thoughts of a drama queen

Eu sunt o sensibila. Probabil stiti. Iar in weekendul asta mi s-au intamplat multe chestii care mai de care mai sensibilicoase. Nu mai atac subiecte dure sau sensibile. Va povestesc ceva asa usurel de luni. Sa ne emotionam, deci.

Sambata am fost la targul de carte Gaudeamus sa filmam actiunea pe care o intreprindem cu agentia Vellant. Actiune la care va tot invit pe Facebook si care speram sa inceapa cat mai curand. Saptamana asta sigur. Deci cine a dat Like acolo, sau cine a confirmat eventul va primi saptamana asta ceva dragut in posta electronica . Si ne-am emotionat pentru ca am pus acolo un sevalet cu o pagina de carte, carioci, creioane si tempera, si am invitat lumea sa-si lase insemnarile pe margine. Intr-o zi s-a umplut pagina si a trebuit inlocuita cu una proaspata. M-am bagat si eu la creatie si am desenat ochi straini, vaduve si lacrimi.

Tot la Gaudeamus m-am plimbat pe la standurile de carti si imi venea sa fac o criza de apoplexie. Voiam sa-mi cumpar tot! Toate cartile in toate dimensiunile si culorile. Pentru ca erau reduceri. Si ele erau asa frumoase si miroseau bine! Neintimidata de aglomeratia de la targ, m-am strecurat pe la toate editurile si am pus mana pe cartulii. Le-am rotit, le-am invartit si pana la urma mi-am cadorisit noua aparitie de la Editura Trei. E tot un roman politist despre un criminal in serie, dar se pare ca-mi plac astea these days.

Si, cel mai emtionant lucru de la targ – am vazut-o pe Margareta Paslaru! V-am spus ca eu plang la Veronica? Oooo da. Cand ma uit, ma plezneste realitatea faptului ca n-o sa mai fiu niciodata copil si incepe cascada. Acestea fiind spuse, am fost de-a dreptul in pragul lesinului cand am vazut-o pe frumusica de Margareta la un stand, impartind audiobook-uri cu ea interpretand Hans Christian Andersen. M-am apropiat de stand sa o privesc, am zambit si mi-am dorit sa fi avut rabdarea sa ascult un audiobook cu povesti.

Apoi am plecat la targul de handmade unde mi s-a emotionat sufletul creativ dar si buzunarul – si nu in sens pozitiv. Pentru ca am cheltuit o mica avere pe tot felul de prostioare de pus in par si la gat si in talie. Si nu m-am oprit acolo, pentru ca m-am dus acasa si am mai dat comanda. O colorata! Si seara am fost la ziua unei colege de birou, poreclita PIPS. Careia i-am scris pe felicitarea de la multi ani : PIPSpalac intr-un picior, incaltat intr-un pantof de lac. Sa mai comenteze cineva despre talentele mele scriitoricesti.

Si apoi – emotia suprema. Am vazut aseara un film care m-a cutremurat suprem. Se numeste “An American Crime”, si este vorba despre femeia care a tinut o adolescenta incuiata in pivnita in anii 1960. Adica e inspirat dintr-o poveste reala, ba mai mult, povestea e redata cu o acuratete prea covarsitoare. Deci filmul asta e mai rau decat orice horror. M-am facut mica mica si m-am ascuns sub plapuma, si l-am rugat pe Adi sa nu se mai duca la baie/bucatarie si sa ma lase singura. M-am creepuit atat de rau incat a trebuit sa ma uit la o comedie romantica dupa, ca sa imi treaca sentimentul ala de voma. Si ca sa pot sa adorm fara sa ma gandesc la bietul copil. Dar ma rog, merita sa il vedeti. Cum zicea un comment pe imdb – “hard to watch, but important”

Avem o catelusa care locuieste la noi in fata usii. Se pare ca fostii proprietari ii dadeau de mancare, o lasau in casa si asa mai departe. Si ei ii e dor de ei. Si mie mi se rupe sufletul. Efectiv nu se misca din fata usii. Cand iesim se uita la noi cu niste ochi de-mi vine sa-mi infig un ac in ochi pentru faptul ca nu sunt fosta proprietara. Pana acum ne-am ferit sao bagam in seama, sa nu se ataseze si de noi, pentru ca ultimul lucru de care avem nevoie e un caine vagabond pe care sa il ingrijim. Dar starea ei se deterioreaza pe zi ce trece. Si imi parea rau de ea sa o vad atat de abatuta. Plus ca azi dimineata o auzeam ca plange in fata usii. Iar eu n-am vrut sa-mi asum responsabilitatea ca am lasat un caine sa moara de inima rea. Asa ca am facut o supa instant in care am muiat niste paine uscata si am taiat niste salam mai vechi. Si i le-am pus in fata usii. Dar catelusa nu s-a atins de ele. Cred ca e anorexica. Face greva foamei. Vrea sa se sinucida, de dorul fostilor proprietari. Veniti dupa ea, ma, oameni fara suflet! Nu stiti cum se ataseaza cainii?

Bine. Gata. V-am pupat. Va pun si o poza cu maslinele din cap, sa va delectati . S.