Barcelona – povestea in poze
1. Dimineata – un Starbucks in fata la Sagrada
Barcelona – povestea cu avionul
I’m back! Nu stiu daca mi-ati dus doru sau nu, dar tot m-am intors pe capul vostru. Am venit un pic mai obosita decat am plecat, dar ma rog, asa se intampla daca iti iei concediu 5 zile si alergi dintr-o parte in alta a Barcelonei ca sa apuci sa vezi tot. Bineinteles ca am vreo 200 de povesti, dar astazi incepem cu inceputul. Dupa ce descarcam pozele, va pun si dinalea.
Cum era sa pierdem avionul.
Cu cateva zile inainte discutam despre cum o sa fie cand mergem la aeroport, cat timp o sa ne ia sa facem bagajele, chestiuni dinastea administrative complicate. Si imi spune consortul ca avionul e la ora 22.00, deci sa fim in aeroport pe la 20.00, deci sa ne facem bagajele panala 18.00 si sa mergem sa ne facem asigurarile medicale intre timp. Printr-o minune a naturii am terminat cu toate si la ora 17.30 eram deja pregatiti. Adi s-a bagat in dus, iar eu am scos biletele sa ma uit eu exact la 22 si cate minute este avionul. Cand ma uit, m-a strapuns in fulger direct in cord, mi s-a taiat respiratia, n-am mai vazut decat negru. Ora de pe bilet era fix 20.05. M-am uitat isterizata la ceas, si, orbita de furie, mi s-a parut ca e ora 18.30. Ies ca o furtuna din camera, lacrimile deja imi apareau in ochi, si incep sa bat in usa de la baie urland ca e sase jumaaaaaaaaaateeee! Iesi afaraaaaaaaaaaaaaa!!! Avionu e la 8, nu te-ai uitat bine! Esti nebun! Iesi afara! (more…)
Ma fac ca scriu recenzii
Buna dimineata si happy primavara tuturor! Fie ca sfantul martisor sa va blagosloveasca… ba nu, nu e bine. Nu stiu exact ce se ureaza. Fie ca iubitii, barbatii, parinti, colegii, fratii, socrii, sau cine o mai fi delegat anu asta sa va trimita mesaje, sa va cumpere martisoare si flori, sa ii imbogateasca pe tiganii din fata de la metrou care le comercializeaza. Pentru ca dragostea, nu-i asa, se gaseste si se vinde direct la tarabele din fata de la metrou. Daca sunteti cu iubita de mana, nu-i nimic, ii puneti mana la ochi in timp ce alegeti un martisor, asta in cazul in care martisorul inca se mai spera a fi surpriza.
Bine, cam atat cu paragraful de 1 martie, sa trecem la rememorari de weekend. Pentru ca sunt o pensionara cu brevet, cu eticheta, cu certat cu prietenii ca mie de ce nu-mi mai place sa ies in cluburi, mi-am acceptat numirea ca atare si am stat in weekend in casa sa ma uit la filme. Am vazut multe, multe multe. Alaturi de alea doua pe care le-am vazut saptamana trecuta, si astea pe care le-am vazut weekendul asta, am ajuns la un total de 8 filme. Imi voi asuma rolul de imdb.ro, analizand cu multa doza de parere personala toate filmele. Accept si recomandari pentru weekendul viitor, in functie de preferintele mele care vor fi evidente dupa ce voi purica urmatoarele filme. Tinem cont ca si pe astea le-am vazut la recomandarea diversilor, unele le-am luat de la Oscaruri, pe unele le-am revazut, pe unele doar am incercat sa le vad pentru ca erau pur si simplu prea proaste. E greu dom’le sa mai faci un film bun in ziua de azi, jur. E greu cand ai atatea milioane de dolari bugete, studiouri, post productie, efecte speciale, actori mari… etc. (more…)
Nici nu vreau
Viata-i scurta. Hai c-am zis-o si pe asta. E un cliseu pe care toata lumea trebuie sa il articuleze o data in viata. Eu sincer prefer formularea viata-i grea da trece repede, dar ne descurcam cu ce avem. Ma rog, exista si o continuare a acestei meditatii revelatoare. In aceasta viata scurta, trebuie sa faci de toate. Sau cel putin sa incerci cat mai multe. Ca sa ajungi sa fii o persoana implinita si fericita, care sa nu poarte dupa sine frustrari de tot felul generate de curiozitati nesatisfacute.
Totusi, eu nu tin neaparat sa fac de toate. Efectiv exista niste lucruri care nu imi trezesc curiozitatea. La unele nici nu m-am gandit in acest sens, stiu doar ca nu le-am facut, si mi-am setat un standard din faptul ca nici n-o sa le fac niciodata. (more…)
The good old days
So today nu sunt in fata biroului, scriind aceste lucruri, ci sunt la un training de inovative thinking la un hotel in Piata Amzei. Work work work, cum ar zice romanu anglofonizat.
Normal ca in ultimul timp m-am intrebat destul de des daca ceea ce fac e bine, daca am ales bine ce am ales, daca nu cumva m-am apucat prea devreme si daca n-ar mai fi trebuit sa imi petrec niste ani cu nasu-n petreceri si sa ma plang de prea mult timp liber. Dar adevaru-i ca eu tot timpul, de la gradinita incoace, am fost o persoana fara stare, in scoala generala am fost plina de activitati extracuriculare, in gimnaziu am facut sport de performanta, in liceu am fost la olimpiade si la festivaluri si la teatre si la concursuri. Asa ca era si imposibil sa stau acum sa numar norii de pe cer.
Primele joburi se pare ca nu sunt niciodata grozave, cel putin asa am aflat dupa ce am facut niste sondaje de opinie, cand toata lumea povestea ce groaznice au fost primele experiente in campul muncii, chiar daca ele au fost reale sau voluntare, sau mascate de niste circumstante astfel incat tu nici nu iti dadeai seama ca de fapt muncesti. Asa cum au fost de exemplu primele mele experiente. (more…)
