thoughts of a drama queen

Mad Man e acest serial de televiziune despre niste publicitari din anii 1960 si vietile lor profesionale si personale. Actiunea se centreaza in jurul personajului Don Draper, director de creatie ubergenial, misterios si plin de trendism, care mai este si incredibil de barbat bun. Are o galeata de femei si de bani, de copii si de idei superbe. Restul sunt niste mini don draperi, care il urmeaza si ii pupa talpile in mod organizat, doar ca sa primeasca o felie de tort in plus la salar.

Ma uit la acest serial deja de 3 sezoane cu oarecare scepticism, pentru ca e oarecum slow. Adica nu e genul ala de Desperate Housewives unde avioane se prabusesc si lucruri se intampla la fiecare sfarsit de episod, ca sa te tina cu sufletul la gura pana la urmatorul. E mai degraba genul ala de rumegat, de inteles, de analizat. Si are niste lacune de acting, niste stari pe care personajele alea chiar nu le portretizeaza ok. Sau sunt scrise aiurea din scenariu, de genul “come on, nobody does that!”. Ok, sa zicem ca unele chestii sunt scuzabile din punct de vedere time-period, dar totusi, avand in vedere ca eu traiesc in Romania prezentului, care ar trebui teoretic sa semene cu America anilor ‘60.

Si acum, s-o luam simplu. Daca nu va uitati la Mad Men, probabil n-o sa intelegeti nimic din postu asta, dar s-ar putea in schimb sa va deschida pofta sa va uitati. Asa ca merge. Deci ia: asemanari si deosebiri intre mad men si viata reala.

In Mad Men copywriterii dicteaza si art directorii se subordoneaza. Nu e ca in zilele noastre, cand toata lumea e pe acelasi palier de decizie, doar ca artii lucreaza mai mult. Atunci se intelegea chestia asta, ca oamenii aia au treaba si n-au timp de gandit si pierdut vremea, asa ca lucru asta era responsabilitatea copywriterilor. Uneori se intalneau in grupuri de cate 2, 3 sa faca brainstorming sau chiar cu accountii. Bine ca s-a schimbat macar asta. Asa. Probabil intr-un moment din timp artii au zis hei! dar ce suntem noi aici, niste executanti parliti? Si au pus picioru in prag si uite-asa s-a construit structura agentiilor din zilele noastre.

In Mad Men toti angajatii care au ceva de spus sunt barbati, iar toate femeile sunt secretare. In primul sezon era o singura secretara mai rasarita care ajunsese office manager, adica un fel de sefa a secretarelor, si asta doar pentru ca se culca cu unul din barbatii ai carui nume se afla pe usa. Ca si cand in zilele noastre te-ai culca cu domnul McCann. Cam greu de facut fizic, dar intelegeti voi comparatia. Asa. Pana la urma, o femeie se diferentiaza din multime si devine si ea copywriterita. Dar este aproape invizibila majoritatea timpului, pentru ca ea nu poate sa iasa cu clientul la striptease si nici nu se indura sa-i trimita clientului vreo prostituata la mansarda. O noua diferenta fata de zilele noastre. Inca n-am auzit de client care sa mearga cu accountii la striptease.

Intre timp, lucrurile au luat o turnura dubioasa si agentiile s-au impanzit de femei. Brusc, e cam penibil pentru un barbat sa fie in client service. Hai strategie, ca mai suna cumva. La financiar sau la dm, mai merge. Dar account? Nu, aia e treaba de femeie, caci ele vrajeasc un client cu o prezentare mult mai bine decat un barbat, se pare. Si in creatie lucrurile au evoluat dupa cum putem concluziona din paragrafele de mai sus => secretarele au devenit copywriterite si fac si treaba secretarelor.

In Mad Men toata lumea se imbraca la costum, si toate femeile sunt bune. Daca nu sunt bune, respectiv se ingrasa sau ceva, li se atrage atentia ca mananca prea mult. Sau se afla sub riscul concedierii mult mai mare decat daca ar fi ramas bune. Pentru ca nu si-o mai pot trage cu patronii. In zilele noastre, e chiar indicat sa nu te imbraci prea frumos. Daca esti creativ, mai bine iti rupi hainele direct de acasa, decat sa te acuze cineva ca esti prea ingrijit. O palarie sau o sapca pusa strategic pe un colt al capului da bine, poti chiar sa afirmi ca foloseste la conservarea ideilor. Dar asta nu e o regula, exista si oameni imbracati normal in agentii. Fetele din client service au ramas bune, totusi. Creatia e impinsa undeva la capatul culoarului si incaperea se evita in timpul turului oferit clientilor, pentru ca cine stie ce se intampla inauntru.

Cateodata, in Mad Men, angajatii fumeaza iarba la birou. Se intampla si in zilele noastre.

Directorul de creatie din Mad Men este afemeiat si poate avea absolut orice femeie doreste. Chiar si cand il dadu’ nevasta afara din casa si el se dadea regretativ, tot a gasit o pipita de 21 de ani pe care s-o iubeasca patimas. In zilele nostre, directorii de creatie si-ar dori si ei sa fie afemeiati, si cateodata chiar le reuseste. Din pacate, nu toti sunt la fel de barbati bine ca si Don Draper, asa ca situatia privita din exterior nu arata la fel de gratioasa ca acolo. In Mad Men, barbatii sunt si ei oameni, ca in viata reala. Totusi, acolo e un fel de regula cum ca TREBUIE sa-ti inseli nevasta si daca se poate sa nici nu-ti placa de dansa. Care nevasta mereu sta acasa la cratita, pentru ca nu-i asa, pe vremea lui Mad Men dintr-un salar de copywriter pot trai doua persoane si un copil! Vremuri mult apuse, zic.

In Mad Men brainstormingul dureaza 20 de minute, dupa care directorul de creatie vine cu o idee absolut geniala si se incheie discutia. Nu prea exista loc de variante si greseli, pentru ca artii deseneaza de mana si ce e o data facut, cam asa trebuie sa ramana. Clientului i se prezinta in prezentare un singur concept, si daca nu-i place este poftit pe usa afara si hulit ca un caine, ca si cand habar n-ar avea ce-i bine pentru el, agentia-i Dumnezeu iar el este un biet sclav care racaie pamantul. Agentia poate oricand sa arunce un client pe fereastra, pentru ca nu-i asa, nu sunt decat vreo 6 agentii in piata asa ca pana la urma tot la ei ajungi.

Zilele noastre… veeery different. In prezentare la client se merge cu minim 3 concepte, chiar daca au cerut 2. In prezentare la client nu se povesteste nimic ci se ilustreaza totul! Pentru ca avem un calculator care poate sa decline 22 de materiale de pe un singur vizual, ce minunat! Imaginatia clientului nu este pusa deloc la contributie. Iar daca unui client ii displace orice idee, orice concept, orice culoare, orice cuvant, se rezolva! Clientul este Dumnezeu si agentia este acest sclav care racaie pamantul. Pentru ca exista 100 de agentii in piata si pana la urma, clientul oricum o sa-ti spuan ca esti incompetent si o sa te schimbe ca pe o soseata murdara.

V-ati prins dara? Atunci bine. Tre’ sa plec, ca am rezervat o sala in 5 minute si incepe brainstormingu.