thoughts of a drama queen

Locuiesc intr-un apartament de lux. Penthouse i-as putea spune. Fiind atat de frumos m-am gandit sa il descriu in multe cuvinte, ca sa fac ciuda lecturanzilor mei cu minunatia mea.
De cum intri in bloc defapt ti se ridica parul pe maini de incantare. Liftul, de un gri scorojit, are o superba oglinda sparta in 4 bucati asimetrice, astfel incat chipul ti se reflecta in mai multe bucatele diforme. Revizia trebuia sa-i fie facuta in 2006, insa probabil administratorii s-au gandit ca e mult prea hipermodern ca sa il supuna unui asemenea chin.
Etajul 10, numar fermecat. Holul lung, proaspat renovat, te indeamna spre apartamentul cu numar divin. Usa e proaspat schimbata, insa cea veche avea farmecul ei, ii trebuiau 3 impinsaturi speciale dupa care se deschidea reveland magia interioara. In zilele bune, un miros de prajeala combinat cu fum de tigara si odeur de neaerisire iti loveste suav narisoarele. Dai de un linoleum rosu sangeriu, superb, calitate extra, model Dalmatian de la petele de zugraveala proaspata. In peretele drept a fost sculptat un cuier de tip modern, de propriul nostru coleg care si-a descoperit calitati tamplaresti in primele saptamani ale coexistentei noastre. Astfel, cuie de diferite marimi, batute la distante aproximativ inegale, sustin mandre paltoanele si jachetele noastre.
Holul ingust se deschide falnic intr-un hol mai mare, unde zac piese ilustre de mobilier antic, posibil din epoca Victoriana, un stil aparte, rar de gasit. Nepotrivirea pieselor de mobilier constituie farmecul acestui hol, vitrina unde gasim pantofii fetelor este decorata cu diferite abtibilde de pe vremea gumelor cu tatuaje, iar pe masa mare din micul “dining room” se odihneste o fata de masa verde-voma, culoare in trend de altfel, patata de trecerea timpului.
Pe dreapta dam in bucataria luxurioasa, echipata ultimul tip. Un frigider proaspat reparat pentru ca s-a oprit la 2 saptamani de la instalarea noastra si ne-am tinut o saptamana mancarea pe balcon, aragazul nou inscriptionat cu urmele bunastarii noastre, pete de ulei si alte bunataturi culinare. Masa alba stil bucatarie ceausista anii ‘70, chiuveta in care se dezvolta o culoare ruginie de ultima generatie. Cele doua corpuri – un birou de lemn putred peste care am asezat o etajera. Daca o bateam in peretele sensibil era posibil ca acesta sa se darame astfel ca am pastrat un design mai neconventional.
Camera fetelor, living roomul prezidential. Dotata cu covor persan, pentru ca are mult par pe el, are 3 pereti de culoare alb imaculat si unul mov in degrade, zugravit de mine cu manuta proprie pe cand aveam talente impresioniste. Alte piese de mobilier in stil Ludovic al XVI-lea troneaza in camera, pe ele fiind asezate strategic pahare de diferite dimensiuni pline de lichide diferite. Arta decorativa contine fundite de pe vremea craciunului batute si ele in cuie, in ton cu cele de pe hol, pastrandu-se astfel simetria apartamentului.
Camera mea, cea mai din stanga, camera de odihna si recreere. Lipsa perdelelor confera un aer dezinhibat si deschide camera dand impresia de spatiu si luminozitate. Covorul, initial un albastru, bate acum usor spre gri, punand in lumina aerul vintage al camerei, completata de dulapul cu abtibild “Visa” si fara sertare, o piesa de rezistenta in ansamblul incaperii.
In baia spatioasa cat un ochi de gainusa, putem observa un mozaic rococo pe podea iar marmura de Caraara – stil Piata Delfinului impresioneaza placut privirea, intreaga zugraveala oferind defapt imaginea unui spatiu intim si linistitor, pentru momentele rare de serenitate in cada de 1,20 lungime, in care incape jumate de om fara probleme.
