Marile schimbari
V-am spus acum ceva timp ca ai mei se muta din casa unde am crescut intr-un frumos apartament. Ei bine, gata, s-a intamplat, s-au mutatara. Toata treaba s-a desfasurat exact cu 3 zile inainte sa ajung eu la Arad. Bine, au inceput ei sa se mute in urma cu cateva luni, dar procesul de carat cutii din stanga in dreapta dureaza mult timp si este absolut extrem de extenuant. Asa ca s-au gandit ca mai bine ne asteapta pe noi pentru ultimele caraciuni.
Am fost intampinati vineri noaptea de catre o mama a mea pe jumatate adormita, care a reusit totusi sa mai stea de povesti cu noi juma’ de ora in bucatarie si sa ciocnim un vin mic in sanatatea viitorului apropiat. Ne-a fost prezentat noul apartament care arata impecabil, tot parchet, lumini, gresii si faiante, mobile noi stralucitor de curate, usi glisante si termopane sicoase. Ba chiar si ghivecele de floricele mi-au fost prezentate individual, fiecare insotit de mentiunea de pret si alte detalii tehnice de achizitie. Gunoiul al carui capac se deschide atunci cand deschizi usa este o inovatie extrem de folositoare, noua masina de spalat si noul frigider tronau in bucatarie, cele doua bai echipate complet cu perdelute colorate si balconul interminabil care iti permite sa treci dintr-o camera in alta, sunt doar cateva din facilitatile minunatului nou camin al parintilor mei. Ei au recunoscut ca inca se simt ca la hotel, iar tata se trezeste dimineata intreband “Azi ce mai vizitam?” ca si cand ar fi cazati pentru o saptamana in metropola Arad si isi respecta pur si simplu itinerarul.
Fericirea nu a durat mult, pentru ca a doua zi am fost invitati sa participam la munca de jos, adica sa contribuim si noi la echipat cutii, pus in masina, dus la apartament, urcat sus, aranjat pe unde mai incap. Am intrat in casa si am avut un mini soc. Arata ca dupa razboi. Covoare si perdele scoase, dulapuri dezmembrate, teracotele fusesera si ele vandute. Era un haos nuclear acolo. Totusi, sertarele si dulapioarele erau toate pline ochi. Pline de chestii uitate de ani de zile acolo, care nu mai folosesc nimanui. Insa, ai mei, ca niste romani veritabili, nu voiau sa arunce nimic. Daca le aratam o cutie de chibrituri din fundul unui sertar ponosit, ar fi zis sa-l pastrez. Un pix fara mina era numa’ bun dupa ce ii schimbam rezerva, niste suruburi vechi puteau fi refolosite oricand si pachete de servetele pe jumatate folosite erau un bun national de pus direct in tezaur.
Am decis ca iau lucrurile in propriile maini si sa arunc fara sa mai intreb. N-am fi ajuns la niciun rezultat altfel. Am inceput cu propriile lucruri, masuta de toaleta unde imi faceam festeala si parul si unde ma uitam languros in oglinda care ingrasa si care a declansat anorexia din mine. Am aruncat farduri vechi, portfarduri ponosite, agrafe, servetele, parfumele urat mirositoare, creme, nebunii. Apoi am deschis dulapioare cu sosete si chiloti, sepci, costume de baie din clasa a 7a si pungi de cadouri uitate de vreme. Am trecut in bucatarie la mai sus amintitele chibrituri, medicamente, dopuri de sticle de plastic si nu numai, suruburi, piulite si alte obiectele de metal care nu stiu cum se numesc. Adio PA! Le-am spus in timp ce le aruncam rapid in pungi, inainte sa vina ai mei sa intrebe ce-s cu ele.
Eram rupta de oboseala la sfarsitul acestui proces, dar totusi fericita ca nu am umplut noul apartament cu atatea cacaturi. Incredibil cate cacaturi poti sa strangi intr-o casa. Cum romanii nu arunca nici pahare de iaurt folosite, nici cutii de margarina, nici dopuri de sticla si cu atat mai putin sticlele propriu-zise. Totusi, au scapat doua cosuri pline de borcane pentru muraturi, bibelourile carora le-as fi dat cu placere foc si diverse alte boarfe pe care mama nu s-a indurat sa le arunce.
Un alt considerent al procesului este faptul ca si eu imi voi schimba in curand resedinta, repozitionandu-ma cu catel si cu purcel in noua si prima casa a marii mele dragosti. Asa ca am cules de acasa tot ce am gasit de cuviinta ca putem folosi, ca un fel de zestre de casatorie. Am luat un teanc de farfurii, vreo 5 oale si doua tigai, perdele, asternuturi, masina veche de spalat vase si o microunde, 4 cani de cafea si un cutit de bucatarie. O prada veritabila, zic, pentru niste oameni care nu au mai nimic. S-am incalecat p-o sa si v-am spus povestea mea.
Nice day!
va mutati impreuna? ce draguuuut
sa fiti extra super happy!
da… inca nu, peste vreo doua luni, va mai tin la curent
). dar mersi.
Hiii….no acum o sa-ti dau un sfat. Referitor la statul impreuna. Ii foarte fain, nu mai ai stresul ala cu venitul de la munca, spalatul, fugitul la el, bla bla, Dar …nu chiar toate sunt ok. Chiar daca ai mai dormit la un loc cu domnu’, cand o sa locuiti impreuna o sa difere niste lucruri. Inainte de alea “peste doua luni” o sa-ti spun niste chestiuni.
Si cu casa copilariei tale ce s-o intamplat? Si de ce s-au mutat ai tai de la casa la bloc?
Acu’ de ce vrei sa ma sperii?
)
Stiu ca o sa fie altfel, dar ne descurcam. O sa trecem si peste crizele de genul “spala tu vasele”. Ne trebuie doar un sistem si nervi tari pe care sa nu ii rupem cand calcam pe ei.
Casa au vandut-o intr-un moment care a fost foarte intelept, aducand profituri si investitii imobiliare viitoare.
Chiar daca se considera fiind cliseu depozitarea pe jos de catre domni a sosetelor, pana sa nu concubinez cu al meu nu realizasem exact ce inseamna.
Domnutu’ isi pune frumos sosetele langa masuta din camera si intr-o zi. sfioasa, l-am intrebat de ce face asta. Si mi-a raspuns: “ca sa vad cum reactionezi, daca difera observatia de azi de aia de ieri si de aia de maine “. Am ramas tampita ca el ma testeaza pe mine in mod sadic. In schimb e un simpatic si face cumparaturile mai bine ca mine.
Pfa, pai e bine, ca si eu las sosetele pe jos =)).