thoughts of a drama queen

Acum cateva zile, a venit in sfarsit o prietena de la Arad in vizita la Bucalesti. Nu a venit ea special pentru mine, a venit cu treaba, insa am considerat ca este de datoria mea suprema sa o plimb si sa ii arat tot felul de peisaje bucurestene.
In tot acest exercitiu cultural, nu aveau cum sa scape specialitatile locului, cum ar fi adunaturile de cocalari care te agata cu un tupeu jegos si nu au cuvantul “bun simt” in vocabular. La noi nu prea vezi asa ceva. De aceea am zambit de fiecare data cu intelegere si m-am uitat la ea cu luare aminte ca si cand ar trebui sa noteze intr-un carnetel si sa tina minte ce a invatat.
Dupa cum spuneam, vineri m-am imbracat in pantaloni scurti. Ceea ce nu am mai precizat este ca aveam in urechea stanga doar un singur cercel mare, in forma de cruce, iar in cea dreapta nu aveam nimic. La noi in firma se poarta. Nu e nimic iesit din comun. Suntem creativi, suntem trendoshi, avem voie sa ne facem de cap cu experimente intr-ale modei. N-am luat insa in calcul faptul ca pentru restul lumii s-ar putea sa para ciudat.
In fine, prima experienta am avut-o la un magazin, de unde am vrut sa imi cumpar niste pantaloni scurti. Am intrebat vanzatorul daca pot sa probez pantalonii, la care el s-a uitat fascinat la mine si a spus :”Doamne cat esti de frumoasa!!”. M-am socat putin, am inghitit in sec, am exclamat in multumesc scurt, urmat de aceeasi intrebare daca pot sa probez. “Iesi cu mine in oras diseara?!” zice omul. Eu am zambit, si m-am indreptat spre cabina de proba pentru ca am vazut ca nu am cum sa il scot din transa. Mi-era deja frica sa ma schimb pentru ca ma gandeam ca trage perdeaua sa vada si el cum imi sta, daca se poate inainte sa imi pun pantalonii. De dupa perdea auzeam “Sa te gandesti unde iesim diseara!” urlam si eu un “aha..” de dupa perdea…Am iesit, am achitat pantalonii, insa el inca avea chef de insistente :”Deci unde mergem?” “In lume!” i-am spus cu o dulce ironie, dupa care mi-am luat restul si am plecat.
A doua experienta n-a mai fost atat de simpatica. In metrou, am prins si noi doua locuri, si ne-am pus jos. La victoriei au urcat o gasca de baietzasi fotbalisti cu varste cuprinse intre 12-16 ani. S-au postat exact in fata noastra, si au inceput sa ne incante cu un limbaj de cartier. Fetii ii venea deja oricum sa rada, nefiind obisnuita cu asemenea exprimari care contineau un “sa moara familia mea” o data la 3 cuvinte. Cand colo, unul din ei se uita la mine si imi spune ca sunt urata. Luati aminte ca asta se petrecea la cateva ore dupa ce mi s-a spus ca sunt frumoasa. In fine, zice ala ca-s urata, eu fixam atenta varfurile pantofilor, ceialti copii incep sa rada copios, zici ca i-ai fi spreiat cu gaz ilariant, nu ca ar fi zis o tampenie totala (sa fie clar, urata chiar nu-s ). Dupa aceasta replica, a urmat o replica cum ca mi-ar sta tzatzele urat in sutien. Mai ca nu imi venea sa ma uit. Dar era prea de tot. Se ia un mucea de 16 ani de mine si de tzatzele mele. Daca nu ar fi fost in gasca, i-as fi administrat un crac exact in locul cu care gandea in momentul asta, sa -i arat cum n-o sa se mai uite niciodata dupa tzatzele nimanui. Dar, spre salvarea mea, alti doi barbati au sarit cu gura pe ei, si le-au zis ca daca sunt probleme, pot sa mearga si pe jos, sa faca liniste si alte cele.
Cand eram langa usa si asteptam coborarea, unul dintre ei a remarcat evident faptul ca nu am decat un cercel, dupa care s-a provocat o adevarata isterie, zici ca n-as fi avut decat jumate de chilot, dupa care tot metroul si-a indreptat privirea sa vada daca chiar nu am decat un cercel!!! Amintiti-mi data viitoare sa nu mai ies in luma ca la feshan show.
Bun, am scapat si de astia. Ieri ne-am continuat aventura la Snagov. Nu era nu stiu ce nici acolo, dar parca scapaseram de portia nestemata de tigani si rromance. Gresit! Dupa vreo doua ore au aparut si ei, tot in gasca, baieti si fete, corporatisti de toate nationalitatile, imbracati la patru haine din obor, si ce au facut ei, asa, mult gandit, s-au bagat IMBRACATI in bazin. Direct mi-a pierit tot cheful. Nu mai zic ca dupa ce s-au bagat imbracati, au inceput sa urle, tipe, faca concursuri, improaste cu apa peste tot, ma asteptam ca una sa isi scoata sapunu si sa isi frece haina, sa nu zica ca au venit degeaba.
Apoi, in amintirea preaiubitului meu Ghioroc, ne-am aruncat in lac, pentru ca nu am gasit nici un semn ca nu e voie. Iar dupa ce ne-a trecut scarba ca ne ating tot felul de alge ciudate, am dat doua ture, am iesit si am plecat acasa.
Viva Snagov… ce sa mai zic. Astept momentul ala pretios cand totusi ma duc acasa . Pana atunci, va raman fidela, eu si prietenul meu, aerul conditionat.