thoughts of a drama queen

Ca ascult radio Guerrilla stie toata lumea deja, pentru ca am tot specificat in posturi si posturi. Am descoperit radioul cand mergeam intr-o zi la un semnar, si nemaisuportand aceleasi si aceleasi piese romanesti obositoare, kitschoase, repetate la nesfarsit, abundand de comericalitate a unui alt anume post de radio caruia nu vreau sa ii fac reclama negativa, am inceput sa butonez frecventele in cautarea a ceva mai bun. Momentul in care am descoperit Guerrilla a fost momentul in care viata mea din Bucuresti s-a imbunatatit radical.
Nu mi s-a mai intamplat pana acum sa fiu obsedata de vreun anumit radio, de vreun post de televiziune, sau de o revista, insa de data asta mi s-a intamplat. Mi s-a intamplat insa sa ma obsedez iremediabil de unele piese, pe care sa le ascult pe repeat pana imi ies pe urechi, probabil faptul ca postul asta da absolut doar piese pe care le-as asculta si in timpul liber, m-a facut sa nu mai ascult altceva.
Sa va explic cum decurge o zi obisnuita a mea, in compania Guerrillei. Ma trezesc frumos pe la 8, aprind calculatorul inainte sa deschid ochii, si pornesc fisierul acela care imi permite sa ascult live stream. Avem Guerrilla de dimineata, cu Dobro si Craio. Imi fac eu treburile casnice, radioul merge, eventual mai si fredonez una alta, dupa care ma pozitionez cu cafeaua si browsuiesc siteuri, cu radioul in surdina. Cateodata trimit mesaje-le-tale daca se intampla sa am si eu un raspuns la intrebarea de pe post. Ascult Exercitiu de supravietuire, cand ei se fac ca nu mai exista o resursa epuizabila, iar ascultatorul trebuie sa supravietuiasca timp de 40 de secunde. La 9 trebuie sa plec. Prima oara imi iau telefonul si castile, pornesc radioul, si doar dupa aceea opresc live stream si sting calculatorul.
Nu mai merg cu metroul de vreo 2 luni pentru ca la metrou nu se aude radio. Asta este cu adevarat motivul predominant pentru care nu mai merg cu metroul. Nu ma intereseaza ca pierd jumate de ora in plus in trafic, desi in general nu e cazul, doar scepticii spun asta, se intampla doar in zilele foarte proaste. Ascult piesa de la Tra-dus-cu-capul …cateodata o recunosc, cateodata nu, de fiecare data cand o recunosc mi-e ciuda ca nu am sunat eu, desi nu prea am cum pentru ca de obicei sunt in statie si astept troleul. Matinalii sunt funny, ei fac glume. Nu rar m-am trezit razand de una singura in troleu, sub privirile neintelegatoare ale babelor care cred ca circula cu o nebuna.
Cand ajung la birou, pornesc combina, pun pe Guerrilla, iar abia apoi scot castile din urechi. La 10 avem Eliberadio, cu Vintila. Cand nu e Vintila, e Petru, pentru ca Vintila mai lipseste cateodata. Intru pe site sa votez ce urmeaza.
La 13:00 este Asta la revista mesei, nene, cu Liviu Mihaiu, unde se discuta una si alta. Daca mi se pare interesant subiectul, intru pe site sa comentez si eu pe forum acolo.
La 14:00 incepe Guerrillight cu Alex Vidia, care tine pan la 17:00. Atunci sunt deja pe drum si il ascult pe my absolute favourite, Bogdan Serban…care ne trimite la teatru, expozitii, filme, pune muzica buna si are interviuri culte si coole. Ascult toate recomandarile atent, si imi promit ca ma duc si eu. Cateodata mi-e ciuda ca iar sunt in trafic si nu pot sa sun sa castig bilete la piese sau noul roman al lui Mark Hadden, Pata cu bucluc.
La 20:00 este Chillau, cu Calin Gheorghe…putin chill, putin lau. Cea mai buna muzica! Seara! Pana la 23. Daca am undeva de mers seara, merg fara nici o problema, ca oricum merg cu castile in urechi. Am reusit sa ating performanta de a merge 21 de statii in loc sa iau metroul, doar din acest motiv, cum ziceam.
Vreau sa lucrez la Guerrilla! Daca cititi unul din voi postul asta, credeti-ma, sunt cea mai mare fana, luati-ma ca lucrez si pro-bono. Stiu 4 limbi, sunt sociabila, am luat premiul 1 8 ani, lucrez si merg la facultate, sunt adaptabila, invat repede, luati-ma si pe mineee ).
Sper sa nu imi sara antifanii in cap. Daca nu va place Dobro, problema voastra. Daca va place cum suna si stati intr-un oras ca Arad, unde nu se prinde postul, din pacate, puteti asculta de pe site.
Voua ce radiouri va plac?

