thoughts of a drama queen

Pentru ca am impresia ca am mai scris un post asemanator o data, dar nu stiu daca eram in sesiune sau aveam alte probleme care imi incurcau existenta. Dar oricum, ceea ce urmeaza este o serie de fapte care va dovedesc disfunctionalitatea craniana, si daca nu ma credeti, credeti-ma, pentru ca sunt testate pe mine. Deci cum stii?

Pai atunci cand dimineata injuri reclamele de la radio pentru ca sunt prea tampite si le dau astia prea des si nu le mai suport! O stiti pe aia cu insecuritatea? “Insecuritatea nu e o simpla nefericire, e o forta distructiva!”. O dau astia la Megic efem in fiecare calup publicitar, si credeti-ma, au multe! Iar noi deja avem reactii adverse si injuram insecuritatea de mama. Este scuzabil avand in vedere ca ea nu are o mama. La fel de putin ne place aia cu Tudor Chirila la cumparaturi, si cea mai nesuferita de pe planeta, aia cu “Oooof, ce ma fac? De unde sa iau eu ATATEA buchete?”. Mai ales pentru ca “atatea” se refera la numarul impresionant de trei. Si oricat de prost ai fi, chiar daca nu ai aflat de existenta internetului in secolul 21, tot trebuie sa stii vreo florarie la colt de unde sa iei 3 buchete! Da-o naibii mai asistento, cine te-o fi angajat?!

Bun. Alte semne: nu mai stiu ce zi e, pentru ca fiecare zi e la fel. Asa ca ma trezesc din cand in cand intreband “ce zi e azi?” iar singurul reper e ocazionalul examen. Imi doresc sa ma tin si eu de noul program, dar se pare ca nu reusesc sa ma tin decat de partea matinala. Adica da, ma trezesc la 7 jumte, dar tot la 7 seara ajung acasa. Ce frumos! “Mi-ai facut un parculet in spatele blocului! Ia-l inapoi, ca nu-mi convin datele trocului!” (n.r. cedry2k cu inca unii pe care nu mi-i amintesc acum – vorbesti de parc-ai sti).

Invatatul la mine decurge in felul urmator: pe la 7 jumate ma asez la masa din bucatarie, cu radio in surdina, foile in fata si chef de 0,5 pe o scara de la 1 la 10. Rezist o ora in aceasta liniste cotropitoare dupa care am nevoie de chestii care sa-mi distraga atentia. Asa ca aduc laptopu si bag netul de la vodafone, intru pe mess si imi promit solemn ca nu vorbesc cu nimeni. Dupa inca 5 minute ma gandesc sa verific ce mai e si pe Facebook, si parca nici la bimbo nu i-am mai dat de mult de mancare. Dupa 10 minute o vad pe prodi/nadia/sonia/sefa-mea online si imi dau seama ca trebuie NEAPARAT sa-i spun ceva. Asa ca urmatoarea ora de invatat se intampla cu o conversatie in paralel.

Dupa care ajung la un seniment de suprasaturatie. NU MAI POT si gata. Scriu cu o mega viteza doar ca sa termin mai repede, scriu atat de urat incat nici nu imi inteleg ulterior scrisul. Nu mai pot dar stiu ca daca nu mai fac azi niste pagini, nu am cum sa le termin a doua zi. Si atunci am nevoie de imbarbatare asa ca apelez la o mica drama in care imi arunc capul pe masa si zic “nu mai pooooooooooot” tare, pana ma aude Adi si vine sa imi spuna sa mai fac doar 10 pagini si o a fie de ajuns! Si le fac.

A! Si o iei razna cand incepi sa canti un cantecel inventat, cu versuri tampite, la care razi de una singura ca si cand ar fi cel mai amuzant lucru de pe planeta. Ieri era pur si simplu sa ma sufoc de ras la propriu-mi cantecel inventat. Era asa. Imi cumparasem o punga de “fructine” care sunt cei mai buni biscuiti din comert. Dar cum nu prea imi permit eu sa mananc biscuiti, imi cumpar doar in momente de maxima depresie, cum a fost ieri, ca sa ma binedispun. Si fructinele se gasesc in diverse arome. Prima data cand mi-am luat erau cu afine. Ieri imi luasem cu caise. Si am dezvoltat un frumos cantecel pe tema asta: “Fructiiiiine, tarte cu afine! Fructiiiise, tarte cu caise! Fructaaane, tarte cu banane! Fructune, tarte cu capsune! Fructeeepfruit, tarte cu grepfruit!”. Deci serios ca sunt nebuna.

Ma duc sa ma culc. Haha! Nu, glumeam, am tone de treaba. Pa .