thoughts of a drama queen

I’m back! Nu stiu daca mi-ati dus doru sau nu, dar tot m-am intors pe capul vostru. Am venit un pic mai obosita decat am plecat, dar ma rog, asa se intampla daca iti iei concediu 5 zile si alergi dintr-o parte in alta a Barcelonei ca sa apuci sa vezi tot. Bineinteles ca am vreo 200 de povesti, dar astazi incepem cu inceputul. Dupa ce descarcam pozele, va pun si dinalea.

Cum era sa pierdem avionul.

Cu cateva zile inainte discutam despre cum o sa fie cand mergem la aeroport, cat timp o sa ne ia sa facem bagajele, chestiuni dinastea administrative complicate. Si imi spune consortul ca avionul e la ora 22.00, deci sa fim in aeroport pe la 20.00, deci sa ne facem bagajele panala 18.00 si sa mergem sa ne facem asigurarile medicale intre timp. Printr-o minune a naturii am terminat cu toate si la ora 17.30 eram deja pregatiti. Adi s-a bagat in dus, iar eu am scos biletele sa ma uit eu exact la 22 si cate minute este avionul. Cand ma uit, m-a strapuns in fulger direct in cord, mi s-a taiat respiratia, n-am mai vazut decat negru. Ora de pe bilet era fix 20.05. M-am uitat isterizata la ceas, si, orbita de furie, mi s-a parut ca e ora 18.30. Ies ca o furtuna din camera, lacrimile deja imi apareau in ochi, si incep sa bat in usa de la baie urland ca e sase jumaaaaaaaaaateeee! Iesi afaraaaaaaaaaaaaaa!!! Avionu e la 8,  nu te-ai uitat bine! Esti nebun! Iesi afara!

Adi a continuat sa se spele vreo 2 minute care mie mi-au parut ore, dupa care a iesit foarte calm si m-a anuntat ca totusi e 17.30 si sa stau calma. Eu eram un pachet de nervi si la fel am ramas pana nu m-am vazut in aeroport, o ora mai tarziu.

Acolo, am dat de alt balci.

Cand ajung cu buletinul la check-in, ii dezlipeste coltul care statea sa cada, si imi spune nenea ala cu o mina ingrijorata ca buletinul meu e deteriorat. Ca nu poate in niciun caz sa ma lase sa trec, pentru ca aia daca vad asa un buletin ma intorc inapoi. Nervii mei au cedat instant, si ca sa nu lesin acolo, am fost rugata sa pasesc in dreapta sa discutam in continuare. A venit si adi cu buletinul lui intact, si am fost luati la o discutie. Ca nu ma pot lasa cu buletinul ala. Si-a chemat sefu’ de tura, ala l-a intrebat pe Adi daca vrea sa calatoreasca fara mine. Atunci mi-a stat un pic inima in loc. Daca, instinctiv sau nu, ar fi raspuns “da”, atat mi-ar fi fost. L-ar fi lasat pe el sa treaca si eu inapoi la Bucalesti city, sa ma bucur de concediu in apartamentu’ meu de pe Pantelimon.

Ne-au intrebat daca avem rezervari, daca mai am alte acte la mine, daca avem biletu luat pe dus-intors, daca vreau sa imi asum raspunderea in cazul in care ma intorc aia inapoi. A fost un calvar. Adi se uita incruntat la mine si se astepta sa scot un pasaport din jobenul magic. Nu prea aveam cum sa ii satisfac fanteziile. Ma uitam in schimb gales la sefu de tura, care se uita gales la mine de sub ochelarii lui fara rame. Incercam sa-l induplec apeland la simpatia lui de om care poate a fost si el o data turist si si-a dorit foarte tare sa viziteze orasul asta. Nemaivorbind ca platisem tot in avans si aveam un chef nebun sa arunc toti banii aia pe fereastra. Adica sa nu apuc sa stau la hotelul ala cu dushu pe care nici nu stiam sa-l pornesc de cat de hi-tech era.

Pana la urma, a dat din cap si mi-a stampilat biletul, dupa care mie mi-a explodat o piatra de marimea Rusiei de pe piept. Am considerat ca suntem chit pentru faza cu ora inteleasa prost. Pentru ca eu stiam ca buletinul nu mi-e chiar in stare intacta, dar nu ma asteptam chiar la asa scandaloase.

Urmatoarea incercare a fost cand am aterizat acolo, cand aveam deja diferite feluri de scuze formulate in cap, numa ca sa ne lase sa trecem. Aveam de ales intre a spune ca aia din Romania nici nu ne-ar fi sugerat ca ar fi vreo problema cu buletinu, sau ca m-am jucat cu el in avion si ca s-a deteriorat intre timp. Pana una alta, mi-am facut niste ochi dulci desi urma sa-i dau buletinul unei gagici. S-a uitat, l-a intors putin pe partea cealalta, unde are tot felul de lipituri cu grupa mea de sange, eticheta cu “votat” si numarul contului de la un card vechi, s-a uitat la mine si a dat de zambetul meu angelic care voia doar sa fiu lasata in pace, si mi l-a intins plictisita.

Yupi! Am intrat in Barcelona!

Am mers cu trenul si apoi cu metroul pana la hotel. Cand am iesit din metrou, prima constructie care ne-a aparut in fata a fost Sagrada Familia. Ni s-au cascat gurile un metru, si ne-au trecut toate supararile. Biserica aia, desi neterminata, arata ca un castel de nisip facut cu degetele, in  marime mult mai mare, evident.

A fost o vacanta grozava, in ciuda peripetiilor, vremii, faptului ca magazinele au fost mai mult inchise, si alte dude asemanatoare. Bine, revin cand termin cu aceasta imensitate de treaba care m-a asteptat la birou.

Yours truliluli,

Zappy.