Pentru inceput trebuie sa anunt ca sunt un antitalent notoriu la sport. M-au fortat ai mei sa ma duc la baschet cand eram mica, pentru ca eram umflata ca o un balon care nu-si ia zborul ca e prea umflat. Asa ca m-au trimis sa ma subtiez si sa ma inalt. M-am chinuit eu acolo ceva ani buni, m-au trimis direct la performanta, nu ne jucam bambilici aici…si da-i si fugi maratoane si ia mingi in cap si alte cele. S-ar putea sa mai fi povestit lucru asta, dar voiam doar sa fac o introducere. La facultate am nimerit intr-o grupa de volei. Inutil sa spun ca ma pricep la volei ca vaca la saritura cu prajina. De fapt pe vaca s-ar putea daca o antrenezi putin sa reuseasca pana la urma sa sara, oricum e mai probabil decat sa invat eu sa joc volei. Mi s-a aratat de cel putin 15 ori pana acuma cum se serveste, totusi, eu in 5 luni de facultate, nu am reusit sa imi insusesc aceasta deprindere. Asa ca de fiecare data cand vine randul meu sa servesc, anunt frumo,s cu un zambet larg, pana la urechi, cu ochi de catzel vinovat, “Nu stiu sa serveeeeesc :D”, ca sa stie fetele la ce sa se astepte.
Am noroc ca in general cam toate fetele se afla pe aceeasi treapta a antitalentului ca mine, asa ca de obicei ora de sport este o ora de comedie, care nimereste mingea face show cu o lovitura de gratie care ajunge ori in tavan, ori in celalalt teren, ori in capul uneia dintre noi. Astazi in schimb, am avut in echipa o fata care stia, si care a jucat 3 ani in ceva echipa bazata. Fata se enerva, urla la noi, ne dadea indicatii, era rosie, fumega efectiv. Eu o inteleg, asa faceam si eu cand se juca baschet si cineva gresea, dar ma rog, ii tot explicam ca nu e cazul sa se enerveze ca nu jucam in liga 1 aici.
Dupa ce am traznit o data o lovitura de-a mea caracteristica, mai putin ca nu mi-a trecut mingea prin tavan, a venit la mine sa imi explice cum se tin mainile. Apoi am dat o lovitura buna. YEEEE!! s-a extaziat ea…BINE MAAA…tot imi spunea, ma aplauda acolo, asa ca am inceput sa prind incredere in fortele mele de mare atleta. A mai urmat o minge, inca o lovitura buna, inca una, ea tot aclama, eu nu mai imi incapeam in piele, castigam punct dupa punct, eram pe val, eram defapt toata plaja, ce mai. Ne facuseram si o strategie, eu loveam mingea cu superlovitura mea matadora, i-o pasam ei, si ea ii sutea una direct peste plasa si in podeaua care se clatina cu toata cladirea. Echipa cealalta privea stupefiata. Eram extaziate, bateam din palme, mai putin si ne faceam si un dans de majorete.
Insa, cum toate lucrurile bune au o finalitate, la un moment dat nu am ochit chiar cum trebuie traiectoria mingii, si i-am fu”"t o incheietura in minge, de s-a dus bineinteles la dracu, si dus a fost punctul. Nu atat punctul pierdut, cat faptul ca nu imi mai chiar simteam mana m-a deranjat pe mine. M-am uitat putin la incheietura, aveam o vena care pulsa, se si umflase putin, vena se deplasase spre lateral, nu arata deloc bine.
Cu o fata de copil plouat m-am dus la profu si am spus cuminte “M-am ranit ” si i-am aratat incheietura afectata. M-a trimis la frigider sa imi pun o sticla inghetata pe ea. Mi-a amortit mana de tot, si locul cu pricina incepuse sa prinda o culoare albastrie. Fetele s-au facut cerc in jurul meu, ca de obicei cand cineva pateste ceva. Pe mine nu ma chiar durea, dar eram sexi asa accidentata, se uitau pana si baietii de pe terenul celalalt. Apoi am inceput sa ma plang ca ma doare, sperand sa imi dea proful 2 prezente pentru actul meu eroic. Adica ma sacrificasem pentru binele echipei, ce sa mai, aveam pasiune, dorinta de joc, eram implicata, m-am ranit pentru scopul suprem.
Proful nu a fost curios.
Acum sunt la birou, imi sunt putin afectate capacitatile de tastare, pentru ca mana s-a dezmortit si a inceput sa ma doara, imi admir asadar frumoasa vanataie obtinuta cu sudoarea fruntii.

