Replicile secolului

Filed under: just like that — Wrote on Wednesday, April 30th, 2008 @ 11:16 am

Ieri am facut din nou masa rotunda in birt, am fost iar noi de noi si am inceput sa aberam in fata unui Sanpellegrino, pentru ca dupa ce stai deja atata timp impreuna, incepi sa deviezi de la subiectele cotidiene si iti lasi mintea sa zburde pe alocuri. Ne-am gandit la stereotipuri parentale, si la cum fiecare dintre noi auzeam in copilarie zi de zi aceleasi replici care ne scoteau fum pe nari. Ne-am gandit cum niciodata n-am reusit sa aplicam lucrurile care le spuneau, cum ne revoltam pe ei, cum ni se pareau cele mai absurde persoane de pe fata pamantului, cum ne gandeam ca noi n-o sa ajungem niciodata ca ei. Dar pe masura ce timpul a trecut, am crescut si am inceput sa ne dam seama ca le asmiliam conceptiile, intr-o masura bineinteles modificata si adaptata vremii, dar in principiu incepem sa semanam tot mai mult cu ei. Le impartasim opiniile politice, ii luam la intrebari in ceea ce priveste chestiuni etice si morale, ii lasam sa ne povesteasca tot mai multe din istoria lor si a altora, pentru ca ne-am dat seama ca pana la urma, pe parcursul vietii noastre, tot ei ne-au invatat cele mai multe. Pana la urma nu ne mai plangem deloc de educatia data, pentru ca ne uitam in oglinda si ne place ceea ce a iesit de acolo, asa ca ne dam seama ca nu avem nimic sa le reprosam, ba chiar ca si-au facut treaba impecabil.
Micile scapari sunt insa sarea si piperul din orice relati copil-parinte, si n-am putut sa nu ne amintim de ele cu zambetul pe buze. Replicile, pescuite de la toata lumea de la masa rotunda, includ:
“Mai pune si tu mana pe o carte”. Tot ce faceam in zilele acelea era eventual sa ating o carte cu varful degetelor, asta ar fi insemnat pentru mine sa pun mana. As fi deschis-o eventual, dar dupa primele pagini incredibil de plictisitoare, m-as fi intors la televizor, sau, de ce nu, la calculator. Nu zic ca nu citeam cand eram mica, dar literatura pe care o citeau ai mei imi inducea o stare de letargie groaznica, pentru ca era lenta, multa, inceata, simpla, nepalpitanta.
“Eu in clasa 5a am citit toate volumele de la Singur pe Lume!”. Evideeeent! Pentru ca veneai acasa si efectiv nu aveai altceva mai bun de facut. Am uitat, prima oara se faceau toate temele cu meticulozitate, apoi faceai niste exercitii suplimentare, dupa care te puneai la citit. Suntem in secolu 21! Acum ne putem uita la filmele dupa carti…Get over it…
“Nu pot sa cred ca nu stii nici macar asta! Tu nu ai bagajul minim de cunostinte generale!”. Cand auzeam de bagajul asta de cunostinte, care se pare ca este o replica raspandita printre parinti, imi imaginam tot timpul un saculet mic, ceva, altii isi imaginau un portmoneu. Bineinteles ca daca am lasat cartile sa se prafuiasca intr-un colt, a ramas si bagajul de cunostinte cu niste firmituri pe fund si cam atat. Eu cateodata ma prefaceam ca stiu, ca sa ma lase in pace, dar nu scapam prea repede nici asa.
“O sa tot iesi sa te distrezi cand o sa ai 17, 18 ani. Deocamdata sa fii acasa la 11/ cand se intuneca”. De chestia asta am mai vorbit, de asemenea de chinurile care le puteai provoca unui adolescent cu o asemenea replica, sa il smulgi din mijlocul vietii sociale cand ii era lumea mai draga.
“Du-te si te culca!” :)
Ma rog, replicile pot continua si continua, in functie de situatia fiecaruia, sunteti liberi sa completati, pentru ca sunt chiar curioasa. Apoi ne-am gandit daca si noi vom ajunge la fel ca ei, dupa realizarea treptata ca am inceput sa le semanam oarecum. Ne-am imaginat replicile pe care le vom spune noi copiilor nostri cand va fi cazul:
“Mai stai si tu pe messenger! Eu la varsta ta stateam cate 5, 6 ore pe zi! Nici ca-ti pasa…serios…uite, esti Idle de 2 ore!”
“Nu stii asta!? Mai cauta si tu pe Google din cand in cand, habar n-ai!”
“Toata ziua te teleportezi dintr-o parte in alta! Nesimtitule! Cine-o mai auzit de asa ceva la varsta asta? O sa te tot teleportezi cand o sa ai 17, 18 ani! Gata, se confisca, da teleportoru incoace!”
“Te plictisesti? Uita-te la televizor! Platim HBO-ul ala degeaba, pe bune!”
“Bagaj minim de cultura generala nu ai! Mai citeste si tu niste bloguri!”

