Urasc sa intarziez!
Eu la mine la serviciu urmeaza sa am evaluare. Ca si toti ceilalti colegi ai mei, in numar de vreo 95. Astea se fac in februarie si martie, si ti se analizeaza blablabla si se discuta blabla si rediscuta blabla si uite-asa. Adica unii cer mariri de salariu, altii vin, altii pleaca, asa, ca la orice firma. Evaluarile astea se realizeaza pe baza unor obiective pe care trebuie sa le primesti de regula la inceputul anului, sau hai, cu o luna mai tarziu.
Well eu nu am primit obiectivele alea, iar avand in vedere ca ultima evaluare am avut-o la inceputul lui septembrie, ar fi trebuit sa le am la inceputul lui octombrie. Si ne-am tot intins, las ca ti le dau, las ca ti le dau, hai ca n-am timp, hai ca avem proiecte, hai ca venim in weekend, lasa obiectivele ca avem lucruri mai importante, si tot asa.
Pana in ianuarie, cand am inceput sa ma impacientez, si intrebam tot o data la 2 zile de obiectivele mele. Acuma, independent vorbind de faptul ca am incredere ca nu o sa primesc nush ce obiective babane imposibil de realizat, dar ma gandesc asa, obiectiv. La ce mi-ar folosi acuma sa aflu ca am de castigat 13 pitchuri si de inscris 2 lucrari la Effie? La nimic, ca sigur n-o sa mai apuc sa fac asta pana in februarie. Deci obiectivele mele sunt o formalitate. Asa, sa le vad si eu. Nu ca as mai lua vreun bonus sau ceva, ca e criza, da macar asa.
Si acuma sa trecem la the real story. Intr-un final o convinsei pe shefa sa mi le dea azi dimineata la 9. Eu de obicei ajung la 9 jumate la firma, da nu-i bai, puteam face o exceptie, doar era vorba de obiectivele mele. “La cat ne trezim Ubao, la 8?” “Nuuu… hai la 8 si un sfert, sa mai dormim.”. Si uite asa m-am culcat eu cu incredere ca consortiul meu a pus bine ceasul.
Dimineata fojgaieli, intoarceri de pe o parte pe alta… nu ne trezim ca n-a sunat alarma. Parca e cam lumina afara, da nu-i nimic, ce bine-i sub plapuma mmmm. Si suna alarma. Si ub se ridica din pat si merge la baie. Si eu imi spun asa in sinea mea ca ce bine ca mai stau 10 minute pana iese. Si aud usa, si ma mai fojgai, si scot ceasu, si ma uit. 8:54. SAY WHAT? Nu se poate. Asta-i stricat. Ce penne con pomodori-le mele? Iau si ceasu de mana, acele imi indicau acelasi adevar terifiant.
Rapid sar din pat. Merg in fuga catre ub. Incercand sa nu urlu foarte tare, incep sa urlu ca de ce e atata ceasu? Ub se uita buimac la ceas, nu intelege nimic. Dupa care isi aminteste! Cum a pus el ceasu la 8:45 in loc de 8:15. Ca vorba aia, sunt usor de incurcat.
Eram foc si para. Telefonul meu era inchis, n-aveam numarul sefei. Sunam la receptie, da-ne numarul! A ajuns? Nu? Ok. “Sun-o si cere-ti scuze, acuma!” zic eu. “Cum s-o sun eu?! Esti cu capu?” Dupa care incercand sa imi aranjez parul in 3 secunde, i-am dat cu fixativ in ochi, iar el nici macar n-a putut sa urle, pentru ca vorbea cu receptia. Un haos infernal de dimineata.
Ajung la metrou intr-un final, si scot telefonul incercand sa trimit un ultim mesaj cu bateria ramasa. Cand l-am deschis, mesaj de la sefa ca intarzie ca traficul si ca sorry! Trimit si eu mesaj ca intarziu ca ubul si ca sorry si eu!!!
Dar tot a ajuns inaintea mea. De ce? Pentru ca eu in loc sa iau metroul spre Pipera, in desteptaciunea mea infernala, l-am luat spre Aviatorilor!! Deci cum. Numa mie mi se poate intampla asa ceva.
Asta din ciclul discutiilor pe care le aveam aseara cu niste prieteni. Ca in loc sa te invete geografie mai bine te invata structura orasului tau, ca sa stii pe cand iti iei carnetul. “Astazi, liniile de metrou. Vasilica, ridica-te in picioare si spune-ne te rog linia 1 in ordine alfabetica”. Si tot asa mai departe.
Deci tot n-am vazut obiective. Sa speram ca va veni si ziua aia.
Noroc ca sefa mea nu ajungea niciodata inainte de 11. Dar eu trebuia sa fiu acolo la 9:30. Ca doar eram o echipa
)
din fericire pt mine nu este in aceeasi cladire cu noi, vine in vizita din cand in cand…am avut si o zi in care nu am ajuns deloc la munca
)(era o duminica cu program scurt de 4 ore juma,seara fusesem in club cu colegii si n-am mai auzit ceasu’,m-am trezit de buna voie si nesilita de nimeni cu juma de ora inainte de terminarea prgramului)nu s-a aflat nici de aia…muhahaha
Foarte tare imi place mult de tot cum scrii !!! Ai un haz teribil chiar si cand e vb de ceva nu atat de amuzat care ni sa intamplat tuturor macar o dat .
Amy
Amy mersi mult
.
Jul… i hate you 8->… eu am avut saptamanile astea examene si am venit fugind pentru ca ma simteam prost ca intarziam din cauza examenelor. E greu sa fii dinala stresat de viata
i know…i hate myself sometimes…:)) crede-ma ca nu e bine nici ca mine…eu ma stresez ca n-am nici un stres de genu’, si din cauza faptului ca n-am nici un stres nu mai stiu ce inseamna punctualitate…gandeste-te ca mie imi este mult mai greu sa ajung la timp undeva decat tie…
La mine la serviciu e in felul urmator: cica avem program de la 9 la 18. Dar numai vreo 2-3 vin la 9 (si pleaca la 18). Altii vin la 9:30, 10, 10:30 si pleaca la…18. Printre astia si eu. Uneori ajung si la 11. Intr-un fel e bine ca nu e stres la cat ajungi, ca ti se intampla sa mai intarzii dimineata, dar in timp am ajuns sa nu mai reusesc sa ajung la serviciu la 9 sau 9:30, pentru ca nu ma pot trezi dimineata. Ajung mereu pe la 10-11. Sefu’ mare nu prea se sesizeaza, are prea multi oameni in subordine (cam 100), iar sefii mai mici vin de obicei pe la 11-12. Numai ca ei pleaca pe la 7-8-9-10 seara, eu de obicei la 6-6:30
.