thoughts of a drama queen

Oare cata lume poate sa incapa intr-un autobuz? In fiecare zi imi stabilesc o anumita suma record, cand privesc neputncioasa cum o gloata de oameni ma sufoca si ma constrange intr-o masa chircita care incearca sa ia niste aer pentru supravietuire. Aceasta suma record este doborata apoi in alta zi cand turmei i se mai adauga cate un om doi, care, prin nu se stie ce mijloace fantastice, reuseste sa se strecoare si sa isi suga burta respectuos, pana cand usa reuseste, dupa trei frenetice incercari, sa se inchida in urma lui.
Ieri mi-am ocupat un loc langa geam, pentru ca de obicei inghesuiala nu se raspandeste pana acolo. Aparent m-am inselat pentru ca la un moment dat bara de sprijin imi perfora abdomenul, stateam cu sanii lipiti de geam spre deliciul oricarui sofer trecator, iar nasul imi era indreptat insistent spre gemuletul deschis care era singura sursa de aer inconjuratoare. Din pacate a venit si momentul in care a trebuit sa cobor, atunci m-am intors, si m-am prins cu mana de un maner ajutator, incepand sa intreb lumea daca urmeaza sa coboare la prima.
Imaginati-va niste oameni care au fost dusi la groapa de fier vechi si presati intr-o presa respectiva. Cam asa aratam noi in autobuz. Fiecare mana isi facea loc prin crapatura subtioarei altui om, piciorul ti-l sprijineai intre doua picioare care stateau in directie perpendiculara cu tine, mana ti-o lipeai de fatza sau corp ca sa nu aplici cuiva un nemeritat cot in freza, te rugai ca soferul sa puna putine frane ca sa iti poti tine echilibrul si asa deranjat de factorii enumerati anterior. Niciodata soferii de autobuz nu pun putine frane, pentru ca asta este felul lor de a fi. Ei sunt sefii soselelor, un fel de regi in aceasta jungla a traficului in care regulile exista doar pentru a fi incalcate. Stateam cu o mana in sus, una lipita de corp, iar picioarele nu mi le vedeam pentru ca erau pierdute undeva sub o mare de plase, genti, fuste si alte materiale. La una din frane efectiv mi-am pierdut echilibrul si m-am lasat atat de tare pe baiatul din spate incat mai aveam putin si trebuia sa ma prinda in brate cu totul. “Piiiiiiiiiiiic!!!” am exclamat eu, dar el mi-a promis ca ma tine. Asa e in autobuz, se formeaza prietenii de nevoie si dusmanii de acelasi gen, pe teme diferite. Cand autobuzul a ajuns in statie, noul meu prieten a urlat “Coboram si noi!!!” astfel incat unii s-au dat la o parte, si am reusit sa ma strecor afara, rosie, transpirata, innebunita dupa niste aer care sa nu fie asezonat cu subratul si respiratia nimanui.
Acum, un mic ghid de supravietuire in RATB pe care l-am asimilat o data cu trecerea timpului. De notat ca acest ghid nu foloseste decat daca autobuzul este doar semi-aglomerat spre liber. In cazul de mai sus se aplica strangerea din dinti si rezistarea pana la destinatie.
1. Ma pozitionez la o distanta de aproximativ 3 cm de locul in care cred ca va veni autobuzul. Linia imaginara imi este trasata in cap si ma aliniez mai constiincios ca la orele de sport. Stau atat de aproape, incat nasul aproape ca mi se freaca de usa de intrare. Nimeni nu are voie in fata mea. Daca vad pe cineva ca se apropie periculos de mine, ii aplic o privire acida.

2. Pozitia trebuie de asemenea sa coincida cu locul unde cred ca va fi usa din spate. Usa din fata nu e deloc buna pentru ca in fata sunt doar 11 scaune, pe cand in spate ai acces instant la 20 de scaune. In mijloc ma las captata de nedumerire, sa o iau in stanga, sa o iau in dreapta, si imediat pierd locul.

3. Cand apare autobuzul, filez inainte sa se deschida usa un loc. Apoi dupa ce deschide, ma strecor inauntru inainte sa fi coborat ultimul om, astfel incat sa fiu prima care se urca, si ma indrept tinta spre locul liber.

4. Biletul sau abonamentul nu se valideaza decat dupa ce ti-ai marcat teritoriul cu o geanta (de nerecomandat in urbe din cauza hotiei accentuate). Cel mai sigur e sa te asezi si sa rogi pe cineva sa iti composteze biletul, in cazul in care nu te uraste prea tare ca pe langa ca el sta in picioare si tu jos, il mai supui si la miscari de aerobica fina in compostarea biletului.

5. In cazul in care locul nu este obtinut de la inceput, exista anumite semne pe care calatorii care vor sa coboare le fac tot timpul: isi inchid cartea pe care o citesc si o baga in geanta, foshnesc plase, se agita, se ridica sa se uite cat mai este, intreaba pe cineva daca coboara la prima samd. Atunci este vitala deplasarea spre locul care se va elibera, si exclamarea clara prin priviri feroce ca eu voi fi urmatoarea ocupanta a locului cu pricina.

6. Babele si mosii nu exista. Exista doar peisajul pe care il admir cuvios pe geam, in cazul fericit in care am prins loc la geam. Muzica din urechi distruge orice fel de confilcte exterioare la care nu sunt invitata sa particip decat daca ma roade curiozitatea. Daca stau la margine, evit de asemenea orice privire mustratoare. Ma ridic in cazuri disperate in care vad cate una incovoiata si pe care o dor toate, atunci ma gandesc ca poate o sa vreau si eu aceeasi favoare la un moment dat.

7. In alte cazuri, locul nu se paraseste pana in ultima clipa, cand usile deja tremura spre deschidere, atunci sar si eu sa ma dau jos, ca doar nu am luptat atata pentru loc degeaba.

p.s. asemanarea postului meu cu al lui Dono este, ma jur, pur intamplatoare!