Totusi, oare ce-or sa faca copii nostri?

28 Comments   -
  • Comment by fucky strike | April 30, 2008 @ 11:46 am

    “Cat timp stai sub acoperisul meu, ai sa faci cum spun eu!”
    Asta cred ca era preferata lor… dar acum o folosesc si eu cand ma viziteaza:))

  • Comment by ar16zpy | April 30, 2008 @ 11:53 am

    aaaa, exact, exact! si sa n-o uitam pe aia cu “pe banii mei faci ce zic eu” :)

  • Comment by Anna | April 30, 2008 @ 11:56 am

    “gustă măi că nu mori” asta o ziceau de fiecare data cand se facea salata de vinete. couldn’t stand it ..now i love it :) creca din cauza ca nu ma mai pune nimeni s-o gust :) )

  • Comment by ar16zpy | April 30, 2008 @ 11:57 am

    dada =)) “da hai ia numa o gura sa vezi cum ii!” =)) deadly!

  • Comment by Anna | April 30, 2008 @ 11:59 am

    bwahaahah “da’ nuuuuma o gura” =))

  • Comment by adinusa | April 30, 2008 @ 11:59 am

    mie-mi ziceau “n-ai pune mana sa faci si tu ceva in casa asta! un vas n-ai spala..” :’->

    aia cu hbo-u ii buna:))

  • Comment by Lilik | April 30, 2008 @ 12:00 pm

    “sa te vad ce-o sa faci cand o sa fi la casa ta”=)) asta e preferata mea, inca mi-o mai repeta mama, ca doar m-am intors acasa

  • Comment by ar16zpy | April 30, 2008 @ 12:01 pm

    na bine, am vrut sa scriu si eu de aia cu curatenia, da n-am vrut sa stie lumea ca n-aveam nici cultura si nu eram nici gospodina! :) )
    la mine era frenezie si nebunie cu “inchide usa dupa tine!”
    “ce-o sa faci cand o sa ai casa ta? tot asa mizerie o sa lasi?”

  • Comment by Leah Lusch | April 30, 2008 @ 12:08 pm

    Sa vedem:

    “Mananca tot din farfurie, ca doar nu stricam mancarea degeaba!”

    “Mai pune mana si invata ca daca nu ajungi vanzatoare la colt / maturatoare de strada!”

    “Pune si tu mana si fa curat prin casa, ca te inneaca naibii praful”

    “Ce te-oi face cand te-oi marita, ca nu esti in stare nici sa faci mancare”

    Si lista poate continua, dar nu-mi vin acum replicile…

  • Comment by ar16zpy | April 30, 2008 @ 12:16 pm

    bune, bune, bravo, te inscrii in cursa pentru cel mai persecutat copil!

  • Comment by Alexandru ILIE | April 30, 2008 @ 12:19 pm

    :)

    true, true, all of them.

    Actuala replica de baza este: “…vad eu ce-o sa faci cand te-nsori” :D

  • Comment by Anonymous | April 30, 2008 @ 12:32 pm

    ” Sa dea Domnu numa sa ai copii care sa se comporte la fel ca tine! Atata vreau! Sa vad ce faci atunci!”

    ” Nu stii tu ce ii bun si sanatos!” e reply la ce a zis anna in momentul in care nu incerci :)

  • Comment by ar16zpy | April 30, 2008 @ 12:33 pm

    chiaaaar….”nu stii ce-i bun”…in timp ce imi fluturau prin fatza pastarnaci, conopide la cuptor, si alte gretzoshenii asemanatoare…

  • Comment by Lilik | April 30, 2008 @ 12:46 pm

    dap, uite o uitasem pe aia a anonimului…..e replica preferata a mamei:”sa-ti faca copiii tai ce-mi faci tu mie” (si eu in gand:” Doamne-ajuta!”)=))

  • Comment by Anonymous | April 30, 2008 @ 1:32 pm

    sau ce zici de-asta:

    ”eu te-am facut, eu te omor cu mana mea!”

  • Comment by monkey spanker | April 30, 2008 @ 2:28 pm

    cand vroiam sa mai stau afara:

    -haaaai mai lasa-ma un pic, uite, pe X cum il lasaaa
    -nu ma intereseaza pe mine ce face X sau Y!

    asta pana la sedinta cu parintii:

    -bai da cum de altii au note bune si tu nu?
    -?!

