Frica de poezii
Oamenii sunt din ce in ce mai ciudati. ADNul, educatia si alti factori de mediu sau nu ii influenteaza sa dezvolte inclinatii din ce in ce mai ciudate. Acest post este despre fobii. Si acum nu ma refer la fobii dinalea clasice, cum are juma’ de planeta, frica de moarte sau de inaltime sau de intuneric. Nunu. Exista ciudatenii mult mai mari decat atat. Stiu ca vreti cu ardoare sa va dau un exemplu asa ca va zic. Ieri, am citit despre Anatidaephobia, frica de a fi privit de o raţă. Deci cum e asta? Sa mi se para ca tot timpul ma urmareste o raţă. Sa am impresia ca oriunde intorc capul, niste ochi de raţă ma privesc. Eh, macar de frica asta am scapat. Dar am si eu cateva frici irationale – pe langa alea rationale. Sa vi le zic.
Mi-e foarte frica de pasari – Ornithophobia. Se manifesta sub forma faptului ca am impresia ca o sa intre in mine. Ca sunt proaste si ca zboara necontrolat si daca zboara spre mine n-o sa se poata ghida si o sa imi nimereasca direct in mecla. Sa vedeti ce misto e sa ai frica asta si sa te afli in mijlocul pietei Venetiene plina OCHI de porumbei. Eram terifiata. Stateam in loc si ma prefaceam intepenita, ca sa nu ma atace pasarile. Nu intelegeam cum poate tata sa suporte sa se urce pasarile pe el. Mi se parea cel mai groaznic lucru. Nu stiu exact de unde provine frica asta, imi amintesc sigur ca m-a atacat o data un cocos cand eram mica si probabil de atunci am ramas cu fixatia ca orice pasare o sa ma atace daca i se ofera ocazia.
Cel mai “frumos” a fost la nunta la care am fost vara asta, unde mirii au avut porumbei. Din’aia albi. Pe care i-au tinut intr-o cusca, pana la momentul eliberarii. Moment in care noi toti stateam de o parte si de alta a cararii, asteptand sa aruncam cu orez si sa zboare porumbeii in sus. Doar ca eu aveam o presimtire ca n-o sa zboare tocmai in sus. Si asa a si fost. Cand le-au dat drumul, au zburat direct spre noi. Asa ca tot momentul romantic cu porumbeii pacii s-a transformat in circ si isterie in care penele zburau si eu chitzaiam ca o apucata pentru ca un porumbel mi se incurcase printre picioare. Cand trauma a fost gata, mi-am jurat ca n-o sa am pasari la nunta. Prefer sa eliberez niste maimute din gradina zoologica, daca e chiar nevoie sa eliberam ceva, ca sa fim fericiti.
Mi-e frica si de pesti – Ichtyophobia. Nu de pesti morti sau sa manac pesti, ci de pesti vii. Gandul ca as putea sa ma imbaiez intr-un lac si sa ma atinga vreun peste imi face pielea de gaina si imi vine sa vomit. Mi se pare atat de urati si de slinosi si de groaznici incat… BLEAH! 
. Cel mai minunat era cand aducea tata pesti semi-morti de la piata. D’aia loviti in cap o singura data si care se zbat intre constienta si moarte. Intr-o plasa. Afara din habitatul lor natural si apos. Si plasa fosnea si eu nu puteam sa intru in bucatarie. Aveam impresia ca pestele ala o sa se elibereze din plasa si o sa ma alerge prin casa, dorind sa ma atace. Oricat de absurda ar parea explicatia asta. Fosnetul plaselor imi aminteste si acum de pesti care se trezeau la viata pe gresia bucatariei mele.
Si a mai fost evenimentul ala deosebit cand tata a adus acasa un somn inca viu(stiti, somnii, aia mari negri hidosi si cu mustati), a umplut apa din cada si l-a lasat sa inoate acolo nestingherit. Si m-am dus eu asa, in necunostinta de cauza, sa imi vad de little girls business. Am crezut ca fac infarct. M-am speriat atat de tare incat am zis ca nu mai vorbesc cu tata toata viata mea. Asa ca, whatever you do, keep fish away from me. Am citit acum undeva ca unui fishofob i-au pus un cap de peste in pat, sa-i faca o gluma. Era sa moara de frica saracu’ om.
