Oricine s-a mutat vreodata dintr-un loc in altul, poate sa va spuna ca ai impresia ca nu se mai termina niciodata. Desi eu nici n-am inceput sa duc lucruri serios acolo, continui sa cumpar diverse plasticuri, sa duc aparat de cafea, toaster si fete de masa, una alta. Aseara dupa ce am instalat ce am mai adus, ne-am pus sa mai mesterim pe acolo, desi era vreo 9 seara si dormeam pe noi. Am inceput sa frec cu CIF blatul de la bucatarie, gandindu-ma ca dau un pic pe toata suprafata lui si e ok. Nu stiu de ce, dar arata ok. E un blat crem si avea niste puncticele mici negre raspandite pe toata suprafata. Insa cand am inceput sa frec cu peria si sa vad ca puncticelele alea incep sa dispara, am avut un soc. Alea nu erau puncticele. Era jeg. Si da-i si freaca ca si cand n-ar mai exista ziua de maine (Traducere din binecunoscuta expresie “like there’s no tomorrow”).
Apoi ne-am mutat la atarnatul tablourilor in dormitor. Aici sa vedeti dilema. Sa revenim un pic asupra povesti – tablourile, expresia mai frumoasa pentru pozele alb negru pe care le-am scos de pe net si le-am inramat in rame ieftine de plastic de la chinezi, i le-am facut cadou cand am implinit 1 an, in dorinta de a infrumuseta casa cu niste decoratiuni pe care de altfel nu ni le mai permiteam prea curand. Doar ca, am aflat eu mult prea tarziu, dupa ce le-am cumparat, peretii din sufragerie sunt toti de beton si nu permit introducerea de cuie in ele. Totusi, Adi n-a vrut sa renuntam la tablouri si a venit cu minunata idee sa le lipim cu banda dublu adeziva de perete. Eu n-am zis nu, deci ne-am pus pe treaba. (more…)
Mi se intampla ceva foarte ciudat. Ati patit vreodata sa va treziti la ora 4 dimineata si sa va doara capul foarte tare? Se presupune ca somnul ar avea calitati curative, insa daca asta nu inseamna ca te simti ca un cur, atunci specialistii s-au inselat in cazul meu. Am purces in bucatarie sa beau un pahar cu apa si am ascultat pentru cateva momente muzica asurzitoare care venea de undeva din curtea interioara a blocului. Atunci am multumit ca locuiesc pe partea cealalta si m-am bagat inapoi in pat. Dimineata a sosit, durerea persista! Dar m-am tarait cumva pan’ la birou si am bagat un ibalgin.
Alte lucruri ciudate. Aseara am simtit nevoia acuta sa joc la loto. N-am jucat la loto de bunavoie in viata mea. Cel mult am fost trimisa de ai mei, la sediul loto care nu era foarte departe de casa, sa joc eu niste numere la alegere, ei presupunand ca as fi cumva mai norocoasa. N-am fost, evident, de ce as fi eu mai norocoasa decat Romania. Mama a castigat vreo 5 milioane cu 4 numere o singura data si cam atat a fost. Oricum sunt sigura ca au cheltuit o avere pe bilete pe parcursul vietii. Aseara am simtit nevoia sa joc. Eu care nici macar nu CRED in principiul loto. Sunt convinsa ca sunt masluite bilele a.i. sa nu se nimereasca 6 cifre decat din ani in pasti, si atunci de catre cine vor ei. Dar n-au cum sa faca sa nu nimeresti 5. (more…)
Pentru femei, exista o singura chestiune mai nasoala decat moartea: ea se numeste bad hair day! Bad hair day este atunci cand, orice ai face si cu orice arme te-ai lupta, parul tot nu vrea sa iti stea in cap. Te trezesti cu o specie de veverita ciudata in cap, pe care incerci sa o eutanasiezi la prima aruncatura de ochi in oglinda. Culci firele alea care au fost bagate in priza in somn, perii restul claiei constiincios pe spate. Apoi, cu toata iscusinta dobandita din strabuni te folosesti de ustensilele pentru par ca sa incerci sa imblanzesti bestia.