  • Comment by ar16zpy | April 30, 2008 @ 4:01 pm

    chiar mai, cata dreptate! tot timpu auzeam si eu asta cu “Ce ma intereseaza pe mine ce face X si Y” pana dupa lucrare cand ma intreba “Da X cat a luat?” (de obicei primul X si al doilea X erau doua persoane diferite :) )

  • Comment by giapapadia | April 30, 2008 @ 4:34 pm

    oo si la mine aia cu ” Doamne da numai sa iti faca si tie copiii cum imi faci tu mie. Atata vreau” (mama)
    Eu te-am facut, eu te omor” (mama, la nervi)
    Nu stii tu ce e bun -Ba stiu, am mai gustat si inainte- Da, dar acuma e altfel -(altfel, wtf?)*mom luang lingura* mmmm ce bun ii
    Crezi ca la barbatuto o sa ii placa dezordine in casa? (asta s-o adeverit dupa ce am stat cu prietenu un an =)) )

    Tata:
    In casa mea si pe banii mei faci ce zic eu
    Daca nu vrei sa inveti, du-te si lucreaza maturator pe strada

    Oricum, astea le ziceau numai mie, la altii se laudau. Cel mai tare a fost cand a venit tata acasa de la o sedinta cu parintii din generala unde i-a zis directoarea ca aveam fusta prea scurta. Murea de ras :)
    Sa nu mai zic de mami cu dira, Poti =)) Poti sa scrii o carte deja

  • Comment by giapapadia | April 30, 2008 @ 4:35 pm

    Poto, scuze :D

  • Comment by ar16zpy | April 30, 2008 @ 4:42 pm

    “asa o bataie iti dau!”
    “te bat de iti suna apa in cap”
    “iti dau doua de nu te vezi”

    suna cunoscut cuiva? sau numa eu am mai luat-o pe coaja? hihi

  • Comment by Deea | April 30, 2008 @ 5:20 pm

    Pe langa cele scrise de voi, imi mai amintesc, de exemplu asta cu :”iti dau una de vomiti carabusi”.
    Sau daca faceam ceva ce nu le convenea in timp ce eram in public venea imediat replica “las’ ca ajungem noi acasa si vezi tu”..si de fiecare data “vedeam”!
    Ar mai fi: “nu ma judeci tu pe mine!”, sau “O sa te vad eu cum plangi dupa mine cand pleci…” (in alt oras la facultate)and so on!

  • Comment by giapapadia | April 30, 2008 @ 6:00 pm

    sau varianta “o sa mai plangi tu candva, cand eu nu o sa mai fiu” :|

    asta era sadica rau

  • Comment by Anonymous | April 30, 2008 @ 9:02 pm

    deja o luati razna cu replicile la bataie….adevaru e ca si ai mei le spuneau de multe ori…dar nici macar o palma nu am primit toata viata!
    let’s all admit we have cool parents! care vb dar niciodata nu pun in practica ce spun!:D

  • Comment by ar16zpy | April 30, 2008 @ 10:33 pm

    Tu cred ca glumesti :) Nu zic ca ai mei nu sunt cool, dar cu toate astea gaseau cate o ocazie sa mai si puna in practica, numa asa, sa nu uit cine-i sefu.

  • Comment by Anonymous | May 1, 2008 @ 1:00 am

    Si pana la urma bataia e rupta din rai, ca si cureaua:)

  • Comment by Anonymous | May 1, 2008 @ 4:23 am

    hi there!
    eu locuiesc in state si replicile mele catre copilul meu sunt:
    “pune mana si’nvata daca nu vrei s’ajungi sa pui in traiste la Ralphs(supermarket) toata viata!” sau “invata, daca vrei sa ai casa ca aia din varful dealului si sa calatoresti unde si cand ai chef!”
    “iti sparg capul ala,mai…” (replica sotului), la care copilul, chiar crezand, alearga speriat catre mine “mommy,daddy said he’s gonna crack my head open”
    “mai fa’ti si tu curat in camera, ca o sa ajungi ca americanii astia imputiti”
    vine copilul de la scoala si pe un ton f ferm, imi spune “u know what, u r not the boss of me!”. replica mea “atata timp cat te intretin si depinzi de mine, I AM!!!”
    si multe altele…
    :) )

  • Comment by mom | May 4, 2008 @ 9:19 pm

    …mai copile, nici macar atata nu stii, ca “Singur pe lume” are un singur volum! Precis l-ai confundat cu “David Copperfield”! Asa ca: ia mai pune mana si citeste!

  • Comment by yanyagyww | November 2, 2009 @ 11:40 am

    PFJrSh gazxqmhtupdi, [url=http://idqqanbcnvfu.com/]idqqanbcnvfu[/url], [link=http://wblgrrefsldq.com/]wblgrrefsldq[/link], http://pojszzttktcl.com/

Leave your comment

© thoughts of a drama queen