La prima si ultima vedere
Aveam azi examen. Fapt care a facut aceasta sambata sa para ca orice alta zi de kkt. O sambata in care nu ai iesit cu o zi inainte, te trezesti devreme, bei cafeaua, mai citesti un alta, o zi cat se poate de banala si nasoala. A stricat tot farmecul weekendului dar ma rog, nu despre asta vreau sa vorbesc.
Daca tot ma trezisem relativ devreme, m-am spalat pe cap, mi-am indreptat parul, m-am machiat putin, m-am parfumat, am renuntat la hainele de -10 grade pentru ca s-a mai incalzit, si am plecat de acasa relativ in forma. Am plecat bineinteles mai devreme ca sa ajung cu juma’ de ora mai repede sa stam cu totii in fata si sa ne plangem de soarta noastra de stundenti afectati de viata.
Cum mergeam eu asa be Bd.Decebal, s-a intamplat minunea. Un tip inalt, brunet, frumos, cu ochi albastri, intruchiparea viselor mele in ceea ce priveste un fizic masculin, se iveste in fata ochilor mei. Era perfect cu exceptia unui singur detaliu. Era cu o blonda draguta dupa el. Mi-am zis “clar, are prietena”. Era prea frumos, si la propriu si la figurat, sa fie adevarat. Acest fapt nu m-a impiedicat insa sa ma holb cu nesimtire la el, defapt ma uitam drept in ochii lui ca sa fiu mai exacta. Cu surprindere am realizat ca si el facea acelasi lucru. Am continuat sa ma uit, depasind limita de bun simt permisa sa te uiti la cineva in ochi fara sa vrei sa spui ceva cu chestia asta. El la fel. La un moment dat, tipul se opreste. Ea continua sa mearga, desi cred ca s-a intors spre el sa vada ce face. In momentul acela mi-am fixat privirea inainte si am grabit putin pasul sperand sa nu ma opreasca in mijlocul drumului. Resemnat, omul si-a continuat drumul.
Am facut cativa pasi si am regretat instant decizia proasta. Evident ca nu am sa il mai vad niciodata pe tipul ala dar parca nu imi pot imagina cum ar fi decurs conversatia intre noi daca m-as fi oprit si eu. Ce faza total aiurea 
)…nici postul nu sunt in stare sa il scriu cum trebuie pentru ca nu stiu exact ce vreau sa demonstrez.
Ideea e ca asta nu e un caz izolat, si ca mi s-a mai intamplat de multe ori sa am asa un schimb de priviri cu cineva si sa imi continui apoi drumul stiind ca niciodata nu ne vom mai revedea. Noi le numim “iubiri de la semafor”, made only in Bucharest.
Nu prea mai sunt multe de comentat. Faceam glumite cu prodi pe tema asta, ca am sa ii dau pe blog semnalmentele si am sa cer recompensa. Vazut ultima oara pe Decebal in jurul orei 14:30. Asta e problema cu orasul asta. E prea mare si tocmai din cauza asta viata sociala devine foarte limitata, desi suna ca un paradox.
Oricum, draga brunetule, sper sa ne mai revedem, am sa ma plimb pe Decebal cat de des pot de acum incolo )
Ai ramas marcata.
) Oricum, imi place cum scrii. Keep up the good job! 