Huhu, se apropie roblogfiest. Cel mai mare fest de bloggeri din romania, cum se poate vedea si in titlul care le cuprinde pe toate, intr-un mod foarte ingenios. Se strange toata blogarimea, se organizeaza o sesiune extenuanta de votare din care le filtreaza primii 20 care au reusit sa stranga cele mai multe voturi fara sa aiba 200 de voturi cu acelasi IP, dupa care se mai voteaza o data, tot cu inscriere si cont si primit parola pe mail si intors pe site si acordat votul. Nu e prea funky, e un sistem foarte greoi de votare, dar ma gandesc ca e cel mai simplu mod de a evita fraudele in masa.
Anul trecut m-am bagat. Pentru ca nu aveam nici un an de blogareala, si voiam si eu sa ma stie lumea, ce naiba. Ca doar am talent, nu ma joc de-a blogul. Credeam eu, asa, naiv. In fine, m-am bagat, si timp de vreo luna am stresat pe toti pe care ii cunoasteam sa intre sa ma voteze. Saracii s-au supus si au trecut prin toate procedurile numa ca sa scape de mine. Ca altfel n-ar fi scapat. Voiam macar sa nu ies pe ultimul loc, ma gandeam ca voteaza lumea la greu. Dar n-a fost chiar asa, pentru ca insistentele mele mi-au chiar adus locul 3 la vreo 2 categorii. Toata lumea casca ochi mari, ca cine dracu o fi asta, si de fapt eram eu, o fetiscana care a tras de lista de messenger si a strans vreo 60 de voturi. (more…)
N-am inspiratie, jur ca n-am. Ma tot uit la fereastra asta ca si cand ar fi o foaie goala, si ma gandesc ca daca scriu ceva asa incetisor poate imi curge sangele mai repede in vene si imi vine vreo idee. Hm. Vad ca nu. E ca un fel de live blogging la fata locului.
Dar oare de ce nu mi se mai intampla nimic? Oare care sa fie cauza lipsei de evenimente? Sure, as putea descrie niste politica sau sa vorbesc de vremea de afara, desi am mai gasit un post in care fac exact asta, si povestesc despre fobia mea de sanius. Probabil ati avea multi un deja vu si v-ati da seama ca viata mea se invarte in cerc. Nu, nu e bine. Deci cum facem?
Aseara dupa ce am terminat cu dusu, am contemplat putin la ce m-am gandit eu in timpul dusului. M-am gandit la ce se mai intampla la servici, daca e grav, ce o sa fie cand o sa plece cutare, cum o sa se schimbe situatia, da oare ce are sefa mea si cum sa fac sa imbunatatesc lucrurile, dar oare cum o sa fie la mine in evaluare si cum pot sa fac sa schimb eu soarta publicitatii cu manutele mele fragede. Dupa care m-am uitat ca tampa in oglinda si m-am gandit “hello, nici macar acasa, in al 13lea ceas, nu pot sa ma gandesc si eu la altceva in afara de serviciul ala blestemat?” (more…)
Casa Pituliceasca este in regim. Toata lumea, mai putin colegu, care e oricum slab si oricum pentru baieti e dubios sa tina regim. Asta totusi nu ne ajuta pe noi deloc, pentru ca in weekend vine cu pretena acasa si isi fac snitele si cartofi prajiti, si noi balim prin bucatarie si ne hranim cu mirosul de prajeli care vine de acolo.
In fine. Una tine Atkins, cealalta tine un regim ciudat cu fructe si carnuri in care in principiu nu mananca mai nimic, iar eu mananc numa supe si salate (teoretic, ca practic mai scap o pulpa de pui si o includ in salata). Ca sa fie regimul complet, a venit una din ele cu propunerea sa ne cumparam un cantar. Pentru ca pana acuma am stat fara. Si ne mergea foarte bine, pentru ca niciodata n-aveam in fata niste cifre dupa care sa ne bazam si sa ne ghidam. Mergeam doar pe presupuneri, pe uitat in oglinda, pe “oa, ce ai mai slabit” cand avea una din noi chef sa exlame. Acum urma sa trecem la fapte.
Am fost de acord, desi inghitind cam in sec, pentru ca eu si cu cantarul avem niste traume din copilarie. Ieri am condus vitejeste spre Auchan, dupa care am purces spre achizitionare. Am luat unul electronic cu 40 de ron, de la o firma cu numa ciudat, si ne-am pacalit ca sigur astia sunt cei mai tari producatori de cantare, ca sa credem ca nu se strica. (more…)
Dupa cum se observa cu ochiul neantrenat, eu sunt asa mai habauca de felul meu. Si oleaca aeriana. As putea spune uituca chiar. Poate se datoreaza totul sindromului acut de neatentie de care sufar. Ok, am multe probleme, dar in rest sunt o persoana minunata, va asigur. In fine, toata aceasta aglomerare de trasaturi doreste face o introducere a faptului ca pierd lucruri des. Dupa ce am scris primele randuri, normal ca nu mai constituie nicio mirare.
Pierd lucruri de cand eram mica. N-as zice neaparat ca pierd, doar ca le pun in locuri dupa care nu le mai gasesc. Poate pentru ca am foarte multe lucruri. Responsabilitatea de a avea ceva in posesie ma depaseste. Asa ca uneori ma trezesc ca sunt scapata de aceasta posesie prin uneltirile destinului. Poate o sa spuneti ca sunt rasfatata, ca m-am obisnuit sa pierd lucruri stiind ca o sa le primesc imediat inapoi. Dar lucrurile nu stau deloc asa. Ba chiar invers. Ca sa ma dezvete de nebunia asta a pierdutului, ce era pierdut ramanea pierdut, pana cand puteam sa-mi permit sa imi achizitionez chestia aia la loc. Bineinteles ca tot pe banii lor, dar macar presupunea efortul de a-i strange. (more…)
Vine o zi in viata fiecarui barbat adevarat cand trebuie sa isi dovedeasca barbatia facand ceva cu adevarat femeiesc. Ceva asemanator cu cumparatul inimilor de plus de Valentine’s day, cu facutul unor bai aromate, sau mai stiu eu ce. Exista niste evenimente speciale in viata femeii cand simte nevoia sa isi tortureze consortul cu diferite porcarii lacrimogene.
Eu n-am facut chestia asta de Valentine’s Day, pentru ca ne-am hotarat de comun acord si total fara resentimente sa nu sarbatorim. Ne-am riscat amandoi sa nu ne luam nimic, mizand pe bunul simt si pe discernamantul celuilalt, si pe faptul ca am stat non stop unul cu celalalt, pazindu-ne sa nu umblam dupa cadouri cat timp celalalt trage o clipita mai lunga. Am fi putut pati ca si Popestii, de exemplu, care si-au jurat ferm ca nu isi iau cadouri, dupa care au aparut fiecare cu ceva. “Pai ce, am zis ca nu ne luam cadou!” “Da, da tu de unde ai stiut ca eu o sa-ti iau?” “Aha, si sa apar eu fara nimic si sa cad de fraier dup-aia, nu?” si tot asa… (more…)