Camera colegului nu o mai comentez pentru ca este mobilata de la Ikea in stil neo-modernist si vine ca nuca in perete in contrast cu aliniera intergalactica la care a fost supusa restul locuintei.
In concluzie, o casa extraordinara, perfecta pentru cele 4 suflete rebele care ii platesc chiria.

Ar: Am o camera de 6/4.5/3.5, atat de mare incat incap 2 canapele, birou, 2 biblioteci, un dulap imens, soba, televizorul cu etajera lui, o masa, si tot mai am loc sa pun in mijloc 30 de somalezi care danseaza rumba.
Buc: Am o cutie de chibrituri in care daca mai pun o umbra sau o adiere de vant mi-e frica sa nu explodeze naibii.
Ar: Locuiesc in centrul orasului, intr-o casa frumoasa cu curte, gradina, pomi fructiferi, straturi de legume, unde mazarea creste cat lubenita, dovleceii sunt satiosi, piersicile se transforma in compotul visurilor iar strugurii din vie dau cel mai bun vin.
Buc: Stau la etajul 10 al unui bloc semi-infect de la sfarsitul lumii. In bloc nu creste nimic, nu avem nici plante dar sunt sigura ca ar muri din cauza poluarii, creste in schimb mucegaiul intr-un borcan de gogosari pe care il am de vreo 3 luni si pe care il tinem ca un experiment sa vedem in cate straturi, culori si forme se mai poate dezvolta mucegaiul. Ne-am hotarat ca daca in borcan se dezvolta cumva o vietate, am demonstrat teoria evolutionista.
Ar: Locuiesc la 5 minute de orice. Stau langa o scoala, scoala unde mi-am facut primele clase, piatza cu de toate, spital, Kaufland, bulevardul central. Daca totusi cumva vreau sa merg undeva iar drumul presupune mai mult de 15 minute de mers, pot sa iau linistita un taxi, care de 20 de Lei ma plimba in tot Aradul de 3 ori si la sfarsit imi da si rest fiecare miutza mai precis ca Bill Gates pe bancile scolii.
Buc: Un drum dureaza 40 de minute, in cazul in care a dat peste mine norocul suprem. De obicei stau cam o ora, o ora jumate, iar cel in cel mai nenorocit caz fac si 2 ore. Si nu oricum, intr-o gloata de oameni raciti, nervosi, murdari, care te infecteaza zi de zi cu ce au ei mai infect. (As fi gasit un sinonim, dar nimic nu ilustreaza mai bine conceptul).
Ar: Acolo locuieste Sfanta Mama. Mama care daca se supara, gateste o masa in 3 feluri de te lingi pe degete si abia astepti sa treaca juma de ora, sa ti se faca loc sa mai mananci o data. Plus ca mamei nu trebuie decat sa ii spui “multumesc pentru masa” si e ca si cand ai apasa pe butonul de spalat vase. Chiar daca nu le spala ea, in ultimii ani i-a spalat masina. Mama doar striga “rufee” si e de-ajuns sa iti arunci rufele intr-un teanc in baie ca mama le sorteaza si le aseaza frumos in masina ca sa nu se coloreze una de la alta. La mama nu va fi niciodata dezordine, nici prea frig nici prea cald si nici o intrebare nu iti va ramane neraspunsa pentru ca mama le stie pe toate.
Buc: Ajung acasa in jur de ora 18.30 si trebuie sa ma pun pe gatit pentru ca am un gol in stomac cat mama Rusia. Depinde de chef, nervi, stare de spirit, si cel mai important, ce mai avem prin frigider ma pun pe gatit in toata maiestria mea, cu tainele invatate de acasa. In general ar iesi lucruri bune, doar ca mi-e atat de foame incat niciodata nu am rabdare sa stau sa se faca pana la capat si mananc lucruri semi crude. M-am obsinuit sa zicem. Apoi arunc toate vasele in chiuveta intr-un turn de talia Eiffelului, si le spal doar cand urla colegele la mine ca sunt cea mai dezordonata persoana de pe planeta. Stiu ca defapt ele ma admira ca reusesc sa traiesc fara pic de stres in ceea ce priveste conditiile de igiena. Inchidem usa, si ne ghidam dupa vechiul proverb inventat de mine :”Ce nu vad nu exista!”.
