thoughts of a drama queen

“Bucurati-va de timpul asta mai copii, nu il lasati sa vi se scurga printre degete, cititi, culturalizati-va, invatati sa fiti oameni, pentru ca timpul asta din facultate nu il veti mai avea niciodata”…spuse intr-o zi, printre o gramada de teorii plictisitoare si lectii de comportament si de viatza, profa de micro. A spus chestia asta cu atata implicare si cu atata vointa, incat chiar am simtit ca ne regreta pe noi, generatia asta care nu mai e in stare sa stearga praful de pe copertile cartilor, care nu mai gusta nici o forma de cultura desi ar avea de unde alege har Domnului.
Am venit in Bucuresti printre altele si ca sa ma culturalizez, pentru ca unde altundeva sa faci chestia asta daca nu aici. Am venit sa citesc, sa fiu boema, sa merg la teatru, sa ascult muzica buna, sa ma intalnesc cu actori de pe scene mari, sa vad spectacole impresionante, sa plang si sa rad in vartejul antrenant al capitalei plina de lumini sclipitoare care te invaluie la tot pasul.
Cu timpul realizezi ca nu e chiar asa, ca nu poti sa traiesti doar intr-o reverie, ca nu poti sa alergi din teatru in teatru si din cafenea in club si in sali de concerte…ca intervin multi alti factori care nu iti permit sa faci chestia asta…
Asta nu ma impiedica insa sa ascult la Guerrilla cu atentie toate indemndurile din categoria “Du-te Bah” (du-te bah la teatru, du-te bah la film, du-te bah la expozitie)..si sa imi spun cu convingere “gata, de data asta chiar ma duc. Duminica ma duc in Laptarie ca e teatru cu ceai si prajiturele la 5, si ma duc. pe bune ca ma duc.”…Insa se face Duminica, eu mai am 10 lei in buzunar, sunt mahmura si am de invatzat, si defapt as dormi mai degraba de dupa-masa, mi-e lene si sa mananc si deci nu ma duc.
In timpul saptamani din nou, nici o sansa sa ies undeva dupa extenuarea din timpul zilei, tot ce imi doresc este sa stau intre ai mei 4 pereti pironita in scaun si sa savurez unul din cele 3 componente de baza ale alimentatiei mele.
De putine ori chiar am reusit sa imi onorez promisiunile (facute propriei persoane, ca sa nu credeti ca sunt chiar de neincredere), am iesit intr-o miercuri la deko, am mai fost de vreo 2 ori la film…dar oricum nu se compara cu fantastica iluzie a vietii boeme pe care o ai cand te afli in provincie si mai vezi la televizor reclame la cate un concert, festival de film, ce o fi si iti doresti cu ardoare sa fii si tu acolo, si iti juri k dk tu ai locui acolo, te-ai duce peste tot negresit.
Am auzit in ultimul timp reclame la expozitii de pictura, targuri de carte, piese de teatru, festival de film francez, japonez, vienez, ecranizari fabuloase, concerte delicioase…
Macar raman consolata ca daca totusi vreodata voi vrea sa ies undeva, am de unde alege. Doar timp si bani mai imi trebuie, ca in rest posibilitati am cat cuprinde

E buna singuratatea asta pana cand nu mai e buna. Au trecut 2 luni de cand trebuie sa traiesc ca un adult, de cand trebuie sa ma comport in concordanta cu situatia asta de studenta care se maturizeaza, care invata si lucreaza, care isi gateste si isi face curatenie, care plateste facturi si se trezeste devreme.
Exista si partea a doua a acestui mod de a trai, faptul ca esti mai tot timpul singur, cu tine si cu gandurile tale. Da, ai colegi de apartament, colegi de facultate, vechi prieteni care au ramas acum la stadiul virtual, insa cu ei totul se rezuma la niste discutii pure si la obiect, la politeturi si uneori la discutii cordiale despre una si alta, dar pana la urma ramai tot cu tine insati, dupa ce se inchide usa camerei si te trezesti intre 4 pereti sufocat de linistea ce te inconjoara. In momentele astea ai foarte mult timp sa fii introspectiv, sa te autoanalizezi, sa analizezi lumea din jur, sa pui sub lupa orice problema cat ar fi de mica si orice aspect al unui punct infim pe care il intorci pe toate partile, il diseci si il imparti in toate moleculele pe care le analizezi la randul lor, totul dintr-o preaslavita lipsa de ocupatie, generata de atata timp pe care il petreci meditand la absolut si infinit.
Nu am avut niciodata probleme cu singuratatea, doar ca dupa un timp devine obositoare, deprimanta si plictisitoare. Iar atunci incepi sa cauti…activitate, companie, ceva sau cineva cu care sa poti impartasi toata frenezia asta de idei pe care ti le-ai facut in timpul tau liber, iti ajunge defapt si sa stai langa cineva si sa nu discuti nimic, doar de dragul de a nu te mai uita la pereti sau la monitor, te autoinviti in grupuri inchegate si incerci sa te integrezi, iesi la cafele cu colegii sau te duci in camera colegilor ca sa mai auzi si tu o alta voce in afara de cea din capul tau…te autosugestionezi in incercarea de a forma noi legaturi si pana la urma uite asa cu chiu cu vai reusesti sa socializezi cu niste eforturi mici care parca par inexistente cand te gandesti la alternativa…cea de a petrece tot timpul cu propria persoana, riscand sa dezvolti o a doua personalitate cu care sa te poti contrazice doar de dragul de a schimba opinii cu cineva.
Partea buna e ca apuci sa te cunosti mult mai bine, sa asculti cu atentie tot ce se intampla in jur (ca sa ai subiecte de analiza, bineinteles), si sa iti acumulezi un bagaj nou de cunostiinte care speri sa iti foloseasca intr-un viitor apropiat…e bine ca vrei sa te dezvolti din mai multe puncte de vedere, pentru ca sa iesi din starea asta de monotonie si de impas in care te afli, ca sa iti construiesti o viata mai buna…
In fine deja aberez…am ajuns in punctul in care scriu doar de dragul de a scrie, nu ma mai intereseaza daca povestile astea chiar conteaza pentru cineva, daca le citeste cineva, cred k le scriu tot pentru mine, ca sa am ce citi cand ma plictisesc, pentru ca oricum tastez intr-un fel de transa si sunt prea putin constienta de firul logic al textului…

