thoughts of a drama queen

So today nu sunt in fata biroului, scriind aceste lucruri, ci sunt la un training de inovative thinking la un hotel in Piata Amzei. Work work work, cum ar zice romanu anglofonizat.

Normal ca in ultimul timp m-am intrebat destul de des daca ceea ce fac e bine, daca am ales bine ce am ales, daca nu cumva m-am apucat prea devreme si daca n-ar mai fi trebuit sa imi petrec niste ani cu nasu-n petreceri si sa ma plang de prea mult timp liber. Dar adevaru-i ca eu tot timpul, de la gradinita incoace, am fost o persoana fara stare, in scoala generala am fost plina de activitati extracuriculare, in gimnaziu am facut sport de performanta, in liceu am fost la olimpiade si la festivaluri si la teatre si la concursuri. Asa ca era si imposibil sa stau acum sa numar norii de pe cer.

Primele joburi se pare ca nu sunt niciodata grozave, cel putin asa am aflat dupa ce am facut niste sondaje de opinie, cand toata lumea povestea ce groaznice au fost primele experiente in campul muncii, chiar daca ele au fost reale sau voluntare, sau mascate de niste circumstante astfel incat tu nici nu iti dadeai seama ca de fapt muncesti. Asa cum au fost de exemplu primele mele experiente.

La 15 ani am semnat un contract cu o agentie locala de “modeling” dupa ce in prealabil seful agentiei m-a vazut prin geamurile unui Mc Donald’s, infulecand un dublu cheese. Da, stiu, seamana cu povestea unui model de succes, doar ca in cazul meu nu a fost sa fie. Cert este ca timp de 2 ani de zile am avut nenumarate joburi, unele mai glamorous si altele mai putin, dar am primit si niste banuti pe asta, asa ca le putem numi “joburi”. Tin minte ca trebuia sa vand abonamente pentru Festivalul Berii in Arad, m-au imbracat intr-o fasie de material pe post de bustiera, si o fusta extrem de scurta, ne-am urcat pe role si am cutreierat orasul. Mergeam prin soare si prin vant, pentru ca primeam si noi ceva comision la treaba asta, dar oricum o faceam de dragul agentiei.

Am mai avut pe langa asta tot felul de joburi de impartit flyere si stat in fata la standuri, sau pazit masini la Expo imbracate in niste salopete scurte dupa care ne-am bronzat ca tractoristele. Am fost la diferite lansari de produse, unde doar trebuia sa stam in picioare si sa zambim frumos, insa dupa ce stai vreo 10 ore in picioare numa de zambit nu iti mai arde, ci mai degraba de dorit moartea. Mai ales cand tu chiulesti de la scoala ca sa fii la showroom si iti vine profa de mate sa vada si ea masinile.

Dar, evident, am avut si diferite prezentari de moda, care erau bineinteles motivul suprem al prezentei noastre in cadrul agentiei, si ne-am perindat pe podiumuri in haine avangardiste, in haine cu nume mari, in rochii de mireasa, in chiloti transparenti si sutiene nu foarte acoperitoare, ba chiar o data am fost “imbracata” intr-o pereche de chiloti si un mare colier. Yupi. Bine, povestea ar fi mult mai lunga si mult mai detaliata… din ciclul trecutul zbuciumat, tinerete traita la maxim ).

Dar pentru ca industria asta te face nu numai sa mori de foame, ci si te constrange cateodata sa faci niste compromisuri pe care eu nu am fost pregatita sa le fac, am renuntat doi ani mai tarziu invocand ca am prea mult de invatat si ca mi-am restructurat prioritatile, spre marea dezamagire a agentiei.

Apoi, in clasa a 10a, am fost pentru o luna ziarista. Pentru ca tot ii innebuneam pe ai mei ca vreau sa dau la jurnalism, mi-au spus sa incerc o luna la un cotidian aradean, sa vad daca imi place. Si asta am facut. Am reportat o luna pentru Observatorul aradean. SI a fost foarte misto. Pentru ca fiecare alegeam despre ce sa scriem, iar apoi faceam munca de teren in cautarea articolelor perfecte, care sa umple 16 pagini de ziar, intr-o marti de vara in Arad, cand evident nu se intampla nimic. Mare mi-a fost satisfactia cand dupa doar 2 zile de munca, articolul meu a fost pe prima pagina. In luna aia am scris o varietate de chestii, de la reportaje despre festivaluri, la accidente culese de prin spitale, la munca administrativa pescuita din primarie, la impresii despre bac luate de la colegii din generatiile mai mari, la interviul cu politisti, si uite asa a trecut vara si m-am intors la liceu.

In clasa a 11a am avut din nou dorinta de a baga ceva in CV, asa ca m-am angajat, tot voluntar, practicant, sau cum s-o fi numind, ca asistenta la o firma de resurse umane. Acolo am invatat in doua saptamani cam tot ce era de invatat, stiam sa iau interviuri, sa completez formularele, sa aranjez intalniri, eram pretty corporate girl. Lucram de la 9 la 17 si eram rupta. Dar ma rog, a fost si asta o experienta care mi-a adus in Bucuresti, exact acum un an, primul job pe bune si destul de bine platit.

In the end, here’s a picture for your mouths to drop