Mai am una… la asta o sa radeti. Nu e chiar o fobie, nu-mi vine sa urlu cand ma gandesc la asta, dar e tot o chestie care-mi face pielea de gaina si mi se face greata. Bun. Deci e asa: nu-mi plac fructele si legumele moi. Nu le suport. Nici sa le vad, sa le ating si in niciun caz sa le mananc. N-am gasit denumirea pentru chestia asta, banuiesc ca n-o pot clasifica in frica clasica de legume (Lachanofobia). In categoria fructelor si legumelor moi se incadreaza atat cele care sunt moi de la mama natura cat si cele prea coapte. De aceea eu nu mananc capsuni. Foarte rar rosii. Daca au o portiune minuscula mai moale, nu pot s-o mananc. Pe aceste considerente, daca ma lasi pe mine sa aleg fructele si legumele in magazin, adormi acolo. Pentru ca eu le iau pe toate si le intorc pe toate partile, sa vad daca au vreo portiune moale. Prefer sa le iau verzi, pentru ca stiu ca nu le mananc chiar in ziua aia si mi-e frica sa nu se inmoaie.
Chestia asta am dezvoltat-o pe parcurs, pentru ca nu imi amintesc sa fi avut mofturi dinastea cand eram mica. Dar pe parcurs am renuntat sa mananc piersici, capsuni, chiar si struguri mi-e greu sa mananc. E ciudat. Dar noroc ca pot sa traiesc fara.
Adica se putea si mai rau. Daca veti cerceta aceasta lista de fobii, veti descoperi ca eu o duc chiar bine cu mintea. Ar fi putut sa-mi fie frica de genunchi. Sau sa-mi fie frica sa nu mi se lipeasca unt de arahide in cerul gurii, sau sa-mi fie frica de cifra 8. Sau sa stau jos.
Mai am o mie de povesti ciudate. Dar asta intr-un articol viitor, despre fobiile altora. Poate imi lasati si voi niste povesti si le voi introduce acolo ). Good day, zic.
mie mi-e frica de ceata – homichlophobia. acuma s-a mai atenuat, dar cand eram mai mica nici nu ieseam din casa cand era ceata. ce zic eu, nici la cursuri in facultate nu ma duceam daca era ceata. si o data, in liceu, ma plimbam cu niste prieteni si era ceata si la un moment dat s-au ratacit de mine si nu m-am mai miscat de acolo pana cand nu a venit unul din ei dupa mine.
acuma e putin mai bine, dar e drept, nici n-a mai fost ceata de ceva vreme in buc.
Mmm! Interesant. Mie-mi place pe ceata, dar ai dreptate, inteleg de ce e putin creepy.
si eu am aia cu pasarile. si chiar si cu pestii, dar doar in apa si cu anumite chestii moi. morcovii iti plac? ok, bad joke
)
ce-am vrut sa zic: am o prietena care are fobie de pahare ude si ii e frica sa coboare scarile. saraca.
uaaaaaaaa 8-> cat de tare e asta cu paharele ude. da explica-mi, ce crede ca-i fac paharele ude?
eu stiu mai multe persoane carora le e frica de puful de pe piersici si de puful din pulovere (in sensul ca sunt speriati ca le-ar putea ajunge in gura).
mie nu-mi place sa pun mana pe parul uman cazut… adica sa curat periile de par, ma scarbeste ingrozitor.
pai nu stiu. pur si simplu nu bea daca ii dai ceva dintr-un pahar care e ud. cred ca o scarbeste. dar aia cu scarile e muuuuult mai distractiva : D
si maica-mea o are pe aia cu pufu de pe piersici, dar ea zgarie, tic pe care l-am mostenit si eu (atunci cand ma enerveaza, scarbeste ceva. cat despre par, aia da, ma ingretoseaza la maxim, e clasica. de la aia chiar ma trec frigurile de scarba . : ))
Iai… si mie mi-e frica de coborat scari, pante, etc. Mereu imi imaginez ca o sa pic drept in bot (e adevarat ca asta chiar mi s-a intamplat de vreo cateva ori, deci frica nu e chiar 100% nejustificata)
vai ce-mi plac fobiile
de fapt îmi plac oamenii şi ciudăţeniile lor. oare fobiile apar şi la animale?
cât despre fobiile mele…am câteva, destul de comune, iar cea care mi se pare mai puţin obişnuită ar fi Ligyrophobia (acum am aflat că poartă un nume), adică frica de zgomote puternice. cred că mulţi se sperie când sunt luaţi prin surprindere de un zgomot, însă eu mă blochez şi reacţionez necontrolat chiar şi atunci când zgomotul este unul aşteptat (aici nu intră şi muzica). de exemplu când trec pe langă un câine aflat în spatele unui gard, deşi ştiu că nu îmi poate face nimic şi mă aştept să latre, atunci când o face sunt paralizată de frică. la fel mi-e frică să umflu baloane, mă sperii foarte uşor când cineva ridică puţin vocea, când se trânteşte un obiect, etc. e ciudat că nu îmi amintesc să fi avut această fobie atunci când eram copil, deşi mereu am fost o persoană care se sperie uşor, nu îmi era teamă de sunete puternice. pe atunci chiar umflam baloane. aş vrea să ştiu de unde mi se trage
Hm.. si mie mi-e frica de cainii de dupa garduri. Acu daca stau sa le pun pe toate cap la cap cred ca mie mi-e frica sa nu fiu atacata, punct.
