Aseara am ajuns acasa relativ tarziu, pentru ca desi am plecat la 19.30 de la birou, tot era aglomerat si deci am poposit pe meleagurile blocului pe la 20:30. M-am invartit o leaca pe acolo sa gasesc loc de parcare, am avut o disputa intre mine si oamenii care incercau sa iasa din gang si netalentul meu in a face manevre rapid… deci m-am decis sa parchez pe o straduta langa un Mini. Dupa ce am pus-o, am iesit, m-am uitat, am constatat ca posesorul Mini-ului nu are loc sa intre in masina, decat daca are vreo 10 kile si un zambet. Ok, m-am bagat la loc, m-am mutat un pic cu curu mai in stanga sa ii fac loc. Am iesit, m-am uitat iar, si mi-am zis ca daca are aproximativ kilele mele, are loc. Daca nu, intra pe dincolo, sau, imi lasa o zgarietura cat camera, semn al aprecierii.
M-am culcat relativ stresata, pentru ca nu-mi place sa deranjez pe nimeni in trafic, si imi dau seama ca o fac cateodata. Ma tot gandeam ca imi lasa posesorul Mini-ului un bilet pe geam “Esti o tarfa proasta” sau clasicul “Cine ti-a dat carnetul? (stoarfo!)”. In cel mai bun caz, aveam sa ma trezesc cu stergatoarele ridicate. Only time could tell. (more…)
M-am gandit azi dimineata mult la ce Mnezo sa mai scriu. Si jur ca nu mi-a venit un subiect de care sa nu va fi plictisit deja si sa fi auzit pe toate gardurile. Dar sa incercam sa-l facem cat de cat interesant, dupa principiul, inca o parere nu strica. Poate duceati lipsa de pareri, desi nu cred, pentru ca in vremuri de razboi, toata lumea are o opinie.
Se adapteaza toata lumea la aceasta criza. Sau ma rog, unii. Cei cu rate, in deosebi. Ii vezi ca se plang peste tot, prin viu grai, pe bloguri, pe site-uri, la televizor, radio, si semafor. E cam groasa treaba, pentru ca acum 5 ani nimeni nu prevedea ce avea sa vina, si oamenii si-au luat masa si casa pe banii bancii. Acuma na, vorba aia, ce sa faci? Daca preturile sareau prin acoperis si un om cu salariu decent nu si-ar fi permis o casa decat daca n-ar mai fi mancat 10 ani decat corn cu lapte. Pentru mine viata merge cam la fel, desi ma ingrijoreaza putin inflexibilitatea pietii muncii si faptul ca salariile merg in jos in loc sa mearga in sus. Dar inca nu e cazul sa ma agit pentru ca n-a venit vremea evaluarii performantelor. Si si daca vine si ajung somera sau ceva, inca sunt tanara si imi permit sa mai bag cornu in perna vreun an. (more…)
As vrea sa pot sa scriu un articol cu “pula”. Sa nu mai fiu femeie, sa nu fiu nevoita sa ma mentin intre etichetele care se atribuie femeilor si fetelor care scriu bloguri. Sa pot sa scriu lucruri despre “pula” fara sa fiu vulgara. Sa nu mai trebuiasca sa afisez o scriitura roz si cuminte, sa incerc sa folosesc eufemisme menajatoare de fiecare data cand ma enerveaza ceva. Sa pot sa imi exprim nervii in mod direct si pe fata, chiar daca in mod normal nu folosesc cuvantul “pula” in limbajul de zi cu zi.
Sa pot sa vorbesc despre subiecte interesante si palpitante, sa nu mai fiu plictiseala blogosferei. Sa scriu despre coaie, pula, actul sexual, despre cum m-am scobit in nas si cum m-am scarpinat in cot. Despre durerile menstruale si ce fel de tampoane folosesc. Iar pentru ca totul sa fie neplictisitor si nebanal, mai arunc din cand in cand cate o pula in context, sa rada tot poporul de cat de ingenioasa sunt eu si de talentul pe care il am in piperarea articolelor. Sa ma iau de femei care scriu normal si care evita sa foloseasca cuvantul “pula”, sa le zic ca-s niste insipide inodore insonore incolore, si ca ar trebui sa se apuce sa dea cu sapa daca nu sunt in stare sa mai scrie din cand in cand, daca nu zilnic, articole cu “pula”. (more…)
Cand eram mica la noi la scoala se faceau felurite iesiri cu clasa. Se programa cu o saptamana inainte iesire la teatru, film, expozitie, sau orice alta infuzie de cultura ar fi descoperit invatatorii sau profesorii pe plaiurile mioritice ale Aradului. E de la sine inteles ca majoritatea acestor evenimente erau fie o plictiseala totala, fie o incercare obosita de a copia ceva interesant ce se intampla in orasele mai mari, sau, de ce nu, pe alte plaiuri. Singurele chestii care imi faceau cu adevarat placere erau festivalurile de teatru unde erau invitate mai multe trupe din tara, si se juca si se juca zi de vara pana-n seara, si ne apuca noaptea prin teatru de indragostiti ce eram de piesele adolescentine.
Am ajuns in Bucuresti si e plina lumea de astfel de manifestatii. Festivaluri, expozitii, targuri. De fapt sunt atat de multe incat nu ai avea timp fizic sa le faci pe toate. Si totusi, as avea timp sa merg la cateva. Dar am fost la atat de putine, incat mi-e jena cu mine. Daca ma intreaba cineva de acasa de cate ori am fost la teatru, prefer sa ridic privirea si sa incep sa descriu formele amuzante ale norilor pe cer, decat sa raspund cu numarul ala care din pacate inca nu se compune din 2 cifre. Nu stiu ce astept, probabil sa se joace teatru la mine in sufragerie, sa se faca ziua de vreo 50 de ore, sa se ordoneze de la guvern ca ziua de lucru are 5 ore fara suplimentare permise. (more…)
Weekendul ne-a facut din nou foame. Dupa ce am stat in pat vreo 36 de ore, duminica ne-am decis ca ar fi bine totusi sa bagam ceva la ghiozdan. Ne-am format mai nou un obicei de a iesi duminica din casa, si de a merge sa mancam in double sau triple date-uri la restaurante simandicoase. Alegerea este de obicei pusa pe umerii mei, pentru ca se pare ca am talent la a alege dintr-o lista lunga, unul care sa nu fie nici foarte scump, nici foarte departe, dar sa fie foarte bun.
Saptamana trecuta am fost cu Popestii la Orasul Interzis, un chinezesc delicios care m-a uimit cu servirea prompta si lipsita de figuri specifice chelnerilor bucuresteni cu care suntem atat de obisnuiti. Era cazul sa incercam o noua bucatarie, sa incercam o bucata de cultura din care nu am mai mancat pana acum. Aveam de ales intre thailandez, japonez si indian. Stateam in pat cu ceasca de cacao pe burta si cu painile cu gem de gutui in stanga si ma uitam pe net. Monica plangea ca ea nu stie unde sa mergem si ca se da batuta, iar eu i-am venit in 2 minute cu 2 variante colorate, la alegere. Pana la urma am convenit sa mergem la japonez, mai exact la Zen Sushi, pe calea Serban Voda. (more…)
