thoughts of a drama queen

De ceva vreme, am dispute cu calculatorul meu. Porneste asa lenes si intra in windows. Eu in tot acest timp, imi pensez firele suplimentare din josul sprancenelor. Stiu ca nu voiati sa auziti asa ceva, dar se intampla. Even girls have hair, so get over it. Ma duc, imi pun cafeaua in ceasca gandindu-ma ce tare o sa fie atunci cand ma pun in fata calculatorului si ma uit la cum o sa fie vremea zilele astea, la mare. O sa imi citesc mailurile, o sa mai sorb o gurita de cafea, o sa intru pe blog, o sa ma uit la statistici, o sa fie tare frumos.

Cand colo, ghinion. Mouse-ul sta inert pe mijlocul desktopului, cu o imposibilitate de a fi mutat. Nu e de la el, am incercat sa-l scot, sa-l rebag, etc. Trebuie dat restart. Uneori chestia se intampla de mai multe ori in sir. Cateodata se blocheaza inainte sa intre in Windows. Este un deliciu si ma distrez enorm. Pana la urma am reusit, miscand frenetic de mouse ca sa nu ii mai permit sa se blocheze. Nu stiu daca are asta vreun efect, dar eu m-am convins ca are. Ma pregateam sa intru in mozilla, cand vad ca am limited or no conectivity. Of, sa-mi bag picioarele-n lighean! Ma duc pana dincolo, scot modemu, il bag la loc, ma intorc la calculator plina de sperante. Limited or no conectivity, you may not be able to acces mortii tai. Sunt dependenta de internet, oameni buni. Ce nu intelegeti? Ca vin si va bag RDSu in esofag imediat.

Ce sa fac cu cafeaua fara calculator? Pana la urma am gasit o solutie. Am intrat in my precious. Am cascat ochi mari. My precious holding my precious memories. Ma refer la folderul meu intitulat “POZZE” care contine poze din 2005 pana in prezent, poze de la toate chefurile, zilele de nastere, majoratele, balurile, absolvirile de clasa a 12a, excursiile in Anglia, sarbatorile petrecute in diverse locuri. E un adevarat atlas al Simonei acolo. Poti gasi prieteni, tinute, fosti iubiti, betii, mese cu parintii, nebunii, boticuri de pitipoanca, totul frumos aranjat si pus pe foldere denumite dupa bunul plac.

Si m-am redescoperit, in timp ce sorbeam cafeaua. Primul folder “vara 2005″, eu si cele 3 prietene cu care stateam constant, cu care mi-am petrecut toata vara. Ely, Laura si Oana. Nu exista zi sa nu ne intalnim. Nu exista carte pe care sa n-o jucam. Nu era tampenie pe care sa n-o inventam. Nu era haina pe care sa n-o interschimbam sau chestie pe care sa n-o impartim. Adica puneam fiecare cate 5 mii ca sa aiba toata lumea sa bea un suc in “Sunny Club”, a.k.a o terasa amarata de pe strand, singuru loc public unde ne lasau sa jucam carti pe sestache, fiindca ne imprieteniseram cu barmanul. Cateodata duceam acolo Monopoly si juca si el cu noi. Pentru ca nu prea aveau clienti acolo, nu de alta. Da’ cum sa faca profit daca noi plateam tot numa juma’ din consumatie? Barbanul ne lasa sa folosim frigiderul pe post de racitor personal. Veneam cu batoane de slabit, mancam jumate si puneam cealalta jumate in frigider. Toate astea mi le-am amintit dintr-un folder. Si nu numai astea. Sa fim seriosi.

Folderul “chefuri” e ceva de speriat. Impartite pe folderuri mai mici, stau toate majoratele la care am fost. Si am fost la multe, nene. Era cam unul pe saptamana, cateodata chiar doua. Era saracia pamantului, pentru ca trebuia sa pui macar 25 de lei la cadou. Dar ne si scoteam parleala acolo. Incepeam sa ne pregatim cu cate 3 ore inainte si miroseam a magazin de parfumuri cand ieseam din casa. Daca pana si noi simteam combinatia de creme de corp cu deodorante, parfumuri si sclipiciuri, nu vreau sa stiu ce gandea taximetristul. Plus ca in Arad, atunci, demult, cand nu erau inventate pitipoancele inca, puteai sa te imbraci cu orice. Eu eram inca din tagma aia mai conservatoarea, si totusi am gasit acolo niste tinute de m-am crucit. Fuste albe scurte si cizme cu toc, fuste negre scurte si cizme cu toc, bluze pe un umar cu buricu gol. Vai si amar de amaru’ meu. Ba chiar mi-am luat o data cizme vara, cu pantaloni militaresti bagati in ele. Dar ce eram eu fata de prietenele mele care dansau pe bar in Soho cu pantaloni scurti verzi si top rosu (ca o bustiera). Si nu, nu erau animatoare. Era o placere :).

Majorate, cum ziceam. Evenimentele sociale ale saptamanii. Da cine vine la chef? Vine cutare? Daca nu veneau cel putin 5 persoane din generatiile mai mari, ala nu era chef. N-aveai pe cine impresiona acolo, era boring. Asa ca se gasea o alta strategie. La chefurile plictisitoare mergeam numa vreo 3 ore, si imediat dupa tort ne carabaneam in disco/club. Era combinatia perfecta de iesit mai ieftin. Oricum, in Arad ma descurcam cu 20 de ron pe seara. Eu si prietenele mele eram alea care nu beam nici macar o cola in club. Dar nici nu era ca aici, nu venea nimeni sa-ti cumpere. Erau toti saraci. Da aveau suflet bun.

Asa. Diseara plec la mare. Mi-am luat o tona de creme de soare. Si doresc sa ma bronzez! ok? Bine? sunteti de acord? Ok, asa facem. Weekend placut, insorit, necanicular, mirifico bestialo cul.