Dar ceva nu merge. Ceva nu sta. Vreo 2 fire razlete tot reusesc sa se strecoare si arata ca niste antene parabolice. Parul prins in coada e lipit de cap si freza “zburlit intentionat” oricum nu arata bine decat daca e facuta la coafor. E un caz pierdut, decretat bad hair day. E ziua in care poti sa-ti pui o bentita in cap si sa te declari fericita daca nu te impusca nimeni pentru distorsionarea perspectivei asupra realitatii in timpul zilei. (more…)
Numarul unu: Bagajul se face la repezeala, astfel incat tot timpul se uita ceva vital. Nu conteaza ca e periuta de dinti, sau inca o pereche de sosete, nu conteaza ca ti-ai luat 10 perechi de pantaloni si doar doua bluze, ceva sigur se va intampla. Esential e sa faci totul noaptea tarziu cu ochii inchisi si sa uiti ceva, ca sa te poti enerva dup-aia. In repetate randuri mi-am uitat periuta de dinti si am fost nevoita sa achizitionez una noua de la alimentara, asa ca in ultimul timp imi aduce Adi tot timpul aia pe care o tin la el. Imi uit tot timpul piaptan, elastice, de par, agrafe, astfel incat sa-mi stea oribil paru’ si sa ma plang non stop. De data asta n-am avut manusi, ceea ce era sa ma enerveze destul de rau, dar in rest n-am uitat nimic de mare angajament.
Numarul doi: Cand se pleaca la munte, momentul trebuie ales cu grija. De obicei se propune o ora abstracta cum ar fi un 4 jumate, 5, ca sa incerci macar, desi te minti singur, sa eviti aglomeratia din trafic de la ora 6, 7. Dar tot de obicei, lumea intarzie, stai ca trebuie sa mergem sa il luam pe nu stiu care de nu stiu unde, si ne asteptam unii pe altii, cutarica si-a adus aminte ca si-a uitat maieul acasa si trebuie sa se intoarca. (more…)
Sa va povestesc. Am zis ca nu, pentru ca ma temeam sa nu va intoxic cu atatea dovezi de iubire. Dar, cum situatiile nu ies tot timpu asa cum ne asteptam, iata ca acum merita o istorisire. Daca ati pierdut firul povestii, aflati ca ieri am aniversat un an de trai in cuplu.
M-am dus eu la noul apartament al lui Adi pe care eu il numesc in ultimul timp “al nostru”, doar pentru faptul ca o sa stau acolo si o sa ii platesc chirie o suma modica. Ma rog, m-am dus cu plasa cu cadoul. M-am introdus singura inauntru, cu cheile mele, si am inceput sa aranjez cadoul. Care consta in 15 tablouase facute de mine manual, cu poze alese de mine tematic de pe internet (alea pe care le-am postat saptamana trecuta), cu rame cumparate din tot felul de locuri, pentru ca mi-a fost imposibil sa gasesc 15 rame de aceleasi dimensiuni. Cu o seara inainte ma ocupasem de proiectul “Arts and Crafts” cand am taiat fotografiile scoase la imprimanta si le-am pozitionat in rame. Si uite-asa a fost gata cadoul. Asta pentru ca apartamentul nu are niciun fel de decoratiuni si mi s-a parut o solutie temporara ideala, pana cand avem bani de aruncat pe tablouri sicoase de la galerii de arta.
Apoi am comandat mancare de la wuxing si am asteptat citind. Nu m-am schimbat de haine, desi inghetam de frig. Trebuia sa fiu imbraca in fusta si in tricoul cu inghetata care zambeste, ca sa vada Adi ce fentzi m-am facut pentru dansul. M-a sunat la scurt timp sa-mi spuna ca nu are cheile de jos, sa vin sa-i deschid. (more…)