In concluzie, total pe langa subiect, as vrea sa stam putin cu totii sa cinstim aceasta zi de 28 februarie, fredonand, care mai de care mai fals :”Asta-i poza noastra, 28 februarie, la metrou la gara ne iubiiiim”…asa ca…ne vedem jooooi…so long, farewell, aufwiedersehen, goodbye.

Suntem o natiune de evolutionisti. Viata noastra se imbunatateste constant, cultura noastra se imbogateste, orizonturile se deschid, existenta ni se umple de inovatii, vocabularul ni se dezvolta…STOP…not quite. Un contraexemplu ar fi messengerul, acest aparent somptuos univers care este de fapt atat de limitat, un drog care provoaca dependenta virtuala si indobitoceste exact la fel ca orice alt viciu. Nu sunteti de acord? Urmariti aceasta conversatie virtuala, plasmuita de mine pe moment, dar care reda perfect lucruri pe care le scriem/citim zi de zi, fara sa ni se para ca e ceva neinregula cu asta, poate pentru ca nu sunt insiruite chiar asa una dupa alta ca in modelul meu:
-sal!
-hi.
-cmf?
-bn..u?
-ok..
-brb
-aha
-bk!
-wb..
-omg!!
-wtf?
-loooool…http://suntemonatiedecretini.ro
-roflmao!
-scz
-npc…
-gtg
-ok
->:D<

….ati inteles ideea? si discutiile astea ar putea continua la nesfarsit.

Un alt exemplu care ilustreaza faptul ca suntem o natie de cretini este: La olimpiada de limba romana, li s-a dat elevilor de clasa a Va (a 5a…cinci…cinque…cinco…fünf…) urmatorul subiect: “Era o data un imparat si o imparateasa, amandoi tineri si frumosi. Pentru ca voiau sa faca copii, au facut, de mai multe ori, ceea ce trebuiau sa faca…” iar copiii au fost nevoiti sa continue basmul. Ce s-a intamplat cu lumea?! Eu la olimpiada intr-a 5a am primit eseu cu titlul “Un fir de iarba”…da, evident, si subiectul asta ar putea avea alte conotatii, care imi vin abia acum in minte, daca stau sa ma gandesc, dar in nici un caz nu facea trimitere clara si deloc subtila la pornografie. Sa zicem ca majoritatea copiilor nu stiu de unde provin ei, si incep sa fabuleze niste povesti cu berze, verze, imparateasa care se ruga la Doamne Doamne ca sa primeasca un bebe, imparatul care o saruta pe frunte pe imparateasa si rezulta un bebe…si alte fabulatii de genul. Cine ar avea rabdare sa citeasca asemenea ineptii? Cine s-a plictisit in halul ala incat a ales sa faca misto de niste copii de 10, 11 ani? Pedofilia e in floare… daca voiau ceva picant, trebuia sa dea subiectu asta la clasa a XIa, a XIIa… aia sigur puteau detalia o poveste despre pasarele si cuci.
Alti copii poate stiau exact cum se intampla toata trebusoara, si s-au pus sa redea acolo o poveste semi-pornografica cu limbaj de clasa a 5a, care iarasi nu vad ce placere ar putea sa faca unui profesor cititor. Mi-e efectiv rau cand ma gandesc.

Suntem o natie de involuati. Asta este adevarul. Poate vom putea in viitor sa ne dezvoltam si noi un pic. Macar un pic, pic…daca nu, responsabilitatea de a face lumea mai buna ramane pe umerii nostri, a celor teribili.

P.s. Azi e ultima zi de votare. Asa ca daca aveti 5 minute, dati click pe butonul colorat si urmati instructiunile.
Yours truly…zappy