)
eu dacă îmi astup urechile când trec pe lângă ei, nu îmi mai e atât de frică
Imi este foarte frica de gaste (amintire neplacuta din coplilarie),frica de gandaci..indferent de marimi,culoare,
zgomote mici-mari.
Dar surorile mele..au frica exagerat de mare..cu insecte..la modu muste,furnici iar la fluturi..deja se pierd in peisaj..indifetent de locatie(sub masa..sau urland no matter what or where si sunt fete la casa lor,familiesi tot asa..naspa rau
aa si uitam..am frica de clovni.II URASC
da, asta cu clovnii e mortala =)). eu nici n-am vazut clovni cand eram mica, ma lasa rece. dar am o prietena care e terifiata.
si nici de gandaci nu mi-e frica, adica in niciun caz nu urlu daca ii vad sau daca ii gasesc pe mine. acu nu pot sa zic ca mi-i drag de ei, da intelegi tu.
Colega mea de camera e tare speriata de “cotton balls”(nu stiu cum sa le zic altfel). Nu am mai auzit de asa ceva pana acum. A vazut un cotton ball in cosul de gunoi si efectiv s-a aruncat pe jos tipand. Mi-a zis mai tarziu ca e complet scarbita de zgomotul pe care il fac si ca e de ajuns ca cineva sa aminteasca de acel obiect ca sa i se faca efectiv rau.
mie nu mi-e frica de pestii vii.. cred ca mai mult lor le e frica de mine.Se trage de la sporturile extreme pe care le practicam acum ceva ani gen detinutu de acvariu populat…Ma rog, populat e un fel de a spune, ca de fiecare data cand le schimbam apa, o puneam prea fierbinte, si ii opaream. Dupa 5 minute, cand ma intorceam sa vad cum se simt, vedeam juma din ei cu burtile in sus , la suprafata.Si da-i si inlocuieste-i inainte sa se prinda mama…
..in rest, am ceva cu tantarii.. E ciudat, ma fac sa imi placa vanatoarea, asta in conditiile in care ca sa ii vanezi, tre un pic de miscare.Si mie nu imi place miscarea in exces
You are all nuts. Serios.
ce amuzant articol!
mie nu`mi plac pasarile pentru ca fac zgomot si fac caca de sus de pe acoperis exact in coltul balconului meu si am mocheta verde de exterior pe balcon sa arate ca iarba. am pus o folie de aluminiu acolo pe care tot o schimb, ca sa nu trebuiasca sa scot rahatei intariti cu unghiile din mocheta.
porumbeii de nunta nu`mi plac nici mie.
cu un peste am patit ceva comic, a luat maica`mea un somn viu de la piata. stateam noi 2 in bucatarie cu pestele in chiuveta si ne gandeam ca e cazul sa`l omoram ca sa mancam totusi.la care iau eu satarul si zic ca`l decapitez cu o lovitura puternica si precisa. lovitura n`a fost nicicum si satarul nu era ascutit, de abia am zdrelit pielea pestelui (la ceafa) ca n`a patit nimic, apoi ni s`a facut mila de el ca l`am lovit. intr`un final am zis ca lasam pestele sa moara de moarte buna si l`am pus intr`o tava in frigider, la intuneric si racoare si am mancat altceva. dupa 1-2 ore sa vedem dc pestele nu a murit, scoate maica`mea tava si`l pune pe frigider si cum stateam linistite in bucatarie vorbind, pestele zvacneste si pica din tava pe jos, tot agitandu`se, apoi l`am prins si l`am lasat in frigi pana a 2-a zi. a iesit o ciorba buna din el dar de atunci maica`mea ia pestii morti si eviscerati.
Aaaaaaaaaaaaaaaaaaa! Ce nebuna sadica esti! Cum sa dai TU pestelui in cap?! Doamne fereste.
Scuze ca te-am facut nebuna sadica. Dar stii tu, am fobie.
lol pai la maica`mea i`a fost mila asa ca cineva tot trebuia sa faca ceva. oricum e un peste, nu un porc. nu mi`e scarba nici sa`l eviscerez, sa`l tai in bucati, etc. e doar carne, nu`i o persoana.
dap si mie mi-e frica de pasari, foarte frica as putea zice.nici macar puii de gaina , aia de o zi, nu imi inspira incredere. E foarte probabil sa mi se traga de la accidente nefericite cu pasari (in speta curcanul si gasca).
serpi, gandaci,sobolani, “chestiute” care se misca,tarasc… si nu stiu…