Aseara ne uitam la The Men Who Stare at Goats, si asa, fara absolut nicio legatura, mintea mea a inceput sa alerge pe coclauri. Ma gandeam cum ar fi sa ne mutam in alta tara. Daca, in mod idilic, relatia noastra dureaza pana la adanci batraneti, ne luam si ne nastem prunci unul altuia. Sa plecam de la coordonatele astea. De ce si-ar dori cu adevarat cineva sanatos la cap sa faca lucru asta in Romania, in conditiile actuale?
Pana acum eram super pro-Romania. Las’ ca stau in Romania, fac eu treaba in Romania, ma afirm in Romania, ma mut in capitala in Romania, o sa fie super in Romania. Nu pot sa zic ca nu mi-a iesit pana acuma socoteala, dar cu cat avansam in varsta cu atat ne gandim la un viitor mai indepartat. Ma uit la ai mei. Si ei au vrut sa se afirme in Romania. Au fost super elevi. Apoi super studenti. Au absolvit politehnica undeva in jur de nota 10. Au fost super practicieni, au muncit pentru posturile pe care le-au ocupat, s-au afirmat, au crescut, au condus departamente, au fost apreciati. Si acum se apropie de varsta aia de pensionare si nu mai rezista. Sanatatea incepe sa fie tot mai precara, functia tot retrogradeaza, salariul se tot micsoreaza, cheful si capacitatea se tot diminueaza. Se gandeau si ei cum ar fi sa se pensioneze putin mai repede si sa se mute in casuta de la munte pe care si-o construiesc pentru batranete. Pai nu prea e ok, pentru ca daca te pensionezi mai repede ai pensie vreo 7 milioane. Doamne fereste sa-ti trebuiasca vreun medicament mai scump decat aspirina, si ai pus-o. Nu ca aia 7 milioane ti-ar ajunge mai mult decat mancarea pe o luna si eventual niste lei platiti la curent. Daca n-ai pus deoparte, pofta buna la parizer cat te-o mai tine suflarea. (more…)
Vin iar Oscarurile! Iupi. Imi plac oarecum Oscarurile, dar nu din motivele evidente. Adica nu stau niciodata treaza pana la 4 dimineata sa ma uit la gala, nu imi pasa cum se imbraca X sau Y decat daca greseste mult prea tare tinuta si devine amuzant, nu gust glumitele rasuflate ale prezentatorilor foarte cul. Singurul motiv pentru care imi plac e faptul ca imi ofera o lista ordonata si aranjata de filme pe care sa le mai vad in cursul anului.
Eu nu sunt foarte pretentioasa la filme. Asta ca sa vedeti ca inteleg ca Oscarurile nu sunt neaparat cel mai bun criteriu de departajare al unui film, lucru foarte clar din moment ce Titanic a reusit sa ia 7 premii. Exista alte festivaluri care apreciaza filmele din alte puncte de vedere si alea ar fi poate mai interesant de luat in seama. Dar aici e atat de simplu. Ai listele cu nominalizari pe toate gardurile, filmele sunt arhicunoscute si se gasesc usor si de fapt sunt in majoritate ok. Esecurile se descopera doar dupa cativa ani, cum se va intampla de exemplu cu Avatar, care dupa ce va lua niste premii se va scufunda inapoi in grota de unde a inflorit. Sper.
Anul trecut dupa Oscaruri am facut un weekend de filme si am vazut vreo 8 in 2 zile. Ma rog, nu le-am vazut chiar pe toate pentru ca unele mi s-au parut de-a dreptul insuportabile si le-am oprit pe la mijloc. (more…)
Deci ce am mai facut in zilele astea de tacere mormantala? Pai, am zburat, de exemplu. A fost un fel de drum haios cu peripetii, desi haios nu pot sa zic ca a fost decat acum cand ma uit in urma la evenimente. Atunci a fost mai putin haios. De exemplu, in dimineata de joi la ora 6, in timp ce asteptam taxi-ul, imi cautam frenetic buletinul pentru ca nu-l gaseam! Adi mi-a strigat asa mai mult in gluma din dormitor, pe jumate adormit: “vezi sa nu iti uiti buletinul!” si eu, asa de control, am zis sa ma mai uit totusi o data in geanta sa vad daca e acolo. Surpriza! Nu era. Asa ca l-am trezit si pe domnu’ din somn sa vine sa ma ajute sa caut, si cred ca cu greu s-a abtinut sa nu ma scoata afara in zapada drept pedeapsa. Pana la urma, dupa niste panica si sfortari de memorie, l-am gasit pe fundul unei plashi de Carrefour pe care am folosit-o in ultima vizita la Pitulici. Complicat, nene.
Asa, si in aeroport m-am intalnit cu un fost coleg de liceu, care mi-a spus ca mai tre’ sa cotizez 20 de oiro la bilet daca am bagaj de cala. Si aveam. Dar inainte sa ajung acolo, am stat la o coada infernala, plina de oameni care nu voiau sa stea la coada. Timpul trecea si noi stateam, pentru ca aia se miscau cu incetinitoru. Stiti faza aia cum ca se inchid casele cu 40 de minute inainte de decolare? Am crezut ca mor de nervi cand cu 5 minute inainte de ora respectiva, eu mai aveam inca vreo 20 de oameni in fata. Pana la urma au ignorat regula si ne-am trezit cu o frumoasa intarziere. (more…)
Avem zilele astea un proiect pentru copii, unde a trebuit eu sa ma gandesc la niste premii. Ce am putea sa le dam. Si pana la urma mi-a venit ideea geniala sa le dam un Beagle. Un pui de Beagle. Beagle baby. Asta daca il vor, bineinteles, daca nu, pot sa ia banii pe el si sa plece acasa. Ma rog, e in faza de propunere proiectul. Ideea e ca a trebuit sa caut poze cu pui de beagle si mi s-a redeschis sufletul pentru aceste animale.
I miss having a dog! Acuma serios. De cand eram mica am inceput sa-i stresez pe ai mei ca imi doresc un animal. As fi acceptat orice surogat, dar bineinteles ca eu voiam un catel. Ai mei o tot dadeau inainte ca nuuu, ca stai, ca sunt prea mica si nu am destul simt al responsabilitatii sa ma descurc cu un catel. Ca spatiu aveam berechet si daca au economisit ai mei alegand sa nu faca doi copii, puteau investi macar intr-un caine. Dar n-a fost chip. M-am multumit cativa ani cu o pisica maidaneza, niste pesti, un hamster, o ratusca, un pui de ied si niste iepuri. Nu toate deodata. Cumva, toate animalele comestibile ajungeau supa sau friptura, asa ca nu era combinatie. Deja nu mai suportam, voiam caine!
Si am insistat cu plansete si scancete pana am primit-o in final pe Mandy. Care, v-am mai spus, era cea mai desteapta catela. Si cea mai iubitoare si mai umana si mai desteapta. Stiu ca probabil asa spune toata lumea despre cainele lor, dar la mine chiar asa era. (more…)
