Mi-a spus mie mama candva, ca lucrurile nu sunt tot timpul roz. Stiu ca incepe sa sune ca o melodie de la Class, insa va asigur ca postul meu merge intr-o cu totul alta directie. Deci cum ziceam, nu tot timpul roz. Adica uneori mai sunt si negre si gri, sau de alte culori, si partea si mai proasta este ca lucurile nu miros tot timpul frumos, ci uneori miros chiar foarte urat. Cine nu a mancat inca de dimineata sa manance, si sa citeasca ulterior, pentru ca nu merita sa rateze istorisirea doar din cauza acestui detaliu.
Ne intalnim de multe ori cu aceste exemple, dar incercam sa le indosariem intr-un “file” in spatele creierului, sa il arhivam si sa ne prefacem ca nu exista, desi ne enerveaza la culme. Un exemplu ar fi faptul ca in Pipera nu exista canalizare. Si unde credeti ca se deverseaza toate defecatiile bastanilor care conduc SUVuri si care si-au construit vile etajate acolo in comuna? Unde? Hai, ghiciti. Mbine, ati ghicit. Exact pe la Dimitrie Pompeiu, adica acolo unde lucrez eu. Daca toata chestia ar fi asa, oarecum subterana si musamalizata, n-as fi observat-o, m-ar fi durut drept in coaste. Insa nu e asa. Ea vine printr-un furtun care se opreste deasupra unui canal. Da, pe acolo vine ea. Care ea? Ea, materia defectuoasa, ca nici nu mai stiu cum sa ii spun. (more…)
Astazi tot la training. Pentru ca am uitat sa scriu de cu seara, sau, ma rog, mi-am gasit treburi mai interesante de facut, trebuie acuma dimineata repede sa incropez ceva. Nu stiu daca exista acest cuvant, dar nu conteaza, pe blogul asta orice e posibil, mai putin sa pun poze cu mine dezbracata. Deci e 8.12 si eu scriu bloguri, iar la 9 incepe trainingul. Noroc ca ma duce colegu’ cu masina. Si intarzii, putin, asa, fashionably, cum ar veni. Nu de alta dar colegu nu se poate trezi mai devreme si se pare ca eu am prea multe fitze sa ma incurc cu autobuze. Decat la intoarcere cand n-are nimeni cu ce sa ma duca acasa.
Mbun. Sa va spun cu ce a facut omul care ne tine trainingul o AVERE. Deci o avere, nu asa. Nu vreti sa stiti cat costa trainingul, eu am auzit vehiculandu-se asa o suma de 4 cifre in dolari de am dat in SF. Adica omul ia o caruta de bani pentru 2 zile in care ne vorbeste noua niste chestii si facem niste joculete. (more…)
Nu. Deci nu se poate. Ce-i cu vremea asta? Acuma sincer… am plecat din Bucuresti marti seara, erau vreo 30 de grade si muream de cald. M-am intors cu doua pulovere de-a lu mama pe mine, azi dimineata la 6, pe o ploaie infernala si un vant crancen, iar acum am ajuns la birou si se asteapta de la mine sa fiu productiva.
Ma rog. Sa zicem. Imi fac curaj sa scriu si blogul asta pentru ca mi-e asa de frig ca as prefera sa nu imi misc mainile. Ideea e sa va povestesc despre lucrurile si evenimentele care si-au facut loc in viata mea zilele astea. Le redau intr-o lista in ordine pur aleatoare. Mentionez ca ele sunt atat de natura pozitiva cat si negativa.
Incepem cu ce e mai important, si anume faptul ca mi-am tras o masinutza. Ieri am fost trezita la modul brutal la ora 9 si ceva, si am fost intrebata daca doresc sa merg la piata de masini. Eram atat de obosita dupa chefuri chefuri chefuri ca aproape am zis nu. Dar stiam ca daca refuz acum, voi fi refuzata si eu pe viitor. (more…)
Nu, nu am facut dragoste patimasa pe unul din scaunele tramvaiului, sub privirile ingrozite ale babelor calatoare. Nici n-am avut parte de un moment Romeo and Juliet pe scarile tramvaiului cu lacrimi in ochi si petale de trandafiri. Este vorba despre o dragoste platonica, “la prima vedere” cum ar veni, care vine si pleaca la fel de repede, dar nu lipsit de fulgerari.
Am mai vorbit despre genul asta de iubiri. Eu le clasific in general sub denumirea “iubiri la semafor” pentru ca se intampla tot timpul in circumstante dinastea dubioase, in mijlocul drumului, in tramvai sau autobuz, sau, in cel mai rau caz, cand tu esti pe o parte a semaforului si iubirea ta la prima vedere e pe cealalta parte, si stati amandoi la rosu, urmand sa se faca verde, fiecare sa mearga in drumul sau si sa nu va mai vedeti niciodata.
Mergeam acasa destul de obosita. Am stat peste program pentru ca s-a intors sefu’ si abia la 18 a avut timp sa ii prezint si eu ce aveam de prezentat, si mi-a sarit cu vreo cateva modificari dupa bunul obicei, cred ca e o trasatura specifica a sefilor sa isi bage amprenta in toate proiectele. In fine. Rezemata cu capul de geam, am privit sfios la urcarea printului meu charming, dupa doua statii de mers. (more…)
Maine vine sefu! Iupiiii… ati mai vazut asa ceva? Ma gandesc ca nu. Dar eu ma prea plictisesc asa. Nu se mai poate. Mi se scurg 8, 9 ore din viata la biroul asta si nici macar nu fac ceva constructiv. Ce faci cand n-ai de lucru? Spuneti-mi si mie ca incep sa imi smulg fire de par din cap de plictiseala.
Ieri am auzit o reclama la radio care mi s-a parut foarte tare. Era ca si cand te-ai juca un joc pe calculator, doar ca personajul principal se confrunta cu niste probe putin atipice, de genul “level 2, evaluarea anuala” sau “felicitari, ati fost promovat” si dinastea. Reclama era la un site de joculete flash, pentru cei care se plictisesc la serviciu.
Sa va povetesc o zi dinasta fara conducere.
Ma trezesc mai tarziu, ca doar nu ma verifica nimeni la ce ora vin. Da, ok, avem amprentoare la usa, dar daca esti smeker poti sa intri cu cineva si atunci nu se inregistreaza la ce ora ai venit. Chestia asta se aplica si cand merg colegii mei in turme la fumat, se amprenteaza unu ingur si ies 20. Cand intra inapoi, se amprenteaza altu, si tot asa, se face un haos de nu mai are sistemul asta nicio relevanta. Ajung deci in jur de 9.45, cu un sandwich si o cafea de la snack attack. (more…)
