thoughts of a drama queen

Imi cer scuze ca nu am scris pana acum. Intarzierea mi-a fost cauzata de venirea alor mei din Spania. Asta nu inseamna ca am stat cu ei si mi-au povestit aventurile de pe plaiurile catalane, nu, inseamna doar ca tata a putut sa isi exercite din nou pasiunea neintinata, exagerata, scoasa din tipare si canoane, pentru fotografii. Cum v-am povestit mai demult, si-au cumparat un aparat megacool cu 7 megapixeli care poate sa iti faca atatea megapoze cate doreste megasufletelul tau. Ai mei au facut exact asta. 1056 de poze. 1056. Nu ca cineva ar avea rabdare sa se uite la 1056 de poze. N-am rabdare sa ma uit nici la 528. Dar tata a trebuit sa stea la calculator in dimineata aceasta, sa le mai vada pe toate. O data, sau de doua ori. Sa stearga alea care nu-i plac, dar nu a fost cazul la prea multe. Sa le copieze, pe toate, in calculator, ceea ce cred ca ne-a chelit hardul de memorie. Sa se uite la filmuletele filmate, dupa ce au pozat. Apoi urmeaza selectatul pozelor pentru tiparire, tiparirea propriu zisa, achizitionarea albumului, asezarea pozelor in pagina, scrierea si tiparirea de etichete, ornamentarea albumului cu bonuri, vederi, pliante si alte soiuri de hartii aduse de prin excursie. Apoi, invitarea prietenilor de familie care trebuie sa se uite pe poze. Ascultarea tuturor explicatiilor, over and over again. Chestia asta se intampla de ceva ani buni, deci stiu despre ce vorbesc. Tata cred ca isi ia niste zile in plus de concediu ca sa aiba timp sa isi completeze colectia de poze. Ca noroc ca acum sunt Pastele, si are o scuza. Ideea este ca daca nu ma veti mai vedea online pentru foarte mult timp, sa stiti de ce.
Si acum la problema pe care voiam eu sa o abordez, inainte ca dimineata sa imi fie perturbata de cele enumerate mai sus:
Aseara am stat in jur de 4 ore intr-o benzinarie. Nu, nu mi-am descoperit o noua fascinatie in artele benzinaritului, nici nu m-am angajat sa fac practica la magazinul din Omw, am stat acolo pentru ca a fost singurul loc deschis din tot Aradul. Pe langa restaurantul Transilvania, unde fuseseram cu o zi inainte, tot din aceleasi motive de diperare.
Pana la 12 hai ca am mai gasit ceva, dar cum cele doua ace au ajuns deodata la destinatie, semnul de pe usa birtului s-a intors si curand pe usa in loc de traditionalul “deschis”, te loveai de neprietenosul “inchis”. Inchis, cu noi inca inauntru, sa se inteleaga. Au oprit si muzica, tot ceea ce mai facea personalul birtului acum era sa ne sufle in ceafa asteptand sa plecam. Ceea ce am si facut, pentru ca suntem de bun simt. Daca nu eram, ne-ar fi poftit afara cu matura, sunt sigura.
Am precedat apoi la ture cu masina, in cautarea a ceva mai bun. Am cutreierat tot centrul, doar ca sa ne lovim de usi inchise, lumini stinse, perdele trase. Cladiri unde altadata domnea viata si lumina, erau acum cu portile ferecate. Tot ceea ce lipsea de pe bulevard erau smocurile de praf batute de vant asemanatoare celor din desert. Mai putin si puteai sa auzi coyotii cum urla. Oricum totul era de o liniste si de o pustietate infioratoare.
In fata la primarie am admirat oamenii care in lipsa unui loc mai bun de mers si de stat, s-au pozitionat acolo, cu masinile, cu catel si purcel, si asteptau sa le pice din cer un fel de birt, daca se poate in fata la primarie. Dupa ce au dat si ei cateva ture cu masina, au agatat gagici la semafor, ca altundeva nu prea aveai unde, ca doar era ora 12, tarziu, s-au intalnit in fata la primarie sa schimbe doua vorbe in lipsa unui loc unde sa bea un citro.
Nu-i nimic, noi ne-am plimbat, si am admirat orasul, gropile din asfalt, arhitectura impresionanta, si ne-am uitat cu jiind la locurile unde ziua sunt porti deschise!
Am ajuns asadar in Omw. Unde am stat de la 12 pana in jur de 4 dimineata. La o Fanta, la un sandwich, la o apa minerala, la ce ne mai venea sa ne cumparam de plictiseala. Am stat sub sunetul alarmei de la farmacia de langa, ascultand muzica radiofonica de noapte tarzie. Dar noi ne-am simtit bine, pentru ca eram reuniti cu prieteni din copilarie pe care nu i-am mai vazut de ani. M-as fi simtit si mai bine intr-o incapere cu lumina mai difuza si cu muzica de la Cd-player, dar nu-i nimic, si in benzinarie-i fain, care-i problema?
Ce? Vi se pare ca cineva ar trebui sa iasa in oras dupa ora 12? Nici mie…
Replica finala a fost in momentul in care eu am spus :”Plecam si noi?” si mi s-a raspuns plin de ironie, dupa cum m-am obisnuit :”Nu, noi dormim aici!”