La intrebari trebuie sa imi raspund singura, de cele mai multe ori gresit.
Ar: Pot sa dorm oricat am chef, e de ajuns sa trag roletele si sa ma simt ca in al 12lea cer. Nu ma trezeste nimeni pentru ca nu e nimeni, trece o masina la 10 minute si oricum nu o aud nici pe aia, chiar daca nu am termopane.
Buc: Stau cu geamul intr-o intersectie. Desi la etajul 10, se aud masinile atat de clar, incat noaptea am cosmaruri ca fac accidente la forje. Peretii sunt de carton si geamurile de zahar, totul e atat de fragil incat reusesc sa aud voci de jos, chiar daca nu urla. Ce sa mai vorbim de camera de langa, aud pana si soaptele colegului.
Ar: Am timp sa ma plictisesc.
Buc: NU AM!!! (tineam neaparat sa fac aceasta precizare )

In fine, toate aceste aspecte enumerate, precum si multe altele, ilustreaza afirmatia repetata de atatea ori de alte persoane inaintea mea, iar acum tin sa vin cu confirmarea si multcugetata mea completare: Nicaieri nu-i ca acasa, mai ales la Bucuresti.

Ajunse aseara la o ora destul de tarzie din excursia noastra prin 2 cluburi bucurestene, (despre ele, alta data, mai pe larg), ne-am retras la mine in camera cu cate o shaorma de dimensiunile a 12 pui sacrificati cu sange rece, sa recapitulam cum se cuvine aceasta seara plina de evenimente (nu pentru mine, dar nu ma supar).
Stateam noi asa, radeam, mestecam, ascultam muzica, ioana vorbea pentru ca era inca putin abtziguita, si la un moment dat incepem sa auzim tot felul de bubuituri in geam. La inceput nu le-am bagat in seama dar mai apoi s-au transformat in niste zgomote puternice si destul de alarmante. Fiind tarziu, mintea ne mergea in toate directiile si am inceput sa ne imaginam tot felul de scenarii.
Or fi vecinii nervosi ca ascultam muzica la ora asta!! Am dat muzica mai incet. Bufniturile persistau.
O fi cineva in camera cealalta!! M-am alarmat eu tremurand de frica. Ioana viteaza a luat fixativul meu Taft, arma alba cum ar veni, si a pornit vijelios spre camera cealalta. Nu era nimeni, cum se poate presupune.
O fi cineva agatzat de pervaz!! Aceasta ipoteza era total neveridica pentru ca eu stau la etajul 10 si nu cred ca cineva s-ar fi putut urca pana aici doar pentru placerea de a sta suspendat de pervazul meu. Ne-am uitat insa in jos. Nimic. Bufniturile continuau.
O fi cineva in baie!! Ioana, cu acelasi fixativ inspaimantator, deschide usa de la baie, si incepe sa urle “UNDE ESTI, MAAA??”. Nu era.
Dupa doua clipe de liniste, s-a auzit o bufnitura atat de puternica, incat s-a deschis geamul camerei mele. Eu am cazut pe jos de spaima si toate 3 am inceput sa urlam ca din gura de sarpe.
Gata! Eu nu mai dorm singura, spun eu dupa ce am stat vreo 5 minute pentru ca mi-era prea frica sa ma apropii de geamul bantuit.
Ne-am dus in baie unde capacul de la robinetii chiuvetei era cazut, total din senin, iar Ioana a observat ca apa din veceu se misca.
O fi fost cutremur!! Insa toate celelalte lucruri erau la locul lor.
O fi vreun animalut mic pe conducta )…deja dadeam in SF.
Pana la urma ne-am prins ca probabil era de vina geamul deschis din bucatarie care facea curent in toata casa.
Concluzia: Fetelor lasati vodka ieftina ca provoaca halucinatzii.