Incep cu o rugaminte. Va rog sa imi recomandati un film bun. Acum sa va spun niste criterii:
Excludem din start orice fel de actiune exagerata, filme cu batai, Bruce Lee, Jet Li, Kung Fu, Harakiri, Sepuku, si alte cuvinte si nomenclaturi pe care nu le pricep si nici nu ma pasioneaza sa le descifrez. Nu imi plac nici filmele cu razboaie, sa nu imi spuneti sa ma uit la Gladiatorul ca e filmul vostru preferat, sau la Alexander, Braveheart sau altele asemanatoare, ca e un Nu din start.
Nu-mi mai plac comediile romantice. Sappy, sappy. Nu mai suport pupaceli, happy ending, tot ce e previzibil, cupluri care se intalnesc, se privesc, se indragostesc, parcurg felurite drame cu felurite intorsaturi de situatie, dupa care aproape de final nu isi mai vorbesc, dar, surpriza serii! Cine s-ar fi asteptat?! El o gaseste pe ea sau ea il gaseste pe el sau se intalnesc intamplator si isi declara iubire vesnica cu lacrimi si saruturi si traiesc fericiti pana la adanci batraneti si fac 12 nepoti pentru perpetuarea speciei lor de dramatici care vor juca in alte comedii romantice la fel de siropoase.
Nu imi plac filmele horror. Nu suport sa ma uit la asa ceva, mai ales singura. Nu pot sa vad sange, ace, cutite, taieturi, oameni care scuipa hemoglobina, cadavre, monstri sinistri. Nu suport nici faptul ca filmele horror au mereu acelasi gen de actiune, si jumatatea de film in care nu stau cu mainile la ochi, stau cu ochii dati peste cap, pentru ca e totul atat de clisheic. O casa bantuita, un autobuz pierdut in miez de noapte, un telefon care suna la nesfarsit, un killer undercover, blablabla… get out of hollywood people!
Asa, sa zicem ca am eliminat Nu-urile definitive. Sa trecem la Da-uri.
Imi plac filmele cu nebuni. Case de nebuni daca se poate. Girl, Interrupted sau Who Flew Over the Kukoo´s Nest? Nebunii au in spate tot felul de povesti interesante, si sunt mereu imprevizibili, pentru ca isi permit sa fie, nu sunt absurzi daca fac ceva neasteptat, sunt doar nebuni. Sunt cateodata genii, cateodata neintelesi, cateodata sanatosi dusi la epuizare…iubesc genul asta de filme.
Filme care incep cu sfarsitul si povestea se desluseste la sfarsit. Te tine tot drumul in suspans si te chinui sa iti dai seama cam care e logica, sa pui cap la cap toate ideile si sa ajungi sa completezi un puzzle, sa incerci sa detectezi tu care e spielul, inainte sa iti exlice filmul. Dupa care sa il mai vezi o data, ca sa descoperi toate detaliile pe care le-ai omis fiind prea concentrat de firul epic intortocheat.
Filme care cuprind mai multe povesti aparent independente, dar care bineinteles nu sunt asa.
Filme extrahollywoodiene, regizori europeni daca se poate, care sa aduca ceva in plus fata de efectele speciale si povestile clasice indulcite de care ne-am plictisit.
Filme de dragoste care se termina prost. Daca se poate sa si plang putin, sau in hohote, e si mai bine.
Filme bazate pe imagine sau pe un soundtrack grozav. Filme de epoca, dar fara batai…care sa redea perfect specificul perioadei ilustrare, prin costume, machiaje, gestica, limbaj, si gratia specifica.
Preferatul meu, de la inceputul anului 2006, este Closer. Daca stiti un film exact la fel, astept recomandari, daca nu, voi continua sa il vizionez pana imi iese pe ochi si urechi. Stau pe imdb toata ziua si caut caut caut…sunt o cinefila inraita si ma mandresc cu asta.

Cateodata ai nevoie sa plangi. Sa inchizi ochii, sa ii strangi, sa te gandesti la ce te apasa, si sa versi lacrimi. Doar atat, multe multe lacrimi, pana cand obosesti, ochii iti seaca si te doare capul. Si asa, cu fata umflata si cu inima incrancenata, inca mai ai nevoie sa plangi, pentru ca motivul din cauza caruia plangi e atat de important incat simti ca trebuie sa ii mai acorzi cateva lacrimi ca sa te desprinzi complet. Asa ca te pui in pat si te mai gandesti putin, ca sa mai plangi.
Cateodata nu sta in mainile tale, simti prea multa neputinta ca sa te mai descurci, stii ca trebuie sa te eliberezi si nu poti, te depaseste situatia. Cateodata esti prea mic ca sa intelegi cum te pot cuprinde atatea sentimente si prea lipsit de experienta si incapabil sa schimbi situatia. Cateodata o schimba altii si desi stii ca e mai bine te doare sa fii rational. Cateodata iubesti. Cateodata degeaba.
Cateodata simti nevoia sa lovesti ceva, sa mergi intr-un loc lipsit de lume, sa inspiri adanc aer in piept, si sa urli cu putere. Cateodata ai nervi pe viata pentru ca e pur si simplu nedreapta, cu tot cu soarta ei.
Cateodata nu stii daca o sa fie bine vreodata. Optimismul spune ca da, tu n-ai chef sa rationezi, vrei doar sa fii deprimat. Doar putin. Dupa care te ridici si continui.
Asa a fost pentru mine astazi. Doar astazi. Maine e o noua zi. Sa fim fericiti.