Let´s all hope for a better life…

Am invatat sa dorm zambind…poate pentru ca apreciez atat de mult somnul incat nu ma mai las infulentata de nici o tristete a lumii in momentul cand dorm si ma las coplesita de frumusete ca sa imi indulcesc orele in care plutesc intr-o frenezie a gandurilor. Subconstientul ma asculta si ma lasa sa dorm linistita, trimitandu-mi doar vise frumoase astfel incat sa ma trezesc tot timpul zambind, sa nu ma supar pe alarma care imi canta defapt o melodie de leagan in loc sa sune agitata, si sa pot sa imi icep ziua cu putinul optimism de care ai nevoie sa supravietuiesti.
Visez lucruri din trecut ca sa ma trezesc melancolica sau nostalgica, si sa contemplez apoi si restul diminetii la lucrurile visate pana sa imi vina in minte realitatea si sa se reinstaureze constientul, responsabilitati si probleme. Poate de aceea imi place atat de mult sa dorm, ca sa ma pot scufunda in a doua realitate a mea in care mi-am gasit linistea, sa evadez din tumultul vietii prin care traversez cu ochii larg deschisi, pentru ca nimic din realitate nu mai permite sa inchizi ochii, de frica micului moment de inconstienta care te poate conduce spre o greseala fatala.
Visez viitorul care se prezinta luminos si cald, diferit de ploaia marunta si de ceata care se asterne pe geamul meu in fiecare dimineata cand la ora 6 ma trezesc si privesc pe geam o lume ingandurata si mohorata de vreme…iar eu imi pun castile in urechi si continui sa visez pentru cateva momente, gandindu-ma ca totusi macar sunt pe drumul bun catre visele mele.
Niciodata nu visez prezentul, nu stiu din ce cauza, poate pentru ca nu se aliniaza la ideea mea despre ce ar trebui sa visez, pentru ca prezentul nu se incadreaza in categoria “vis”, ci mai degraba in categoria “treapta”, pentru ca nu stiu ce e aia iubire, suferinta, pentru ca nu traiesc nici un sentiment pe care ar trebui sa il visez, pentru ca monotonia nu se poate transpune in vise.
Imi cladesc astfel existenta pe tot felul de imagini din care ma hranesc cateodata si daca nu zambesc in timpul zilei (Cum am auzit recent de la un amic vechi…”Simona nu te-am mai vazut zambind de mult”), zambesc in somn cand imi apar in minte lucruri care ma faceau cu adevarat fericita.

Make me smile…i´ll treasure the moment and possibly dream about you some day.

