thoughts of a drama queen

Weekendul ne-a facut din nou foame. Dupa ce am stat in pat vreo 36 de ore, duminica ne-am decis ca ar fi bine totusi sa bagam ceva la ghiozdan. Ne-am format mai nou un obicei de a iesi duminica din casa, si de a merge sa mancam in double sau triple date-uri la restaurante simandicoase. Alegerea este de obicei pusa pe umerii mei, pentru ca se pare ca am talent la a alege dintr-o lista lunga, unul care sa nu fie nici foarte scump, nici foarte departe, dar sa fie foarte bun.

Saptamana trecuta am fost cu Popestii la Orasul Interzis, un chinezesc delicios care m-a uimit cu servirea prompta si lipsita de figuri specifice chelnerilor bucuresteni cu care suntem atat de obisnuiti. Era cazul sa incercam o noua bucatarie, sa incercam o bucata de cultura din care nu am mai mancat pana acum. Aveam de ales intre thailandez, japonez si indian. Stateam in pat cu ceasca de cacao pe burta si cu painile cu gem de gutui in stanga si ma uitam pe net. Monica plangea ca ea nu stie unde sa mergem si ca se da batuta, iar eu i-am venit in 2 minute cu 2 variante colorate, la alegere. Pana la urma am convenit sa mergem la japonez, mai exact la Zen Sushi, pe calea Serban Voda.

Rezervarile i-au revenit lui Ub, i-am dictat numarul si atunci a inceput comedia. S-a fastacit el o leaca la telefon, am auzit printre altele “vreau sa fac o rezervare pentru ora 15″ “aaa.. pai lasati atunci, nu va dati peste cap pentru noi” “da…sigur nu e nicio problema?” “bine atunci, venim la 15″. Asta ca sa aflu apoi ca de fapt duminica era inchis, ceea ce scria clar pe site-ul respectiv, dar chioara de mine a decis sa omita acest lucru, si ca oamenii aveau bunavointa sa deschida pentru noi, ca probabil s-asa se plictiseau pe acasa. I-am spus Monicai ca tre sa avem grija cum ne purtam acolo, ca probabil o sa ne scuipe in mancare, nervosi fiind ca i-am trezit din asternut, sau macar sa lasam bacsis gras ca sa platim electricitatea, gazele si netul wireless care circula pe acolo.

Am ajuns cu o binecalculata intarziere, ceilalti 4 (2+2) ne asteptau cuminti la mese, cu tigarile aprinse si cu pofta in cui. Ne-am asezat si meniul ne-a fost varat sub nas. Meniu din care bineinteles n-am inteles nimic, pentru ca desi erau traduse in romana, tot nu pricepeam ce vrea sa fie rondeaua de avocado cu lup de mare prajit in stil nush de care.  Ne intrebam daca lucrurile alea or fi moarte sigur, daca tot sunt crude, sau daca au fost culese cu 3 minute inainte de a poposi noi acolo. Numa sa nu ne dea peste otravit, si suntem ok.

Ne-am comandat cafele si ape si bauturi, iar cei mai viteji s-au intins la Sake si alte minuni. Omul in camasa cu semne japoneze mai ca nu ni se inchina in fata, radea de noi ca noi radeam de meniu, zicea ca ui’ si la incultii astia, se dau shmekeri ca manca la japonezi da ei nu stiu ce gust are puiu de cod. Eh, asta e, exista o prima pentru toate.

Pana la urma eu si ub am fost cei mai rezervati. Adica ub, care si-a luat un fel de snitzel cu ketchup, care in meniu era “sos japonez”. M-a intrebat apoi daca stiu sa-i fac si eu orez cu legume din’ala bun, zici ca-i cine stie ce filozofie sa arunci mix mexican peste orez si sa pui niste sos de soia. Eu mi-am luat somon cu legume si paste la gratar, care mi-a pe o farfurie in forma de vaca, chestie pe care n-am inteles-o. Sau n-am vrut sa o iau ca pe o aluzie. Oricum am mancat foarte incet pentru ca la cat imi era de foame, aveam vaga impresie ca nu o sa ma satur.

Monica si Amir au fost cei mai curajosi, pentru ca au mancat cruditati dinacelea. Macar am invatat niste cuvinte noi, cum ar fi “wasabi”, adica o pasta verde iute de-ti scoti ochii din orbita, din care Pipsi a luat o imbucatura mare cat camera, si si-a blestemat apoi zilele. Popescul voia sa-i ofere 2 milioane daca mananca toata farfurioara cu Wasabi odata, dar Pipsi a zis “pas”, renuntand asadar la o pereche de blugi misto, sau cine stie ce si-ar fi luat ea de banii aia. Amir avea pe farfurie diferite rondele, oreji, pesti de diferite culori asezati intr-o ordine aleatoare, din care am primit si eu o rondea cu alga de mare prajita. M-am uitat cam lung la ea pana am cutezat s-o bag in gura, cu sos de soia si wasabi. As fi mancat si un pic de ghimbir, dar ub l-a inghitit pe tot pentru ca n-a stiut exact cum se mananca. A avut apoi o senzatie prelungita de sapun in gura, de credeam ca o sa scoata clabuci in curand.

Experienta la japonezi a fost… oarecum interesanta. Unora le-a placut mai mult, ca de exemplu Monicai, desi a avut doar o farfurie cu vreo 3 pesti cruzi, icre, castraveti, si niste mirodenii pe acolo. Noi cand am ajuns acasa am mancat gratar. Saptamana viitoare ne riscam la un indian, sa-l vad pe ub cum mananca chiftele iuti de miel. Mmmm.

Of Doamne, a inceput saptamana. La naiba, la naiba, de 3  X la naiba.