thoughts of a drama queen

Am promis ca nu mai scriu povesti din RatB. Pur si simplu NU MA POT ABTINE. Imi repugna atat de tare incat imi calc promisiunea si scriu acest post chiar acum dupa ce am ajuns acasa, adica dupa ce am coborat din aceste mijloace de transport a caror povara trebuie sa o car dupa mine zi de zi in diferite circumstante.
Ora 17.00, eu urc in troleul 85 care trebuia sa ma duca acasa. Troleul destul de plin, insa in spate vad eu 2 banchete, dintre care doar un scaun era ocupat de o TANTI in roshu. Nu ma uit prea bine la ea, eram prea extaziata de faptul ca sunt locuri libere, pentru ca cea mai mare pasiune a mea este sa ocup locul in troleu. Ma asez, si instant ma loveste o duhoare atat de infecta, atat de imputita incat imi impungea narile pana in varful creierului si inapoi, imi trecea prin tot corpul si ma facea sa imi vina sa tzip. Beculetul a inceput sa imi palpaie asa ca ma intorc, cu teama de a descoperi lucrul de care imi era cel mai frica. TANTI era o vagaboanda, pe de asupra si usor nebuna, pentru ca o apuca tremuriciul din cand in cand. Era extrem de murdara, parul ii arata jalnic, nici nu m-am putut uita mult la ea pentru ca mirosul imi intra mult mai bine in orificiile nazale daca stateam cu fata.
Nu sunt o fata sensibilicoasa. M-am gandit ca stau eu asa vre0 2, 3 minute si ma obisnuiesc, ce dracu, ca nu am crescut in puf. Zis si facut. Incerc sa ma gandesc la altceva, m-am gandit pana si sa imi scot servetelele parfumate si sa imi bag nasul in ele. Vedeam lumea care urca, se apropia cu acelasi extaz vazand locuri libere, insa se indeparta cu viteza luminii spre jumatatea arhiplina a vagonului. Tot ce imi doream e sa vina un control de bilete ca sa o dea afara cineva si sa imi pot continua cele 5 statii in seninatate.
TANTI insa nici macar nu statea cuminte.A inceput subit sa se agite in scaun, punea mainile pe spatarul scaunului meu, ceea ce m-a speriat si m-a facut sa stau doar cu juma’ de buca si sa ma gandesc intens ce dracu sa mai fac. Ce nu vad nu exista, ce nu vad nu exista. TANTI se credea intr-o nava spatiala. A scris pe geamul aburind “ZOOP 2018″ si probabil i se parea ca troleul o va duce pe luna sau mai stiu eu ce.
La un moment dat efectiv am simtit ca imi vine sa vomit. Nu mai puteam. Ma apuca lesinul. Asa ca m-am ridicat si m-am mutat si eu spre un coltisor mai ferit, langa un geam. Dintr-o data, ce sa vezi? CONTROL DE BILETE. De cand sunt in Bucuresti, nu am prins niciodata control, iar acum mai ca nu imi muscam limba de fericire ca a venit. Unica si indubitabila mea salvare. Arat cardul meu RatB, arata si restul calatorilor, toti la fel de ireprosabili si fara pata circulau legal. Dupa ce au verificat pe toata lumea, s-au indreptat spre usa.
STOP. Am spus pe toata lumea? Am gresit. Ma uit spre locul cu pricina…TANTI era tot acolo, se juca de-a nava in continuare. Am crezut ca nu imi vad ochilor. Am crezut ca pleznesc de nervi. Erau 2 barbati in toata regula, si niciunul nu s-a simtit sa faca ceva. In momentul ala nu m-am mai putut abtine. Mi-am scos castile din urechi si am spus asa cu juma’ de gura, da aia nervoasa, :”Da…TANTI…are bilet?!”. Astia au inceput sa se fastaceasca, defapt ei nu au ce sa faca, pai ce sa-i faca, e nebuna, alea alea. “Bine dom’le da eu daca as merge fara bilet mi-ai da amenda 40 de lei! Si TANTI ridica de pe scaun calatorii care circula legal datorita mirosului ei nespalat de 2 decenii. Nu zic sa ii dati amenda, dar dati-o macar jos!”. Unul s-a simtit totusi, pentru ca intre timp sarisera si vreo 3 babe sa ma aprobe, si s-a dus spre ea. A atins-o o fractiune de secunda cu un deget invelit in manusa. TANTI nu a reactionat, era prea preocupata de experimentele ei nucleare. “N-am ce-i face”, a concluzionat controlorul si s-a dat jos, satisfacut ca si-a facut treaba.
Clocoteam de nervi. Am inchis ochii si asa am stat pana cand am ajuns la statia la care cobor. Lua-v-ar dracu de troleibuze, vagabonzi, controlori, si alti dobitoci care imi distrug linistea.