Nu am un subiect precis…voi asterne asadar un amalgam de cuvinte cu speranta ca pana la sfarsit vor alcatui o povestioara inchegata…sau macar o aberatie cu sens.
Nu-mi plac diminetile…in camera mea bate soarele atat de tare incat iti trec raze prin pleoape si te trezesti ametit de o betie de lumini. Nu mi-am pus perdea, la fel cum nu mi-am achizitionat nici alte bunuri de reala folosinta…oricum toate lucrurile stau aruncate care incotro…camera mea arata ca o camera de camin doar ca stau singura in ea…de obicei.
Nu-mi plac nici sambata la ora 4 dimineata cand ajung acasa pe mai mult de o carare cum ar trebui, si mor de foame si constat ca iar am uitat sa imi iau paine, sau alte sortimente de mancare si ma culc in speranta ca maine cand ma trezesc nu imi mai e foame, sau ca macar atunci ma incumet sa merg la alimentara si sa imi iau ceva de mancare de cei 20 de lei p care ii mai am in posesie la ora actuala.
Imi place in schimb ca nu e nimeni acasa si pot sa ma asez intr-o vana plina cu apa cu muzica data la maxim si cu usile deschise, stiind ca nu vine nimeni, si sa contemplez la nemurirea sufletului in timp ce ma inunda o stare placuta de moleseala calda si umeda.
Sa stau la metrou cu castile in urechi, si sa fiu singura pe care nu o intereseaza k a pierdut metroul, stiind ca oricum vine altul in maxim 5 minute, si sa analizez tacit marea de oameni categorizandu-i pe tipologii..tot felul de ciudati in orasul asta.
Sa vad un film lung de 2 ore care se bazeaza mai mult pe imagine decat pe actiune, iar eu sa oscilez intre sentimentul puternic de somn care ma incearca, si pelicula pentru care cineva s-a chinuit atat ca sa o produca in stare impecabila pentru publicul spectator…si tocmai cand imi spun ca nu mai suport, ca adorm in clipa urmatoare, sa se aprinda luminile si eu sa pierd finalul pentru ca stau de 5 minute cu ochii inchisi. (Acest ultim paragraf nu stiu in ce categorie se incadreaza…l-am scris de dragul de a-mi lipi degetele de tastatura).
Expiratul s-a mai luminat si muzica s-a schimbat si au aparut acum si fete dragutze..care dupa ce beau 25 de beri si se arunca pe jos de extazul provocat de melodii prea putin extaziante, nu mai par deloc dragute…eu insa, obisnuita cu tot felul de privelisti de genul, reusesc sa inchid ochii si sa sorb mai departe din berea mea, asteptand ca o data sa imi vine si mie cheful sa ma ridic de pe scaun…
In taxi spre casa ne certam unde sa mergem, dar pana la urma ajung cu bine acasa si incepe momentul “4 dimineata”…
Stiu ca nu are nici o logica…e prea devreme si totusi berile, shoturile si suta de whisky isi fac efectul, daca nu seara, atunci a doua zi…As mai dormi da e prea lumina, as manca dar nu am ce, am sa ies afara sperand ca o palma rece ma va trezi de-a binelea.

Good day.

Eh da, pana acuma ne-am jucat de-a scoala, a mers cum a mers, am sorbit o cafeluta in loc sa sorbim vorbele profului de la curs, am dormit cu o ora in plus in loc sa dormim cu capul pe banca…(hey wait, eu am facut si asta si m-am trezit cu urme de la gaurile de pe pulovar pe fatza )..si am visat la cai verzi pe pereti in timp ce o tanti sau un nene debita ceva plin de sictir.
Azi a fost ziua primului examen. Partial mai bine zis. Era la materia numita matematica, din 7 cursuri, si conta 40% din nota. Am uitat sa spun ca era la ora 7.30 dimineata.
Cu o zi inainte, eu faceam ore suplimentare la birou k sa pompez acolo la salariu, ca stiti cum ii, omu tot tp vrea mai mult, si evident vreau sa depashesc suma de luna trecuta. Cand s-a lasat seara, si shefele au plecat acasa, mi-am comandat o Pizza de la Trenta si mi-am scos supercursurile trase la xerox, si alte foi de la seminar care erau intr-un talmesh balmesh neinteligibil. Si da-i si studiaza chestiuni analitice despre formule Tayloriene, matrici Hesse si formule Leibniz, si mi se parea ca toti oamenii de stiinta ai pamantului au dezvoltat cate o teorema care era inclusa in cursurile alea. Inca o formula, inca un nume, inca un criteriu…pana cand deja a inceput sa ma doara capul. A venit mancarea, am mancat, am fumat, am baut suc, m-am pus inapoi pe treaba…
Pana la 19 citisem cam jumate din cursuri, si m-am hotarat sa plec acasa. Pe autobuz imi tot faceam calcule in cap, cum scot eu radicalul din PI cu ajutorul integralei Gama )…si alte cele…
Ajunsa acasa, m-am postat in fata calculatorului si am scos din nou cursurile la naftalina. Le-am mai citit o data si m-am plictisit de-a dreptul, le-am pus pe scaun si am mai bajbait cateva minute prin casa, moarta de oboseala, dupa care am luat somn.
Dimineata la 6 m-am trezit super fresh. La facultate ma intalnesc cu colegele care isi adunau cearcanele de pe jos, povestindu-mi cum au invatzat ele toata noaptea (chestie pe care nu o inteleg…cand somnul e cea mai de pret lucru pentru mine mai nou)..si mai mai sa adoarma pe bancile amfiteatrului.
Proful a ajuns cu un ranjet plin de dispret, ne-a impartit foile care erau date pe vreo 50 de randuri, ca s-au chinuit fetele juma de ora sa isi caute 2 randuri la fel. Eu am nimerit in a doua banca, langa mine era un baiat care statea mai mai sa ii dea lacrimile, scria cu pixul tremurand 2, 3 cifre pe foaie…asa ca am zis ca o las balta cu incercarea de a ma inspira si incerc sa rezolv ceva.
Pana la urma, mi-au iesit si mie nishte chestii pe acolo, acuma nu stiu cat sunt de corecte dar consider ca ajunge pentru circumstantele foarte putin atenuante in care ma aflu momentan.

Acum iar la birou, iar ore suplimentare in vinerea mea libera, iar diseara incigem o hora cu aradenii si ne bucuram de weekend