thoughts of a drama queen

Asaaaa. Pentru inceput, eu va doresc un [blank] <– loc de inserat text pe care cu siguranta l-ati citit weekendul asta intr-un mesaj de sarbatori.

Sunt sigura ca ati facut si voi ceva palpitant in weekend si n-ati avut timp de citit bloguri. Am vazut ca si ceilalti blogari au cam tras chiulu, au plecat pe la diferite rude, sau au stat acasa si s-au simtit bine. A se citi, au baut, s-au imbuibat cu bucate alese sub forma unor oua colorate si carnati fript, care s-a transformat rapid in colesterol alergator prin sange. Nu se mai poate. La cate gratare am mancat in weekend iar, m-am simtit ca o scapata de la clinica de bulimie. Gata! Purificare. Legume pana de 1 mai. Am zis!

In continuare, va voi povesti cele mai palpitante intamplari din excursia noastra la MoeChu. Eu asa il pronuntam, ca mi se parea mai cool. In primul rand, Zappy nu stie unde se afla moechu. Eu credeam ca e la vreo 50 de km de Bucuresti. Ca asa mi-a zis Adi, ca-i aproape. Deci, cu o seara inainte, eu puneam diverse frunze de diferite marimi si culori in geanta, pentru ca in Bucuresti ma topeam de cald si am zis sa nu cumva sa sufere pielicica mea de vreo caldura. Visele mi-au fost spulberate cand l-am sunat sa-l intreb daca ar fi cazul totusi sa imi iau ceva mai gros, in sensul de un pulovar, in cazul in care stam pe afara si bate briza marii. El a ridicat din sprancene la incultura mea geografica si m-a anuntat ca mergem la munte asa ca ar fi cazul sa impachetez un fash, o caciula, un fular, niste ghete si asa mai departe. Ca seara facem gratare si n-o sa fie pretty. Ma uitam lacrimand la bagajul meu plin de tenishi, tricouri dragute cu iepurasi si imi venea sa zic “Nu vreau! Nu vreau sa ma intorc la ger!”. Dar m-am conformat.

Cand am ajuns acolo, ne-am dat seama ca nici Adi nu stie exact ce e cu moechu asta. Adica nu stia unde era cabana “Silvana”. Pentru ca, in mod paradoxal, in moechu exista doua cabane denumite astfel! Cat de neinspirat trebuie sa fii ca sa iti botezi casa cu nume de vaca, si inca de doua ori? Una era in moechu de sus si una in moechu de jos. Noi bineinteles ca ne-am dus pana in capatul celei de-a doua statiuni, tot intreband diferiti tineri flacai cu iataganu sau bicicleta dupa ei. Am bajbait noi pe acolo pentur ca Adi era prea mandru sa-si sune prietenii sa-i intrebe care dintre vile este. Evident ca s-a dovedit a fi aia din primul moechu, la fix 2 case dupa intrarea in comuna, sat, statiune (sau ce o fi). Dupa ce ne-am instalat in una din camerele alea mai mari si mai frumoase, ne-am prins ca exista o cioaca. Exista o camera care avea paturile separat, cu imposibilitate de a le uni, pentru ca era atat de mica incat nu mai puteai iesi din camera daca indrazneai sa pui paturile unul langa celalalt. Noi ne-am dus la munte 8 cupluri. Dupa ce au ajuns toti, s-a iscat bineinteles un cata scandalu despre cine ia care camera. Noi stateam cuminti intr-un colt si ne incrucisam degetele pentru ca nu voiam sa renuntam la camera noastra frumoasa in care deja ne aranjaseram chilotii in dulap si contemplaseram raul susurand de pe terasa cea mai mare din vila. Pana la urma s-au decis ca vor sa traga la sorti. Numele camerei ghinioniste a fost scris pe un biletel si am tras. “Da eu nu vreau sa ma mut!” “Las ca vezi tu ca tragem aceeasi camera” . Evident ca eu a trebuit sa fiu nefericita care a bagat mana in bol dupa bilet, iar pe el scria “Etaju 1, prima camera pe dreapta”. Am tras fix camera noastra .

Pentru ca nu ne-am luat nimic la implinirea frumoasei varste de juma’ de an, dupa ce am decis ca nu ne luam nimic, dupa care dupa ce nu ne-am luat nimic eu am inceput sa ma smiorcai ca mie totusi mi-ar fi placut ceva [fluturat ostentativ de gene, ca o pizduta care vrea un cadou], Adi s-a gandit ca imi vine el de hac. Asa ca mi-a facut cadou 45 de minute de calarit un cal. Perversilor! Porcilor. Chiar m-a dus la o ferma unde puteai sa faci echitatie. Am fost noi si inca un cuplu. Prima data am intrat in grajd, sa privim caii. Parca in filme erau mai mici. Sau mai misto. Sau nu stiu, n-aveau capu atat de mare. Nu-mi venea sa pun mana pe botul lor sa-i mangai. Ma uitam cu invidie la o fetita de 8 ani care pupa calu’ in bot. Erau prieteni. Eu eram doar speriata.

Andreea si cu mine am fost fericitele beneficiare de sei (Am cautat in dexonline, asa se zice). Cand au adus iepele (Perla si Charisma), eu am sarit instinctiv la iapa aia mai neagra si mai mare. Nu stiu de ce, dar voiam sa ma urc pe aia. Daca tot era sa calaresc, macar sa fie cea mai frumoasa din parcare. M-am urcat cu greu, scarita aia de bagat piciorul e pusa mult prea sus si blugii mei erau mult prea stramti. Pana la urma am fost sus. Dupa ce si Andreea s-a urcat pe Perla, iepele au ajuns una langa alta. Asta a fost, dupa cum am constatat mai tarziu, o mare greseala, pentru ca Charisma, pe care eram suita, nu se intelegea cu niciun alt cal. Asa ca ea s-a grabit sa ii dea un spitz celeilalte, a facut urat, s-a ridicat un pic in doua picioare, s-a intors si a plecat spre gard. Eu eram impietrita pe ea. Eram terifiata, speriata, rece ca gheata. Era sa cad, in prima faza. Dupa imi venea sa urlu ca vreau jos. Dar nu puteam, ca era prea multa lume pe acolo si mai era si cadoul meu de 6 luni. Asa ca am mers la trap vreo juma’ de ora. Cu nenea grajdaru langa mine, sa nu cumva sa ajunga iapa langa cealalta din nou, ca iese cu scandal. Foarte frumos calaritu, sa incercati o data in viata. Dar numa o data, ca va ajunge. Si dup-aia va chinuiti juma de ora sa scoateti mirosu’ din palme.

Cam atat cu povestile. Restul zilelor le-am petrecut mancand, band, dormind, jucand o tona de remi si citind. The end.