thoughts of a drama queen

E buna singuratatea asta pana cand nu mai e buna. Au trecut 2 luni de cand trebuie sa traiesc ca un adult, de cand trebuie sa ma comport in concordanta cu situatia asta de studenta care se maturizeaza, care invata si lucreaza, care isi gateste si isi face curatenie, care plateste facturi si se trezeste devreme.
Exista si partea a doua a acestui mod de a trai, faptul ca esti mai tot timpul singur, cu tine si cu gandurile tale. Da, ai colegi de apartament, colegi de facultate, vechi prieteni care au ramas acum la stadiul virtual, insa cu ei totul se rezuma la niste discutii pure si la obiect, la politeturi si uneori la discutii cordiale despre una si alta, dar pana la urma ramai tot cu tine insati, dupa ce se inchide usa camerei si te trezesti intre 4 pereti sufocat de linistea ce te inconjoara. In momentele astea ai foarte mult timp sa fii introspectiv, sa te autoanalizezi, sa analizezi lumea din jur, sa pui sub lupa orice problema cat ar fi de mica si orice aspect al unui punct infim pe care il intorci pe toate partile, il diseci si il imparti in toate moleculele pe care le analizezi la randul lor, totul dintr-o preaslavita lipsa de ocupatie, generata de atata timp pe care il petreci meditand la absolut si infinit.
Nu am avut niciodata probleme cu singuratatea, doar ca dupa un timp devine obositoare, deprimanta si plictisitoare. Iar atunci incepi sa cauti…activitate, companie, ceva sau cineva cu care sa poti impartasi toata frenezia asta de idei pe care ti le-ai facut in timpul tau liber, iti ajunge defapt si sa stai langa cineva si sa nu discuti nimic, doar de dragul de a nu te mai uita la pereti sau la monitor, te autoinviti in grupuri inchegate si incerci sa te integrezi, iesi la cafele cu colegii sau te duci in camera colegilor ca sa mai auzi si tu o alta voce in afara de cea din capul tau…te autosugestionezi in incercarea de a forma noi legaturi si pana la urma uite asa cu chiu cu vai reusesti sa socializezi cu niste eforturi mici care parca par inexistente cand te gandesti la alternativa…cea de a petrece tot timpul cu propria persoana, riscand sa dezvolti o a doua personalitate cu care sa te poti contrazice doar de dragul de a schimba opinii cu cineva.
Partea buna e ca apuci sa te cunosti mult mai bine, sa asculti cu atentie tot ce se intampla in jur (ca sa ai subiecte de analiza, bineinteles), si sa iti acumulezi un bagaj nou de cunostiinte care speri sa iti foloseasca intr-un viitor apropiat…e bine ca vrei sa te dezvolti din mai multe puncte de vedere, pentru ca sa iesi din starea asta de monotonie si de impas in care te afli, ca sa iti construiesti o viata mai buna…
In fine deja aberez…am ajuns in punctul in care scriu doar de dragul de a scrie, nu ma mai intereseaza daca povestile astea chiar conteaza pentru cineva, daca le citeste cineva, cred k le scriu tot pentru mine, ca sa am ce citi cand ma plictisesc, pentru ca oricum tastez intr-un fel de transa si sunt prea putin constienta de firul logic al textului…

Let´s all hope for a better life…