thoughts of a drama queen

Dupa cum spuneam, vara asta e vara nuntilor. A golitului de buzunare, a rochitelor si a dansului pe muzica populara de care eu sper din suflet sa scap printr-o eschiva de genul “ma doare piciorul” sau asa ceva. Mireasa m-a anuntat ca nu am nicio sansa, dar mai multe despre asta luni, dupa nunta.

Ieri a fost vremea cununiei civile. Reintoarsa dupa 3 zile de absenta concediu neplatit pe baza de sesiune, m-am simtit de parca as fi lipsit 27 de zile a cate 48 de ore fiecare. Aveam 76 de mailuri in Inbox, 3 briefuri noi, 3 proiecte care ma pandeau de la spate pentru ca aveau nevoie de diverse revizii. Deja incepusera sa-mi faca artii treaba, sa-mi traduca texte pentru ca nu le facusem si in engleza, distractie dinasta. Deci eram pedepsita la ore de brainstorming si textuit la greu. La 1 jumate trebuia sa plecam la nunta. Incercam sa-mi fac treaba astfel incat sa ma pot eschiva si eu o ora. Nu stiam exact cat dureaza o nunta dinasta, presupuneam ca se termina repede si ca pot sa ma intorc de indata.

Am mizat pe bunavointa sefei mele care se marita si ea in august si dupa ce am trimis un mail cu meeting notes dupa ultimul brainstorming, pe care l-am semnat cu “pot sa merg la nuntaaaaaaaaa? te roooooooooog nu stau mult!”. Si am plecat. Cu Adi cu masina. Eram asortati. Eu aveam o fusta albastra si maieu negru si el avea pantaloni negri si camasa albastra (detaliu care mi se pare extrem de important de mentionat). Eram un suvoi de 5 masini, pline de oameni, indreptandu-ne spre minunata piata Obor.

Cand am ajuns pe acolo si am vazut cum arata zona din jurul starii civile mi-a intrat asa un fior nasol pe spate. Bai, eu nu vreau sa ma marit aici. Ce naiba, zici ca-s pe coclauri in Strehaia. Arata oribil. Vorbim de spatele pietei Bucur Obor, pentru cine stie cunoaste. Pentru aradeni.. imaginati-va piata mica pusa in spate la magazinul ziridava si fix langa, oficiul starii civile. Adica asa, cu tot tacamul, tiganci care vand flori, vin sa-l caute pe ginerica sa-i ceara bani, aduna orezul de pe jos sa-si faca un gris cu lapte, muzichie de petrecere si iz de praf cu ploaie. Exact decorul in care vreau sa ma marit.

En fin, nu era vorba despre mine. Era vorba despre Iulia care avea o rochie mov si o bentita cu un joben plin cu pene in cap. Nu pot sa vi-l explic acum dar era tare haior. Si radia si zambea si era fericita. Femeile plangacioase fumau si se abtineau sa nu planga. Mai putin eu, care nu fumam, dar ma abtineam in cor cu ele. Nu stiu de ce, pe mine ma emotioneaza tot ce misca. Sunt o sensibila asa, dupa carapacea mea de insensibila pe care imi place sa o afisez.

Cununia civila incepe cu o mare asteptare in fata starii civile. Astepti sa se marite ceilalti care sunt programati inaintea ta. Sa iasa, sa fie stropiti cu orez, sa treaca pe sub cununa de flori. Te uiti la ei si te gandesti ca urmezi tu. Ca mai ai doar 25 de minute pe ceas. Se pregateau sa faca asta de nu stim cand, dar mana Iuliei tremura de zor cand i-am zis “sa-mi arate manichiura”, a se traduce “sa verific nivelul de emotie pe o scara de la 1 la infinit”. Restul femeilor aveau picioare de gaina. “Nu ma mai mariiiit!” ziceau alea deja cerute si cu ciob pe deget. “Vreau sa ma mariiit!” ziceam eu. Cand nu era Adi pe acolo.

Si acum, sa n-o mai lungim cu vorba, iata niste poze.

O poza cu Iulia si baietii

Una cu mine si cu el, gandindu-ma la buchetul pe care trebuie sa-l prind.

Una cu fericitul cuplu (observati din nou buchetul obiectiv principal).

Si inca una cu noi, unde Adi incerca sa fie haios.

The end.