thoughts of a drama queen

Prima poza…un bebel de cateva luni in asteptarea vietii, sta in bratele mamei mandre si frumoase, care il priveste iubitor. Un copil iubit cu ochi senini, si fara prea mult par, sta in fundulet pe pat, sprijinit in stanga si in dreapta de cate o perinitza, ca sa nu cada intr-o parte de bufli ce era. In stanga, mama strange copilul cu pulover alb si salopeta roz in brate, care se uita zambind la camera.
2 anisori, fetita sta in pat cu macrameul in cap, iar mama doarme in liniste tinandu-si doar mana ocrotitoare asupra copilului, care isi face de lucru rontaind plapuma. Primii pasi sunt intotdeauna cei mai grei, copilul in bluza dungata paseste incetisor si speriat catre lumea larga.
Eleganta, la o plimbare in parc, fetita zambeste de pe ringhishpil, iar apoi de pe hinta de a carei margini se tine cu ambele manute, pentru ca abia ii ieseau piciorusele din ea.
Craciunul gaseste copilul langa brad, strangand in brate o papusa mai mare decat ea, iar la gradi spunand poezia mosului cu ochi mari si incantati, sperand din suflet sa fi fost fetita cuminte ca sa primeasca tot ce si-a dorit.
La serbare, in port popular, fetita danseaza cu un baietel, si zambesc amandoi ca si cum ar impartasi o profunda poveste de iubire la 5 ani, iar in urmatoarea poza, un sir de fetite imbracate in ciupercute portocalii, canta si danseaza uitandu-se la educatoarea care sopteste si arata in cazul in care cineva se pierde.
La 6 ani, fetita sta in bratele mamei, in rochita de marinar si cu fundita in par, participand la o petrecere mondena de adulti, fortand un zambet desi covarsita de plictiseala.
Prima serbare de la scoala, in clasa micuta cu bani invelite in material in carouri, cu peretii plini de pancarte cu cifre si litere, animale si desene felurite, fetita cu un motz in cap si cu o pancarta pe care este desenata initiala S, avea de rostit o poezie despre “Simona Salzstange”. Urmatoarea poza o surprinde langa invatatoarea tanara si simpatica, tinand in mana florile si laurii primului premiu I, zambind larg in rochita alba facuta de bunica.
Vara aceea, fetita merge la mare cu ai ei, unde soarbe o fanta pe plaja in timp ce constuieste cu sarg de arhitect un castel imens de nisip.
Urmatorul revelion, intre matusa si bunica cea draga, cu burta plina dupa festinul organizat de mama, dupa care o poza langa pomul de craciun deja decorat de mana proprie, pentru ca iluzia cu mosul s-a dus deja din timpul gradinitei.
Poze de la botezul nepotelului care arata ca o papusa, tinandu-l in brate cu grija si angrenata in jocul inocent de-a matusica ocrotitoare.
Clasa a 3a, party de halloween acasa la invatatoare, toata lumea mascata si imbracata, se poza cu sarg ca sa produca multe amintiri pentru vremurile ce vor veni.
In tabara la Ciric, cu teatrul de papusi, trupa de fete se poza fiecare cu marioneta ei, in rochite roz de gala, inaintea marelui spectacol.
In clasa a 4a, la Mc’ Donalds, premiul I a adus si un happy meal pentru copilul sarguincios, iar in urmatoarea poza, prima zi de nastere sarbatorita in curte, unde 4 fetite s-au pictat ca niste dalmatieni cu creionul de ochi al mamei pe care l-au consumat tot.
Prima zi din clasa a 5a, emotii mari in curtea scolii, cu o floare pentru diriginta pe care nu il cunoscuse care avea pana la urma sa fie diriginte, iar alaturi o poza ingropata in jucarii de plus, fiecare cu nume si personalitate proprie.
Calatorind la Praga in clasa a 6a, bucurata de o delicioasa prajitura cu mere, si un ceai de cirese intr-un restaurant shicos.
In tabara la mare, foarte cool la 12 ani, poza cu toate fetele la discoteca din Eforie Sud, unde se asculta de zor animal X, 3 sudest, minodora la maxim, si alte vedete colorate ale vremii.
In clasa a 7a, cred ca ultima excursie cu parintii la Venetia, unde se vedea privirea admirativa fata de parintii cu care a descoperit atatea locuri frumoase si atatea experiente placute.
19 ani am stat in acelasi loc, cu familia mea pe care o iubesc enorm, atatea lucruri s-au schimbat si atatea sentimente au evoluat, insa un singur lucru era statornic in viata mea, stabilitatea, dragostea si caldura casei mele.
Acum plec, las in urma totul, si desi ma voi mai intoarce nu va mai fi niciodata la fel. E imposibil sa nu te apuce nostalgia stiind ca nu vei mai manca in fiecare dimineata sandwichul pus de mama ta, ca nu te va mai pisalogi tatal in fiecare weekend sa vii devreme acasa, ca nu vei mai manca cu ei la masa duminica la pranz, ca nu va vetzi mai povesti intamplari si anecdote de pe parcursul zilei, ca nu te va mai pupa nimeni pe frunte cand faci o fapta buna, si nu te va mai dojeni nimeni cand faci o prostie…am ajuns la capat de drum, si sper ca toata lumea a invatat cat de mult a putut de la parinti, si a ajuns sa ii aprecieze cum trebuie, pentru ca mai ales in momentul in care pleci departe, ajungi sa realizezi cate de mult ii iubesti.