La cererea publicului spectator mi-am facut publica adresa de E-mail si implicit IDu de mess…nu cred ca va crea probleme acest lucru, avem mereu la dispozitie butonul de Ignore, dar tin sa cred ca lumea imi va da add pentru ca le place ce scriu nu pentru pozele de pe margine ).
Azi voiam sa vorbesc despre animale de companie. De cand eram mica eram efectiv obsedata de animale. Arsenalul pe care l-am posedat, cuprinde : hamster, ratzusca, pesti (da multi, ca mureau repede), am avut pana si un iedutz!, pisica, si 2 caini. Ultimul caine a fost probabil cel mai dorit. Eram incredibil de stresanta in legatura cu faptul ca imi doream caine. A trebuit sa insist pe langa ai mei vreo 3 ani de zile pentru ea. Spun ea pentru ca in final am primit-o pe Mandy. O frumusete de catelusa, rasa collie, talie destul de micuta, avea culoarea neagra in loc de traditionalul maro, era cea mai dragalasa, dulce, ascultatoare, inteligenta catelusa din lume! Nu spun asta doar pentru ca a fost a mea, cine o stia stie. Am avut-o 7 ani de zile si ne-a generat atatea amintiri atat mie cat si familiei mele cum nu cred ca va mai face vre-un animal. A fugit de acasa undeva in clasa a 11a, pentru ca era foarte sperioasa, si vecinii au lasat poarta deschisa, dupa care cine stie ce i-au facut de a fugit. Am plans cateva saptamani bune, si plang si acuma daca stau sa imi amintesc de ea. Era efectiv parte din familie.

De cand am venit la Bucuresti imi doresc sa adoptam o pisicuta. Imi doresc atat de mult incat imi vine sa sar in sus si in jos cand ma gandesc la asta. Intr-un timp am institat groaznic pe langa colegi pana cand au fost de acord, dar au rumegat apoi ideea timp de vreo saptamana si s-au razgandit. E adevarat, eu sunt mare iubitoare de animale, dar mai usor cu responsabilitatea. Nu din rautate, dar am fost cam rasfatata si am ajuns sa am un caracter relativ egoist si delasator. Asa ca umila noastra casuta ar fi fost facuta haos de prezenta unui patruped. Cu toate ca sunt realista, continui sa imi doresc o pisica.
De curand am descoperit insa ca eu am un animal de casa, desi neprevazut. E un porumbel care doarme pe betonul care vine in continuarea balconului camerei vecine. (Nu stiu cum ii spune, ca nu e pervaz, nici prelata, chiar nu am idee ) Porumbelul doarme acolo, cateodata sta si ziua, sta si se uita la mine, eu ma uit la el. Cateodata ii spun si somn usor desi se culca cu mult inaintea mea, e probabil foarte obosit de la atat zburat. Cand nu e acasa, ma gandesc ca s-o fi dus sa isi ia de mancare, vine insa tot timpul punctual, dar singur. Eu ce sa ii fac daca nu se duce la petreceri.
Mie defapt nu imi plac pasarile asa ca in momentul in care deschid geamul mi-e super frica sa nu imi intre in camera sau ceva, pentru ca incepe sa se agite de fericire ca il bag in seama, normal .

Am promis ca nu mai scriu povesti din RatB. Pur si simplu NU MA POT ABTINE. Imi repugna atat de tare incat imi calc promisiunea si scriu acest post chiar acum dupa ce am ajuns acasa, adica dupa ce am coborat din aceste mijloace de transport a caror povara trebuie sa o car dupa mine zi de zi in diferite circumstante.
