thoughts of a drama queen

Inca ma ustura un pic pielea de pe spate. Pentru ca sunt o viteaza, indragostita de bronz. Pentru ca nu stiu sa ascult la indemnuri de genul “nu sta la soare”. M-am obisnuit din tinereti sa merg la mare cate 10 zile, in care am timp sa acumulez un bronz de zici ca am stat 20. Iar in 2 zile voiam un bronz macar de 4.

Deci ce am facut eu la mare in acest weekend?

1. M-am ars, ca sa continuam povestea de mai sus. Desi ma inarmasem cu un mega arsenal de creme si cremute. Aveam asa: factor 30, pentru semne si alunite (din care posed cu abundenta, in tot felul de locuri si de diverse dimensiuni), factor 10 pentru restul corpului si factor 15 pentru moaca. Nu suport sa ma inrosesc pe moaca, arat ca un copil de 12 ani incrucisat cu un cartof nou. Nu mi se chiar cojeste fata, dar nici bine nu-mi e. Asa ca pe moaca m-am uns cel mai mult si s-a si vazut, ca ei i-a fost bine.

M-am trezit in schimb la 7 juma’ ca sa merg sambata pe plaja, eu si cu Monica, alta matinala. Eu de fapt MUREAM de somn, dar am facut un sacrificiu de dragul bronzului. Inca n-a reusit nimic altceva in afara de un examen sa ma trezeasca la ore dinastea, dar vad ca un pic de soare goes a long way. Deci mi-am luat si un sezolng si treaba era pe roate. Am stat la soare de la 8 pana pe la 12. Am stiut ca de la 11 ar fi trebuit sa ma bag sub umbrela, dar inca nu ardea, ca nu era mijloc de iulie. Apoi am plecat la masa si cand ne-am intors m-am mai pus o tura. Contrar tuturor insistentelor colegilor mei de a nu mai sta. Ei toti stateau la umbra, numa io la soare. Ca mai vreau, ca mai merge un pic, ca uite, nici nu mi s-a schimbat culoarea.

Perceptia mi s-a schimbat cand am ajuns la vila si am vazut culoarea de patlagica pe care am prins-o. Acuma nu stiu ce sa zic, ori n-a fost bun Emiplantu, ori chiar sunt eu cu capu’n nori. Desi tind sa cred ca a fost o combinatie. A doua zi n-am mai avut voie la soare deloc. Am incercat eu sa mai stau 10 minute, dar m-am razgandit repede. A doua zi am ramas acoperita cu o esarfa, pe un sezlong, la umbra. Caraind tot timpul cand aparea un petic de soare pe mine. Sa mutam sezlonguuuu’! Macar m-am bucurat ca era si monica la fel, si nici restu’ nu erau prea departe.

(eu, esarfa, sezlong, umbra)

2. Am ras. Fiindca in ultima zi am mers sa mancam in 2 mai. In primul rand, amintiti-mi sa nu mai mananc niciodata ciorba de burta. Doamne, cine-a mai inventat-o si pe aia? Mai incercasem sa mananc o singura data, tot la mare, acum vreo 2 ani si am regretat enorm. Pentru ca mi-a fost rau vreo 2 ore. Dar ii vedeam pe astia ca mananca in draci ciorbe de burta si am zis ca rezist si eu la una. Si mi-am luat si mi-am dat seama ca nu. Ba chiar ca mi-e pofta pe ciorba aia de vacuta, traditionala. Asta e, m-am multumit cu ce-am avut.

Dar sa revenim la ras. Pentru ca toata lumea avea chef de bancuri. Mai exact jumatatea amuzanta a grupului. Pentru ca in orice grup exista aia care stiu bancuri si aia care rad la bancuri. Bancurile porcoase se spun cu precadere in timp ce se mananca, pentru ca toata lumea face “oooooooo, aaaaaaaaaaa, iiiiiiu” si dup-aia se rade. O data ce au inceput bancurile, rasul devine tot mai mult si mai zgomotos. Un banc nici nu trebuie sa fie bun, pentru ca se rade cu lacrimi si sufocare, daca este spus unde trebuie si cu accentul potrivit. Am ras de un banc cu iepuras ca am crezut ca imi tai laringele sa-mi fac loc sa respir, si i-am sters lacrimi peste lacrimi lui Adi care nu hohotea in momentul in care cineva i-a cerut chelneritei “patru lungi si una scurta, la domnu”, referindu-se la cafele.

Cea mai buna gluma i-a apartinut totusi Monicai, referindu-se la al ei Popescu, un ins pe cat de jovial, pe atat de slabanog. Adica slabanog rau, atat de slab incat Adi a urlat dupa el “Popescuuu, cum pot sa mergi in maini?!” iar Monica a concluzionat apoteotic “Popescu e atat de slab incat daca il gaseste un caine il ingroapa direct.”

3. Am mancat. Cum e sa mergi la mare chitit ca tu tii regim? Este o tehnica sortita esecului din prima. Desi am rezistat eroic vineri seara, cand baietii se indopau cu o saorma, iar eu asteptam sa beau o data un pahar de ceva sa-mi umplu golu din stomac. Nu mancasem de la pranz si nici nu aveam de gand. A doua seara mi-am comandat totusi o portie de cod pane cu cartofi piure, si ce bine am facut, ca a fost cel mai bun cod din viata mea! Mergeti la Corsaru, in Vama, ca o sa va lingeti pe degete. Sau pe furculite, depinde cat de nehaliti sunteti.

Deci s-a dus dracu, in noaptea aia, toata ideea mea de regim, cand au aparut baietii cu cate 2 saorme/cuplu si ne-am uitat toate una la alta si am decis ca asta e, dracului, cum sa nu mananci o saorma la mare?

Nu-i nimic, acu’ m-am intors, pot sa incep sa nu mai mananc nimic.

4. M-am dat cu masina. Dar din pozitie de spectator pe scaun din dreapta, sa nu credeti gresit. Adica la intoarcere am luat-o pe ceva drumuri dinastea obscure si necunoscute, in care am ocolit vreo 30 de km, ne-am oprit de 50 de ori sa ne asiguram ca mergem bine, am trecut prin sate parasite de civilizatie si am vazut multi cai foarte slabi. Oricum, am mers tot drumul ala cu ochii cascati pentru ca nu imi venea sa cred ca inca sunt in Romania. E frumos in Dobrogea dar Doamne, ce saracie mai e! Ne-am oprit 3 minute la un colt si direct au venit doua fete sa ne cerseasca cate 5 mii. Ne-am uitat la casele lor de chirpici si ne-am dat seama ce bine o ducem. Multumim Doamne, zic.

Am iesit direct la Cernavoda si am evitat toata aglomeratia. Adica nu am mai stat in sir la Eforie Nord sa ne imprietenim cu colegii de trafic, n-am mai mers cu geamurile jos si cu muzica populara la maxim ca sa vedem cine se enerveaza primu, n-am mai depasit pe nimeni dansand ca sa-i vedem cum casca ochii mirati. A fost ok .

Si gata, back to work, back to studying, back to sleep.