thoughts of a drama queen

Unul dintre cele mai importante lucruri in viata asta pentru mine e rasul. Imi place sa rad, enorm, mult, cu spume, pana ma sufoc, pana ma rog urland de persoanele/persoana care a initiat rasetele sa termine ca nu mai pot. Dar eu am un umor ciudat. Adica rad de niste chestii de care numa eu pot sa rad. Ma trezesc de multe ori ca stau la birou si rad, de una singura. Rad asa cu pofta, uneori cu lacrimi, pentru ca daca incerci sa te abtii asta se intampla. Pun capul pe birou, chestii dinastea, ca sa rad in liniste si sa nu deranjez lumea care se afla cu mine in open space.

Nu de putine ori vor sa vada si ei de ce rad, asa ca ii chem la calculator sa le arat. Si atunci ori casca ochii mari la vreun comic stupid la care ma uit, ori le arat un sketch de stand up comedy hilar, ori pur si simplu nu am ce sa le arat pentru ca rad de o conversatie pe messenger cu cine stie cine. Ei nu se distreaza. Cel mult schiteaza un zambet la comics, asa, ca sa nu par total retardata. Dar e ok.

Stiu ca am un umor mai ciudat, dar mie-mi convine. Nu-mi place umorul ala cretin, american. N-o sa rad niciodata la filme de genul “the hangover” sau “dude where’s my car.” Nu-mi plac fetzele de retardati, glume cu tzatze sau cur, glume cu ierburi si hasisuri. In schimb rad de mor la haiosenii ad-literam. Chestiile alea in your face, jocuri de cuvinte, chestii care desi par foarte simple, au un fel de catch la sfarsit. Un moment frumos in viata mea a fost cand am descoperit Family Guy. Atat de mult am ras la desenele alea incat e tot ce imi amintesc din ele. Si niste clipulete scurte pe care le-am retinut pentru ca le-am tot revazut. Tin minte ca, in timpul liceului, ajungeam acasa si intram pe messenger dupa care pe un live-streaming de Family Guy. Ma uitam cu doi colegi de clasa in paralel, si aveam ferestrele de messenger deschise. Dupa un episod erau ticsite cu “hahahahhahaha ai vazuuuut?!” si alte expresii onomatopeice de genul.

Am vazut de vreo 30 de ori “Southpark the movie”, cu toate persoanele care accidental treceau pe la mine pe acasa. Deci ce facem? Pai ai vazut Southpark the movie? Nu. Hai sa ne uitam! O Doamne. Nu era chiar bine, pentru ca nu toata lumea era in stare sa rada a 10a oara la aceeasi faza southparkiana. Atat de multe ori l-am vazut incat il stiu pe de rost. Intr-o vara am fost la mare, m-am imbatat si am inceput sa-l recit. Asta in timp ce un coleg ma inregistra. M-am ascultat a doua zi.. “Southpark drunk bitch revival”, foarte frumos.

Ma amuza si bancurile. De fapt nu doar ca ma amuza, ci le si retin ca un fel de memory stick care retine doar ce vrea. Le retin, dupa care le reproduc. Am fost deliciul teambuildingului nostru de Craciun, cand m-am ridicat in doua labutze in autobuz si am inceput sa zic bancuri, da asa, teatral. M-a invatat pe mine cineva ca in bancuri trebuie sa pui suflet si.. nu numai atat, sa adaugi, sa scoti, sa le brodezi dupa propria constiinta si imaginatie ca sa prinda viata. Stiu, vi se pare ca fac prea mare caz pentru un simplu banc. Dar imaginati-va o seara d’aceea de betie in care nimeni nu mai stie ce sa zica, si vine unu, ala, hazliul grupului, care spune un banc si salveaza situatia. Hilar de-a dreptul. Mai bune decat bancurile in sine sunt bancurile la betie. Pentru o fata e greu sa fie hazliul grupului, pentru ca deobicei acest rol este luat de un mascul. Oricum, in grupurile in care ma invart, ma lupt serios pentru acest rol cu oricine are chef sa se lupte cu mine.

Ne hahaim si la mima. De obicei incep sa stresez lumea cand ne intalnim sa jucam o mima. Daca avem si ceva pahare la bord, iar, si mai bine. Suntem niste alcoolici, da, dar pe masura ce scriu chestia asta imi dau seama ca suntem alcoolici doar pentru ca ne place sa radem. E un cerc vicios. Ma rog, sa revenim la mima. Cel mai misto iese cand suntem vreo 20 care joaca, fiecare cu imaginatie proprie. Si cand de la “trusa de scule” iese ceva total pornografic, e amuzant, ce naiba.

Oricum, am observat ca cel mai important e sa ai oamenii potriviti pe langa tine,  pe langa care sa te modelezi in timp ce ei se modeleaza pe langa tine, pana cand gusturile ajung sa fie discutabile si chestionabile, pana cand campul amuzamentului ramane in aceleasi zone de intelegere. Si chiar e bine sa nu mai inteleaga altcineva. Te face sa te simti oarecum special. Nu, nu retardat. Doar special.