thoughts of a drama queen

I have got a cold. It is a huge cold and it is all over from every possible point of view.
E sambata si eu tusesc intr-o veselie, stau intr-un morman de servetele folosite si imi plang soarta napastuita. Nu pot sa ies in oras pentru ca organismul meu cedeaza vazand cu ochii presiunilor mele de a introduce in el felurite substante nocive precum tutun, gudron, nitrozamine si cianuri, alcool etilic, coloranti, uleiuri, prajeli si sos de usturoi, iar din aceasta dieta bogata lipsesc total vitaminele C, A, B, tot alfabetul, lactate, chestii proaspete, apa, defapt alimente care fac bine. Sa nu mai vorbim de medicamente, pentru ca azi am luat prima oara un modafen is un paxeladine. A bit late, sissy.
Toate astea din cauza faptului ca subsemnata se plimba sambata trecuta in Timisoara in hanorac la -5 grade, ca deh, dupa ce sa imi iau jacheta cand afara ingheatza apele? Si asa m-am trezit ca, dupa vorba marelui Andrei Florea, chiar “sunt bronshita”.
Asa ca azi am program de “ma arunc in canapea si nu fac nimic”, eventual comand ceva bun de mancare ca sa ma scot din depresie, ma uit la un film si nu ma gandesc ca toata lumea e in mooskea si se distreaza.
Exista defapt o balanta echilibrata in mintea mea, pentru ca nici macar nu imi doresc atat de tare sa merg acolo, ghidandu-ma dupa ultimele mele principii care nu ma mai lasa sa ma distrez in cluburi de fitze, chiar daca eu incerc din rasputeri. Ma ghidez si dupa buzunarul meu in care bate vantul, si am promis ca incerc sa trag cat mai mult de timp pana voi cere urmatoarea suma alor mei, avand in vedere salariul relativ mic de luna viitoare care nu imi va acoperi toate capriciile si nu imi va satisface nici un sfert din vicii.
E bine si in casa, ma bucur ca nu am nimic de facut, ca se aude sunetul televizorului in surdina, ca pot sa cer si mi se va da fara sa trebuiasca sa misc un deget…incerc sa imi aranjez gandurile intr-o ordine acceptabila, pentru ca m-am pierdut in trairi si frustrari si nu prea a rezultat nimic bun din asta, cum se poate observa in postul de mai jos.
…this is again, a piece without logics and reason, without metaphores and a lesson that comes out of it…i suffer from word vomit, and there is nothing i can do to stop it.