Azi se implineste un an de cand sunt in Bucuresti. Bine, poate ieri, in principiu e undeva saptamana asta. Urarea de capatai ar fi “multi inainte”, dar incerc sa ma sustrag de la o receptiona cat mai elegant posibil, asa ca sa ne abtinem de la aceasta urare.
Ieri mi-am semnat noul contract de dupa promovare, ala in care se specifica marirea mea de salariu si alte modificari contractuale aferente. Ma uitam cu o privire de dobitocism la salariul pe care il am pe hartie si la ala pe care il iau in mana, si ma zgariam pe ochi cand asimilam discrepanta intre aceste doua cifre. Da, stiu deja de ceva vreme cum se calculeaza impozitul pe salariu, dar parca cu cat creste mai mult in dimensiune aceasta cifra, cu atat creste si suma impozitata, datorita unui calcul procentual.
Si am fost curioasa, unde dau eu banii astia, si de ce? Am dat deci peste un site care calculeaza frumos impozite si alte minuni. M-am uitat la toate denumirile alea, si am ramas putin pierduta in spatiu. Ce sunt alea? Nimeni nu iti explica niciodata ce se afla de fapt concret in spatele denumirii de “contributia unitatii la fondul de risc si accidente”. Ok, ce e aia? Ce e acolo? O societate? Un ONG? Cu ce se ocupa? Eu vreau sa stiu asa, concret, ca la tampiti. Banii tai se duc acolo si acolo, am luat suta de mii de la tine din mana si am dat-o la Gogu care a suferit un accident atunci si acolo. (more…)
Am ajuns la concluzia ca instructorul se joaca cu nervii mei. De fapt cred ca vrea sa mi-i manance. Este un canibal mancator de nervi. Sau creieri. Sau ficati. Sau alte organe care o sa imi cedeze in urma acestor sedinte, care cu cat se apropie mai mult de final, cu atat incep sa ma streseze mai tare. Cu atat mai mult, incat relatia mea cu instructoru, care la inceput o pastram in limitele decente ale calmului, incepe sa sara peste niste garduri ale impacientarii care imi dau mie o stare acutizata de nervi, iar lui ii creste tensiunea. Ii sugerez sa ia niste calmante inainte sa vina la sedinta cu mine, pentru ca altfel nu se mai poate.
Ok, poate ca mi-as fi pierdut carnetul de 5 ori azi, daca as fi condus. Asa, si? Trebuie sa ma bati cu cureaua neaparat pentru asta? Ce sa fac daca toate sunt semnalizate prost, daca trebuie sa stau sa citesc gandul pietonilor, daca altu cu masina trece pe langa mine si eu nu ma prind ca trebuie sa opresc, ca eu sunt cu scoala si sunt mai fraiera. Mbine, eu am o scuza la toate. Sa zicem ca am mai si gresit. (more…)
Astazi tot la training. Pentru ca am uitat sa scriu de cu seara, sau, ma rog, mi-am gasit treburi mai interesante de facut, trebuie acuma dimineata repede sa incropez ceva. Nu stiu daca exista acest cuvant, dar nu conteaza, pe blogul asta orice e posibil, mai putin sa pun poze cu mine dezbracata. Deci e 8.12 si eu scriu bloguri, iar la 9 incepe trainingul. Noroc ca ma duce colegu’ cu masina. Si intarzii, putin, asa, fashionably, cum ar veni. Nu de alta dar colegu nu se poate trezi mai devreme si se pare ca eu am prea multe fitze sa ma incurc cu autobuze. Decat la intoarcere cand n-are nimeni cu ce sa ma duca acasa.
Mbun. Sa va spun cu ce a facut omul care ne tine trainingul o AVERE. Deci o avere, nu asa. Nu vreti sa stiti cat costa trainingul, eu am auzit vehiculandu-se asa o suma de 4 cifre in dolari de am dat in SF. Adica omul ia o caruta de bani pentru 2 zile in care ne vorbeste noua niste chestii si facem niste joculete. (more…)
So today nu sunt in fata biroului, scriind aceste lucruri, ci sunt la un training de inovative thinking la un hotel in Piata Amzei. Work work work, cum ar zice romanu anglofonizat.
Normal ca in ultimul timp m-am intrebat destul de des daca ceea ce fac e bine, daca am ales bine ce am ales, daca nu cumva m-am apucat prea devreme si daca n-ar mai fi trebuit sa imi petrec niste ani cu nasu-n petreceri si sa ma plang de prea mult timp liber. Dar adevaru-i ca eu tot timpul, de la gradinita incoace, am fost o persoana fara stare, in scoala generala am fost plina de activitati extracuriculare, in gimnaziu am facut sport de performanta, in liceu am fost la olimpiade si la festivaluri si la teatre si la concursuri. Asa ca era si imposibil sa stau acum sa numar norii de pe cer.
Primele joburi se pare ca nu sunt niciodata grozave, cel putin asa am aflat dupa ce am facut niste sondaje de opinie, cand toata lumea povestea ce groaznice au fost primele experiente in campul muncii, chiar daca ele au fost reale sau voluntare, sau mascate de niste circumstante astfel incat tu nici nu iti dadeai seama ca de fapt muncesti. Asa cum au fost de exemplu primele mele experiente. (more…)
“Normal ca esti deprimata. Daca stai toata ziua in casa. Normal ca esti deprimata daca stai in casa si te uiti la filme de pe “acasa”. Stai in pat acolo sub plapuma si te plangi. Hai, treci in oras!”
Acestea nu sunt chiar cuvintele exacte. Citatul este pus la deruta. Adica ma rog, eu, fiind o atat de mare fana a genului beletristic, mi-am permis sa adaug putina fictiune si sa compun replicile colegului intr-una singura, astfel incat sa dea un efect mai interesant inceputului postarii. Intelegeti? Adica da, asa ceva mi-a zis colegul ieri. Treci afara, era indemnul lui spus cu mai multe cuvinte. N-am avut de ales, a trebuit sa ma supun. A trebuit sa fac dus, sa trag pe mine niste tzoale, sa ma dau cu creion la ochi pentru ca aratam ca moartea in vacanta, si pana la urma am reusit sa arat si eu ca un om si sa plecam.
Am zis ca mergem in Regie sa jucam biliard. Bine, fie, puteam merge si in Honolulu ca nu m-a interesat. Ma uitam la orasul luminat si la chestiile care au mai aparut intre timp, de cand singurul drum pe care il fac e de acasa la serviciu si inapoi. (more…)
