Blogging is the new Doing
Dupa o discutie mai lunga pe aceasta tema am ajuns la o concluzie simpla: Mai draga, ce frumoasa era viata cand bloggingul putea fi considerat doar o preocupare. Un interes personal, care nu trebuie sa intereseze pe nimeni neaparat, dar e mai dragut daca intereseaza. O chestie care nu trebuie neaparat sa genereze bani, sa aiba un anumit content, sa fie shmeker. Cand puteai sa scrii doar de dragul, fara sa te bage nimeni in seama.
Acum bloggingul e o industrie in care nimic nu se mai pupa cu principiile de la care a pornit initial. Parca era un loc unde omul ar trebui sa scrie despre ce-l taie capul, fara constrangeri politice sau fara cenzuri de niciun fel, chiar daca lezeaza ochiul public. Pentru ca exista binecunoscutul X, care te scapa de probleme. Nu mai poti sa ai un biet blog personal, chiar daca e prost si vai mama lui, ca imediat se gaseste cineva care sa se ia de tine pentru simplul fapt ca alegi sa scrii acolo poezii despre capre. Iti pune link, iti generaza o groaza de vizitatori batjocoritori si iti dai seama ca mai bine te intorceai la bloc-notes-ul de acum cativa ani, ca parca era mai sanatos psihic.
In afara de copiii care prefera sa fie anonimi, sau nu au gasit inca metodele necesare de a iesi din anonimat, exista doua tipuri de blogari. Blogarii industriasi, cu reclame, advertoriale, content platit si asa mai departe. Putini au reusit sa iasa in fata si multi ar vrea sa fie ca ei. De aceea organizeaza diverse conferinte, diferite intalniri, reuniuni unde, dupa cum am observat, vin de obicei aceiasi oameni sa discute despre relativ aceleasi lucruri. Adica vedem aceiasi speakeri pe scena, cu prezentari care variaza foarte putin de la o intalnire la alta. Pai ce sa tot predici despre blog incontinuu? Ok, poti sa dai sfaturi despre cum sa te evidentiezi, despre cum sa te faci cunoscut, oamenii pot vorbi din experienta personala despre evolutia proprie si asa mai departe. Ceea ce nu intelege nimeni este ca lucrurile in internetosfera se schimba mai des ca vremea. Daca nu avem acelasi climat ca acum 3 ani cand s-au lansat ei, e normal ca ascensiunea n-o sa se mai intample la fel. Bloggingul nu are inca reguli, nu se preda in scoli (desi prevad ca o sa se… in curand).
O alta chestie pe care ar trebui sa o inteleaga oamenii ar fi ca oricat participa la intalniri de genul asta, pana la urma exista o singura chestie care chiar conteaza. Conteaza CUM scrii. Daca esti inteligibil, coerent, daca prinzi la public, daca transmiti ceva fara sa te pierzi in exprimare sau in detalii. Daca esti original, proaspat si daca gasesti un coltisor pe care sa-l ai doar tu. Si coltisoare mai sunt, chiar daca internetul pare plin. Nu e. E foarte deschis la oportunitati. Trebuie doar un pic de curaj. Nimeni n-o sa te poata invata sa vorbesti corect, literar sau catchy. Asta tine un pic de talent si un pic de educatie. Toate blogurile astea care esueaza esueaza pentru ca sunt proaste. Punct. Pentru ca arunca un amalgam de informatii, de la periuta de dinti folosita pana la opinii neavizate despre partide politice. Stick to what you know! Pentru politica citesc ziare.
Si apoi exista bloggingul asta personal, pe care-l fac eu. Care devine tot mai greu de facut. De ce? Pentru ca am multa lume care ma citeste. Inseamna ca am o oarecare presiune sa apar in fiecare zi cu ceva nou, iar daca Doamne fereste scap ceva plictisitor sunt taxata. Cu un pic de faima vine dorinta de mai multa faima. Si aici intervine problema de personal branding. Pentru obtinerea unui brand personal bine definit ar trebui sa ma plimb si eu pe la conferinte, sa ma dau pe twitter, sa ies in lume si in acelasi timp sa mentin un continut oarecum calitativ. Chiar daca se invarte in zona asta de cumparat ridichi si injurat curentul electric. E si mai greu sa fii bagat in seama daca ai un blog personal. Pai ce scrii tu acolo? Despre cearceafuri? Mars ma de aici!
