thoughts of a drama queen

Din ciclul ce-am mai facut in weekend am facut urmatoarele: am invatat la contabilitate financiara. Pentru ca trebuie sa trec aceasta ultima restanta, daca vreau sa raman la buget. Si vreau sa raman la buget pentru ca asta inseamna mai multi bani in buzunarul propriu. Adica de ce sa ii dam la ASE daca putem sa ii dam pe centuri de talie, pantofi cu toc si balerini cu floricele, pantaloni bufanti si (ok, am scapat in weekend si am intrat intr-un magazin cu asa ceva si am ramas hipnotizata). Deci da, ati inteles, i need that money. Pentru ca mi-am facut atatea planuri de vara care nu au cu ce sa se materializeze daca noi (a se citi mama) dam totul la straini si necunoscuti in virtutea educatiei mele defectuoase.

Am fost la Cora sa imi cumpar o salata de varza si un parizer. Da, doar atat. Pentru asta am mers eu cu masina pana la hipermarket. Da, puteam sa merg la Mega Image in fata blocului dar nu, eu am ales calea complicata. Bine, poate si pentru ca pitulica avea naparat nevoie sa cumpere o plantuta cu flori, pe care sa o dea cadou mamei unei prietene. Deci Bricostore it is. Si ne-am plimbat pe acolo cu plantute in mana cu floricele albe si roz, sa intrebam tantile in tricou rosu care rezista mai bine si cum trebuie udate si ingrijite. Pana la urma am luat o super floare alba pe care am pus-o la pastrare sub scaunul masinii.

Si hai in Cora dup-aia, sa-mi iau eu parizer si ea sa-si ia servetele, apa de gura si salata de ciuperci. Nu stiu daca stiti cum e in Cora, dar exista sectiunea de mancare gatita, care se serveste si se plateste pe loc. Ne-am asezat acolo la coada. Eu mi-am luat o salata de varza cu 2,6 lei (pentru ca imi era lene sa imi cumpar o varza cu 1 leu si sa o dau pe razatoare + pun otet), iar pitu si-a luat o salata cu 3 lei. Pentru acest sacrificiu financiar am primit amandoua cate un cupon pe care scria asa “Hipertombola cu Hiperpremii de la Cora”. Moama, ce castig acuma, stai sa vezi cum imi vand masina imediat si o sa conduc o Mazda 2 (noul meu vis umed in materie de masini). Am razuit talonul si eu si ea si am vazut ca propozitia incepea cu “ai castigat”. Deja incepusem sa vad stele verzi, piscine, masaje, tratamente spa, centuri in talie si pantofi mov si asa mai departe. Totul de la o salata cu 2,6 lei.

Sa nu ne bucuram prea repede pentru ca marele premiu s-a materializat de fapt in “2 mici si o bere”. Pentru amandoua. Adica 4 mici, 2 beri, 2 paini si niste servetele. Ne-a pufnit rasul pe amandoua in timp ce meditam daca ar trebui sa mancam castigul sau sa-l oferim cuiva care chiar are nevoie. Pitulica insa s-a simtit foarte fortunata de faptul ca a castigat si si-a dat seama ca ea nu are cum sa refuze un asemenea premiu. Adica ea a castigat pe bune, de ce sa nu manance. Ne-am luat de labute si am purces spre locul de ridicat premiul.

Care era… cum sa zic, un fel de n-ar mai fi. Niste bancute + masute de lemn asezate acolo pe nisip, doua tarabe improvizate cu frigidere, o baraca pe care scria “casa” si doua toalete ecologice. Bonus, baietii unsi cu maieuri albe care faceau mici intr-o veselie, fara incetare. Pentru ca am impresia ca toate taloanele erau castigatoare. Am schimbat berea pe o apa minerala calaie si mi-am ridicat premiul ambalat frumos intr-un carton plin de mustar. Ne-am asezat printre muste si caini, in sunet suav de muzica populara si am bagat scobitoarea in mic. M-a pufnit din nou rasul cand am citit pe un banner ca cica acolo se dadea “Hiperpetrecerea Cora” si meniul de la Hiperpetrecere era un “Hipermic”. Ati inteles, da? Deci un mic foarte mare. Imens chiar. Kilometric. Ciudat, mie imi pareau niste mici perfect normali. Unul cam ars si unul cam crud, dar ce pretentii sa am de la baietasii slinosi care probabil castigau 4 milioane din toata
afacerea si cred ca seara scoteau fum si pe cur.

Am ras in continuare in timp ce molfaiam micii, amintindu-ne de clipuletul cu “balci argesean” si reproducand tot felul de replici de acolo. “Deci, ce faci? Bei bere aicisia? Te-ai revergorat? E numai rebuturi pe aicisia” si asa mai departe + inca o serie de replici preluate de la un prieten care ni le-a bagat un cap cu ciocanul printre care se numara si faimoasa: “e vorba de incompetenta”.  Ne-am distrat de un tip si o tipa care mancau micu impreuna si ne-am imaginat scena: “te scot la un mic? hai ca stiu eu un loc unde sunt gratis. iti cumperi o salata si vedem dup-aia”. Ce sa mai, eram in raiul fanteziilor si al replicilor potrivite. Orice ziceam era amuzant in contextul ala.

Dupa ce pitu a mancat si jumatatea de mic pe care eu n-am mai vrut s-o vad, a considerat ca si-a indeplinit rolul si si-a apreciat premiul la adevarata lui valoare. Am decis ca dam jos caloriile pana la masina, desi nu am mers sarind intr-un picior pana acolo. Totul e bine cand se termina cu bine.

Ceea ce nu e chiar adevarat, pentru ca acum ne luptam sa aflam raspunsul la urmatoarea intrebare: cum au disparut cei 100 de euro de la noi din casa? Intrebare cu variante de raspuns: 1. a venit puiul de gaina din tom si jerry si i-a dat cu “vanishing cream”, 2. s-au devalorizat pana la stadiul de pulbere, 3. noi nu aveam niciodata 100 de euro, totul a fost in imaginatia noastra, 4. poate ar trebui sa avem mai mare grija la persoanele pe care le aducem in casa si la cine bantuie holurile in timp ce noi dormim. Atata am avut de spus.

Sa se rezolve curand, zic. V-am pupat. P.s. mergeti sa cititi si articolul Nadiei, ca e betoing .