thoughts of a drama queen

Daca dai un search cu “Govajdia” pe Goagal, o sa gasesti o pagina de wikipedia si vreo doua bloguri care iti arata unde gasesti acest misterios punct pe harta Romaniei. Ca e undeva langa Hunedoara si ca acolo se afla cel mai vechi furnal din Romania. Foarte interesant, dar ce e aia un furnal? Pai nu e nimic ce merita vazut. Dar locul in sinte merita.

Merg acolo de cand ma stiu. E cabana noastra de la munte, care inainte sa fie a noastra a fost a bunicilor si a strabunicilor mei. Acolo se adaposteau ei pe timp de razboi, cate 10, 20 de persoane intr-o cabanuta cu o bucatarie si o mansarda – dormitor. Ascunsa prin dealuri, dupa copaci si tufe, ferita de zgomotul cotidian, de muzica de discoteci, ba chiar si de sunet de televizor. Cu putin stres am obtinut niste curent acolo, dar inca ne incalzim cu aeroterma si ne ocupam singuri de canalizare. Da. Atat de homo sapiens e, si totusi atat de grozav.

Se ajunge asa: iesi din Hunedoara (cu masina) si o iei spre Teliuc, treci prin sate si satuce si la un moment dat, trebuie sa stii, ai ajuns. Pentru ca semn la intrare nu mai este. Govajdia e o chestie… localitate cu cativa locuitori de fapt si de drept, alaturi de niscaiva turisti rataciti care au descoperit aceasta gura de rai, nepopulata de manele si mici. Parcam masina pe marginea drumului, trecem de puntea facuta peste paraias, urcam o carare presarata cu iarba si am ajuns la cabana. In dreapta ei, o gradinita in care creste fasole si ceapa, inconjurata de copaci din care mancam vara dude pana cand ma violetizam din cap pana in picioare. In fata: un deal cu diverse trasee si traiectorii. In spate: alt deal cu paduri, poenite si floricele. E o liniste si o pace acolo de iti vine sa-ti scoti sezlongu si sa stai cu burta la soare toata ziua, pana seara. Iti vine sa mergi la “vecinu” cel mai apropiat sa-i ceri o gura de branza proaspata de capra si un borcan de gem de fragute dupa care sa concretizezi tu totul cu un gratar si o ciorba.

Ah! Si platoul plin cu mure din varful dealului! Abia dupa un urcus de vreo 2 ore, dupa ce treci un tunel lung de 1 km, dupa ce iti fura ochii peisajul incredibil din prapastie, dupa ce te chinui sa tii pasul cu vechile sine ale trenului desfiintat, abia apoi poti sa gusti din murele coapte si sa cobori cu doua galeti pline de fructe nerevendicate de nimeni. Si nu te vei putea abtine sa culegi un buchet de flori cat pentru zece mame, numai lilieci mov si albi, maci si flori parfumate de camp.

Deci v-am facut pofta, asa-i? Acum exista si o parte proasta: toata aceasta fericire se poate obtine doar daca nu promovezi un asemenea loc foarte mult la turisti. Cu cat e mai promovat, cu atat dobandeste un aspect de Moeciu, Bran. Si noi nu vrem asta, vrem sa ne bucuram de el asa cum e, rustic, linistit, uitat de lume si conservat in fericirea lui. Vestea buna e ca in zilele toride de vara se potriveste perfect pentru o excursie cu cortul, mai ales ca oamenii sunt foarte primitori si dornici sa ajute in caz de nevoie. Daca vreti detalii mai exacte intrebati-ma acilea sau… dati un search pe Goagal .

p.s. Am scris acest articol pentru leapsa de pe hotcity, dar si ca sa imi reamintesc de locurile frumoase in care mi-am petrecut multe zburdalnice weekenduri ale copilariei. A fost un exercitiu frumos .