thoughts of a drama queen

Parintii si stramosii nostri vorbesc uneori de reminiscente comuniste. Anumite ticuri sau obiceiuri care le-au ramas inca de pe vremea aia, si chiar daca acum nu mai au nicio utilitate, e foarte greu de renuntat la ele. Cum ar fi, de exemplu, reticenta de a arunca pahare de iaurt consumat, cutii de margarina sau alte containere pe care nu le vor refolosi niciodata, dar la care te doare sufletul sa renunti.

Noi, copiii foarte early pre-comunisti, crescuti in post comunism, avem reminiscentele anilor ‘90. Atunci, uimiti de socul tehnologiei, ne uitam foarte mult la televizor. N-as vrea sa vorbesc chiar in numele tuturor, dar eu ma uitam in cantitati industriale. Ma uitam la desene tot weekendul, pe posturile nemtesti, si la seriale de comedie unul dupa altul, schimband periodic de pe RTL pe PRO7. Ma ridicam sa mananc dupa care ma intorceam fie la o telenovela, fie la ceva emisiune de prost gust al carei format a fost preluat anu trecut de vreun post romanesc. Era frenezie. Germana asta m-a tintuit in fata televizorului ani buni.

M-as uita si acum la ceva. Dar la ce sa ma uit? Desenele nu mai sunt de mine, telenovelele romanesti sunt de toata jena, emisiunile ma scarbesc ingrozitor. Imi raman stiri si politica. Deci ma resemnez si ma uit la stiri si politica. Pentru ca, in calitatea mea de tanara interesata de tot ce misca, trebuie sa am si o opinie politica. Ok, poate nu trebuie, ca nu mi-o cere nimeni, dar urasc sa fiu in afara subiectului cand se discuta asa ceva. Asa ca ma uit. Si absorb gluma asta ce se numeste guvernare, si ma distrez de jocul de marionete zilnic, de promisiuni, minciuni si prestatii actoricesti deplorabile. Imi formez opinii dupa care simt nevoia sa mi le exprim. Rezist privirilor care se gandesc ca cerceii mei sunt prea perlati ca sa imi pese de candidatura domnului Crin Antonescu si totusi nu-i asa.

Daca tot nu ma asculta nimeni, mi-am facut blog. Asa ca o sa cititi voi opinia mea. Daca vreti. Daca nu, stiti de unde se inchide fereastra. Asadar, m-am uitat ieri la doamna ministru Placinta si am avut o adevarata ora de amuzament. Tanti asta nu-i chiar asa vadceafa ca Ridzi. Parca o mai duce mintea un pic. Din pacate, nu prea stie ce treaba are ea pe aceasta planeta. A povestit cu nonsalanta totul despre viata ei personala, asigurandu-ne ca ea este destul de bogata incat sa nu simta nevoia sa fure. Pentru nimeni chestia asta nu e o garantie, dar fie. Arata-ne ce stii. Pai nu prea stie mare lucru. Ca doar a venit de la o fabrica de textile direct in varful ministerului. Criteriile pe care a fost aleasa nu a tinut sa le precizeze si probabil faptul ca nici Cristoiu nu a intrebat-o, a fost o conditie impusa inaintea venirii in emisiune. Aflam ca ea are calitati deosebite de management. Pai manageruieste-ti acolo firma, ca asta nu-i un magazin de bomboane. Cum poti tu sa te prezinti in fata unei tari si sa sustii ca o sa redai sportului valorile pe care le merita, cand tu acu 5 ani lucrai la fabrica de lana pieptanata? Nu stiu. Mi se pare total stupid.

In rest m-a distrat. Pentru ca vorbea numa’ in metafore si bancuri. Prestanta zero. Mai scapa pe alocuri dulcele grai moldovenesc, vezi de exemplu excursiile ei in Ieuropa. Dar sa nu fim xenofobi, sa criticam doar capacitatile. A intrebat-o de ce a tinut sa intre in politica? Si ea a raspuns cu un banc cu Bula. In care Bula spune ca tot ce ii lipsea era sora-sa gravida, ca asa a spus taica-so acasa. Ok, si? Lamurirea in aceasta anecdota paralelica unde e ? Ca tot nu mi-am dat seama. Bogata esti, cu sotu-to te iubesti, bine iti mergea, si la intrebarea de ce politica, replica ta e un banc? Ok. Pai sa ne distram in continuare atunci pe bani publici si alte eforturi ale contribuabililor.

Eu stiu cati bani am pe hartie si cati iau in mana. Cand ma gandesc ca din banii aia sponsorizez moaca lu’ Udrea la Teve, mi se face rau. Pai mai bine lucrez la negru, zau asa. Cand ma gandesc ca batranicile cersesc pe strada, da Udrea apare pe post plimbandu-se prin nisip, ma apuca greata.

La servici, cand iesim la masa incep certurile pro si contra Basescu. Eu nu sunt nici pro nici contra Basescu. Nu sunt afiliata politic de niciun fel. Nu prea se pupa gandurile mele cu ideologia partidului de stanga, dar cam atat am de spus in aceasta directie. Acuma, cu cine votam la toamna? Bineinteles ca cu nimeni. S-au chinuit stramosii nostri sa ne faca rost de drept de vot, ca sa stam sa injuram alegerile la televizor. Sunt foarte luata la rost pe aici cand indraznesc sa afirm ca Basescu o sa mai ia un mandat. De ce cred asta? Pai macar omul stie sa joace teatru. Daca nu ai sti ce invarte, ti-ar smulge un zambet cand se duce el in mijlocul batraneilor si zambesc toti in ansamblu. Cand rade plin de veselie dupa ce ia o dusca de tuica. Dupa care joaca o hora cu diversi. Discursul politic in care s-a facut de jena paleste in umbra acestor manifestatii pline de exces de zel, in care dragostea fata de popor e fara de margini. Si mai zic o chestie. Nu e vina lu Basescu ca e criza economica. Anul trecut eram in plina crestere, Basescu era foarte bun. Era conducatorul unei tari in crestere. Acum e conducatorul unei tari in criza. Naspa de el.

Figurile insipide ale lui Geoana si Crin se pierd undeva in zare pe langa rasul basescian colorat. Ca sunt si aia niste marionete, nu mai contesta nimeni. Dar lambada asta de la un partid la altul, cu fiecare mandat care trece, n-o sa salveze lumea. Vin alegerile, se rupe si coalitia. Da-o-n spumele ei de coalitie ca oricum a fost cea mai mare gluma a guvernului de multi ani buni incoace. Asta, si salariile profesorilor marite cu 50%. Cat de naiv poti sa fii sa crezi asa ceva? Macar daca ziceau si ei o suma mai decenta, un 10% acolo (care si ala era tras de par rau), hai ca mai inghitea cineva. Dar 50%? Si acuma na, e criza, nasol, intelegeti si voi ca n-avem de unde.

Uite-asa dansam politic zi de zi. Si eu ma uit si mai vad si mai aflu. O sa ma duc sa votez, cum zicea Badea aseara, de pe autostrada suspendata. Ce, n-avem? Atunci nu ma duc. N-o sa mearga nimeni. O sa mai traim 5 ani exact cum am trait si pana acuma, sub acelasi sistem de cacat, plangandu-ne si mormaind pe la colturi, asteptand sa vina un parlamentar salvator, cinstit si curat ca lacrima, pe un cal alb stralucitor. Dupa care ne trezim din visare.

Hai ca-i aproape marti. Trece repede.