Ora 17.00, eu urc in troleul 85 care trebuia sa ma duca acasa. Troleul destul de plin, insa in spate vad eu 2 banchete, dintre care doar un scaun era ocupat de o TANTI in roshu. Nu ma uit prea bine la ea, eram prea extaziata de faptul ca sunt locuri libere, pentru ca cea mai mare pasiune a mea este sa ocup locul in troleu. Ma asez, si instant ma loveste o duhoare atat de infecta, atat de imputita incat imi impungea narile pana in varful creierului si inapoi, imi trecea prin tot corpul si ma facea sa imi vina sa tzip. Beculetul a inceput sa imi palpaie asa ca ma intorc, cu teama de a descoperi lucrul de care imi era cel mai frica. TANTI era o vagaboanda, pe de asupra si usor nebuna, pentru ca o apuca tremuriciul din cand in cand. Era extrem de murdara, parul ii arata jalnic, nici nu m-am putut uita mult la ea pentru ca mirosul imi intra mult mai bine in orificiile nazale daca stateam cu fata.
Nu sunt o fata sensibilicoasa. M-am gandit ca stau eu asa vre0 2, 3 minute si ma obisnuiesc, ce dracu, ca nu am crescut in puf. Zis si facut. Incerc sa ma gandesc la altceva, m-am gandit pana si sa imi scot servetelele parfumate si sa imi bag nasul in ele. Vedeam lumea care urca, se apropia cu acelasi extaz vazand locuri libere, insa se indeparta cu viteza luminii spre jumatatea arhiplina a vagonului. Tot ce imi doream e sa vina un control de bilete ca sa o dea afara cineva si sa imi pot continua cele 5 statii in seninatate.
TANTI insa nici macar nu statea cuminte.A inceput subit sa se agite in scaun, punea mainile pe spatarul scaunului meu, ceea ce m-a speriat si m-a facut sa stau doar cu juma’ de buca si sa ma gandesc intens ce dracu sa mai fac. Ce nu vad nu exista, ce nu vad nu exista. TANTI se credea intr-o nava spatiala. A scris pe geamul aburind “ZOOP 2018″ si probabil i se parea ca troleul o va duce pe luna sau mai stiu eu ce.
La un moment dat efectiv am simtit ca imi vine sa vomit. Nu mai puteam. Ma apuca lesinul. Asa ca m-am ridicat si m-am mutat si eu spre un coltisor mai ferit, langa un geam. Dintr-o data, ce sa vezi? CONTROL DE BILETE. De cand sunt in Bucuresti, nu am prins niciodata control, iar acum mai ca nu imi muscam limba de fericire ca a venit. Unica si indubitabila mea salvare. Arat cardul meu RatB, arata si restul calatorilor, toti la fel de ireprosabili si fara pata circulau legal. Dupa ce au verificat pe toata lumea, s-au indreptat spre usa.
STOP. Am spus pe toata lumea? Am gresit. Ma uit spre locul cu pricina…TANTI era tot acolo, se juca de-a nava in continuare. Am crezut ca nu imi vad ochilor. Am crezut ca pleznesc de nervi. Erau 2 barbati in toata regula, si niciunul nu s-a simtit sa faca ceva. In momentul ala nu m-am mai putut abtine. Mi-am scos castile din urechi si am spus asa cu juma’ de gura, da aia nervoasa, :”Da…TANTI…are bilet?!”. Astia au inceput sa se fastaceasca, defapt ei nu au ce sa faca, pai ce sa-i faca, e nebuna, alea alea. “Bine dom’le da eu daca as merge fara bilet mi-ai da amenda 40 de lei! Si TANTI ridica de pe scaun calatorii care circula legal datorita mirosului ei nespalat de 2 decenii. Nu zic sa ii dati amenda, dar dati-o macar jos!”. Unul s-a simtit totusi, pentru ca intre timp sarisera si vreo 3 babe sa ma aprobe, si s-a dus spre ea. A atins-o o fractiune de secunda cu un deget invelit in manusa. TANTI nu a reactionat, era prea preocupata de experimentele ei nucleare. “N-am ce-i face”, a concluzionat controlorul si s-a dat jos, satisfacut ca si-a facut treaba.
Clocoteam de nervi. Am inchis ochii si asa am stat pana cand am ajuns la statia la care cobor. Lua-v-ar dracu de troleibuze, vagabonzi, controlori, si alti dobitoci care imi distrug linistea.