Ce-am vrut eu sa zic aici totusi? Ca m-am saturat de bloguri fara continut care impanzesc internetul. De oameni care cred ca l-au prins pe Dumnezeu de picior pentru ca au descoperit platforma gratuita wordpress. Care ne asalteaza in fiecare zi cu schimburi de linkuri sau cu bannerele lor, desi trebuie doar un dram de atentie ca sa vezi ca eu nu fac asa ceva. Si nu in ultimul rand, impresia asta ca putem sa invatam sa scriem ascultandu-i pe altii care ne povestesc despre ce scriu ei. Nu se va intampla prea curand, n-am mai descoperit un blog nou care sa-mi placa de nici nu mai stiu cand.
De aia era mai bine inainte, cand toata lumea scria pentru sine, rude, doi prieteni si eventual pentru vecinu de la parter. Cand ziceati ca se pune taxa pe blog? Poate se mai apuca lumea de altceva.
Mah, tu continua sa scrii asa cum scrii
Dar mai vino si pe la evenimente sa schimbi 2 vorbe cu oamenii 
Nu la toate, ca incepi sa te plictisesti. 
Now isn’t this ironic?
Intr-o zi o sa vin si la alea. Dar e mai frumos in spatele monitorului. pampam.
Stii ai dreptate.Multi isi fac bloguri pentru reclama sau pentru bani.Si eu am un mic blog nu e foarte populat[il am de o luna] si nici nu prea vreau.Vreau doar o parere despre el.E banal,adica sunt ganduri si chestii persoanale.
ZAPPY IS THa BEST !!!
)
vroiam mai de mult sa spun asta dar acum mi-am adus aminte.
I know, i’m amazing.
)
prefer categoria usoara…:))
daca ai o viata personala dinamica, o sa gasesti mereu ceva sa scrii, iar stilul precum si cititorii ti-l formezi in timp…
PS: regula omului simplu: cine e bun la teorie, e cam dezastru la practica…pac pac..2-0!:))
Nu sunt de acord cu asta cu teoria si practica. Doar ca bloggingul nu se poate “preda” ca o materie de genul istorie. Trebuie si putin input personal ca sa iasa ceva ok.
Hai să-ţi zic o chestie: genul ăsta de blog, adică personal, e din start nişat. Şi e foarte posibil nici să nu-ţi doreşti traficu’ lu’ peşte prăjit, ci doar să ai tu colţul tău, unde să mai intre şi vecinu’, vorba ta. Ceea ce încerc eu să zic e că încă se mai întâplă treaba asta, doar că nu mai e vzibilă, tocmai pentru că au apărut “oamenii de industrie”, ca să zic aşa.
Şi mai e o treabă: după un anumit timp petrecut în mediul ăsta (online, adică), începi să vrei mai mult (dacă îţi dovedeşti că poţi).
Aşa că e absolut nornal să se facă o industrie întreagă din blogging; pentru mulţi e deja o afacere, plus că nu văd cam în ce altă direcţie s-ar putea dezvolta.
da sa se faca dom’le, n-am zis nu. dar ma apuca toate tristetile cand vad ca si in blogging se intampla la fel ca in televiziune. otevismele au cea mai mare audienta.
Nu ştiu dacă realizezi, dar într-un fel e firesc. Oamenii (adică cei care formează audienţa) sunt problema.
cea mai mare o are cabral!
Pe bloguri ar trebui sa se invarta alti oameni decat aia care citesc CanCan. Macar aici am fi putut avea un public mai educat, daca nu s-ar fi lasat multi pacaliti de tentatia “trafic mare, nu conteaza de care”.
Zappy, iti citesc deja de ceva vreme blogul cu regularitate. De-abia astept sa mai postezi cate o intamplare sau sa ne mai zici de vreo nunta la care ai fost.
Chiar m-am gandit sa imi fac si eu un blog pentru “vecinii” mei. Urmeaza sa plec in alta tara la studii si fiecare dintre cunoscuti imi spune sa ii trimit e-mail din cand in cand. Dupa ce am citit postul tau mi-am dat seama ca nu e nevoie sa scriu 1001 e-mailuri. YAY!
Mersi mult pentru parere.Ma bucur ca iti place.Voi continua.
Sa-ti fie de bine. M-ai surprins placut, sa stii
. Exact despre asta vorbeam mai sus.
Poate si cu blogurile se intampla cum se intampla cu TV-ul. Exista OTV si exista Dicovery, Cultural sau posturi nisate. Depinde ce cauti in lumea blogurilor. Oi fi eu naivitatea intruchipata, dar cred sincer ca inca exista macar cateva bloguri personale care sa iasa din nebuneala celorlalte. Ai totusi si tu dreptate, la cate ‘nspe mii de bloguri sunt, cele de bun-simt se gasesc la fel de greu ca si oamenii care au calitatea asta.