Incepand de astazi, blogul aista intra intr-o binemeritata vacanta. Pentru ca si autoarea intra in aceeasi binemeritata vacanta. Doar ca eu plec si blogul va ramane aici, nepopulat si plin de praf. N-o sa intru sa scriu pe blog pentru ca s-ar putea sa ma omoare consortul cu un cutit in spate in timp ce eu tastez ultimele cuvinte ale vietii pe blog.
Ati inteles voi ideea. Ma duc in Germania, la Coldplay, la matusa-mea intr-un satuc montan, vizitam un castel, shopping la Munchen si zburdalnicii cu avionul. O sa fie un minunat concediu minunat.
Ma intorc in 2 septembrie cu poze si impresii. Be there! 2 septembrie.
Take care and have a nice end of summer.
Ce dracu sa scriu?! De o ora ma tot cramponez. This blogging life is hard. Am vazut azi dimineata un design de tricou cu doua capete care discutau, unu zicea “I have nothing to say” iar celalalt “You should blog about it.”
Nothing! Asa ca o sa va pun niste idei vechi de spoturi TV. Pentru ca ideea e sa fie recilate. Postandu-le altundeva, consider ca le reciclez. So here they go.
Anti -smoking
A man, surrounded by many people, cheering him up and walking by his side, is carrying a huge rope on his back and several sacks. He seems pleased and happy. We can tell he’s the main character because the camera is focusing on him and the cheering crowd is somewhere in the background. (more…)
Unul dintre cele mai importante lucruri in viata asta pentru mine e rasul. Imi place sa rad, enorm, mult, cu spume, pana ma sufoc, pana ma rog urland de persoanele/persoana care a initiat rasetele sa termine ca nu mai pot. Dar eu am un umor ciudat. Adica rad de niste chestii de care numa eu pot sa rad. Ma trezesc de multe ori ca stau la birou si rad, de una singura. Rad asa cu pofta, uneori cu lacrimi, pentru ca daca incerci sa te abtii asta se intampla. Pun capul pe birou, chestii dinastea, ca sa rad in liniste si sa nu deranjez lumea care se afla cu mine in open space.
Nu de putine ori vor sa vada si ei de ce rad, asa ca ii chem la calculator sa le arat. Si atunci ori casca ochii mari la vreun comic stupid la care ma uit, ori le arat un sketch de stand up comedy hilar, ori pur si simplu nu am ce sa le arat pentru ca rad de o conversatie pe messenger cu cine stie cine. Ei nu se distreaza. Cel mult schiteaza un zambet la comics, asa, ca sa nu par total retardata. Dar e ok.
Stiu ca am un umor mai ciudat, dar mie-mi convine. Nu-mi place umorul ala cretin, american. N-o sa rad niciodata la filme de genul “the hangover” sau “dude where’s my car. (more…)
In viata trebuie sa facem multe lucruri impuse. De fapt, ce vorbesc, impresia ca suntem liberi e frumoasa, dar majoritatea ne-am prins destul de repede ca e doar asta, o impresie. Realitatea asta apare mai ales din momentul in care intram in campul muncii. Atunci, ne sunt sustrase automat minim 8 ore/zi din libertatea asta fantastica in care ne invartim.
In alea 8 ore chiar nu mai faci ce vrei. O traiesc pe pielea mea zi de zi. Nu e vorba doar de task-uri, de meeting-uri, de deadline-uri, ci e vorba chiar de felul meu de a fi, care se transforma pe zi ce trece sub blajina obladuire a agentiei si a mediului in care ma invart. Persoana si personalitatea mea se schimba tot mai mult, absorbind involuntar trasaturile oamenilor care ma inconjoara, adoptand stilul lor vestimentar, ticuri verbale, expresii, moduri de gandire, snobisme sau vulnerabilitati. Nu vreau sa spun ca ma deranjeaza, ci doar analizez obiectiv.
Ma deranjeaza in schimb o chestie. Faptul ca am inceput sa imi adaptez limbajul in functie de clientii cu care lucram. Pai cum vine asta? Sunt o adevarata mamica plina de copii, care isi imparte timpul intre cariera ei fulminanta si acei multi copii care trebuie hraniti. (more…)
Ce sa mai. Aradul a suferit din cauza crizei, sau cel putin eu asa cred. Cert este ca e total schimbat. Poate nu chiar total, dar mult. Bineinteles ca trebuie sa fie si o chestie de perceptie, pentru ca totul e mult mai frumos si pompos atunci cand esti mic, dar unele schimbari se vad cu ochiul liber si gata. Nu-mi ziceti ca nu, ca nu-i asa, ca am venit eu cu figuri de Bucuresti si nu mai stiu de unde am plecat. Sa nu incep cu niste Jenny from the block shit, ca ma enervez.
In primul rand, e gol. Si asta se vede. Adica nu mai e lume pe strada, nu mai e lume in cluburi si cel mai grav, nu mai e lume pe strand. Strandul ala era ceva epic, asa, conceptual, cand spuneai strand, “distractie” aproape ca venea la pachet. Hai nu in timpul saptamanii, sa zicem ca atunci nu iesea asa multa lume – desi existau traditionalele petreceri de joi in clubul X si marti in clubul Y. Dar fie, sa ne focusam pe weekend. Pai weekendul era un concert perpetuu pe strand. Veneau toti tinerii de peste tot. Veneau chiar si din Timisoara, ca era cul. Pe aleea principala era o aglomeratie de nu mai vedeai bine. Treceai pe acolo si salutai minim 10 oameni, pentru ca era tot Aradul acolo. Terasele erau pline, nu gaseai un loc de stat jos. Cluburile erau arhipline, erau pline pana la sufocare, ambele cele doua cluburi despre care discutam acum. Se platea intrare, era 5 lei daca veneai inainte de 23 si 10 lei daca veneai dupa. Evident ca noi ajungeam, ne puneam stampila dupa care ne duceam la casuta sa ne cherchelim mai eftin. Liceeni saraci, intelegeti voi. (more…)
