Lenea. Lenea asta ma omoara din clipa in care trebuie sa intreprind o actiune care implica o oarecare miscare a musculaturii. Cine a inventat lenea pe pamant a fost mare smeker. Cred ca si-a dat seama ca lenea e cumva antidotul miscarii de rotatie (si revolutie) a pamantului. Adica, daca banul invarte lumea, lenea e cea care impiedica omul sa faca banul, adica impiedica rotatia. Sau, ma rog, rotatia se petrece oricum, doar ca omul nu-si foloseste potentialul maxim in timpul ei.
Boon. Acum ca am inceput cu o aberatie, sa trecem la marturisiri. Adevaru-i ca mi-a fost lene sa ma gandesc despre ce sa scriu azi. Mi-a fost lene sau am uitat, una din doua. Cert este ca in tramvai m-am intalnit cu un… baiat care il cunoaste pe un baiat pe care l-am cunoscut pentru ca ne intalneam in fiecare dimineata in statie!!! (da, asa ceva exista). Si, dat fiind ca ne-am salutat o data, am stat de povesti azi. Si avea omul la el Libertatea. Nu ma pun sa analizez intrebarea retorica “de ce ti-ai lua acest ziar in primul rand?” pentru ca raspunsul nu exista. Poate eventual daca n-ai ce face cu 7 mii, desi eu as gasi o investitie mai buna. Sau poate din motive pur pamfletiste, cum mi-am luat eu ziarul acu multe luni, ca sa fac misto. (more…)
Ce trebuie sa faci sa fii un parinte perfect? Unele voci ar spune “nu prea ai ce face”, pentru ca e aproape imposibil sa fii perfect, sa-ti iasa copilul atat de sublim incat sa nu prezinte niciun defect comportamental sau sa nu se preteze nici unui teribilism care sa il banalizeze si sa il arunce in mijlocul turmei. Cu totii am facut balarii si tampenii cand eram adolescenti, dar cred ca cel mai important e ceea ce se vede dupa ce am depasit etapa asta si ce fel de oameni ajungem. Adica produsul finit, cum ar veni.
Exista mai multe tipuri de parinti, care au modelat atatea suflete si minti ale cunoscutilor de varsta mea, incat am ajuns sa ma consider capabila sa ii impart pe categorii. Avem in primul rand, categoria parintilor “whatever”. Acesti parinti sunt genul ala de oameni carora le dau banii afara din casa, din afaceri curate sau nu neaparat. Mai mult inclin spre a doua varianta. Genul ala care nu au invatat foarte bine, care nu s-au prea stresat in scoala, dar nici in viata, dar care s-au descurcat in rest exceptional. Adica i-a dus capul sa faca niste dude extrem de beneficiare pentru toata lumea. (more…)
Dimineata… ora 10.00. Intalnirea mea asteapta dupa colt. Adica noi asteptam actionarul firmei sa vina sa se intalneasca cu mine si cu shefa’mi. Sa vorbim de un proiect de-al lui pe care tre’ sa-l rebranduim.
In rest, creatia e relaxata. Creatia e aproape tot timpul relaxata, in comparatie cu celelalte departamente. De obicei toata lumea isi face singura programul. Ce mailuri de amenintare, ce somatii, ce entry hours, ce amprentari la intrare. Sa fim seriosi, creativii tre’ sa doarma mai mult. Exceptie facem eu si Ionut, tocilarii creatiei, care suntem aici la 9.20, fie ca ploua fie ca ninge. Mie la 8.40 imi pleaca tramvaiu’, fie ce o fi, si m-am obisnuit asa, deci vin devreme. (more…)
Aseara a fost prima oara cand am vorbit mult la telefon, dupa foarte mult timp. A nu se intelege gresit, acest “mult” a tinut aproximativ 25 de minute. Si totusi, in ultimul timp, conversatiile mele telefonice se rezuma la 2 minute in care de obicei exclamam chestiunile de urgenta maxima, dupa care urmeaza un scurt “vorbim pe mess” si toate balariile se rezuma acolo. Si totusi, vorbeam la telefon cu cineva care nu suporta messengerul. Si nu, nu are 50 de ani. Si eram serios mirata ca mai exista cineva pe planeta asta care nu e imobilizata la pat si care nu foloseste messengerul decat in chestiuni grave, precum ar fi arderea casei sau alte minuni.
Totusi, argumentele contra au fost atat de logice incat nici nu mai imi venea sa le spun pe cele pro, si chiar daca nu cred ca voi putea renunta prea curand la el, imi dau seama cat e de nociv mai ales pentru relatiile interpersonale. (more…)
Am trait sa o vad si pe asta. Azi in spatele meu erau doua fetite, de vreo 14 ani, machiate, minunate, tot ce vrei, care, ce faceau ele oare… se plimbau cu tramvaiul. Am auzit tot ce vorbeau pentru ca statea una in brate la cealalta in spatele meu si ascultau manele la iplod. Minunat. Deci se plimbau cu tramvaiul ca sa chiuleasca de la scoala. Nu dupa mult timp au urcat si niste baieti care se pare ca si ei se plimbau cu tramvaiul, si, dat fiind ca aveau aceasta chestie in comun, baietii au incercat sa agate minorele, sa faca schimb de ipoduri, sa vada daca asculta acelasi gen de manele… alea alea.
Ma rog, ma voi opri aici cu povestea din tramvai, care nu mai necesita comentarii aditionale, si ma intorc in timp sa imi aduc aminte de vremurile bune. Noi nu chiuleam asa fara rost. Chiuleam doar cu rost, zic eu. Bine, rostul asta a inceput sa capete o dimensiune mult mai ampla dupa clasa a 11a. In 5-8 cred ca am chiulit de vreo 3 ori, si aia de la ore de religie cand mergeam in parc cu “iubitul meu” cu care am fost 2 saptamani, si ne tineam de manutza pe alei. (more…)
