thoughts of a drama queen

Prima poza…un bebel de cateva luni in asteptarea vietii, sta in bratele mamei mandre si frumoase, care il priveste iubitor. Un copil iubit cu ochi senini, si fara prea mult par, sta in fundulet pe pat, sprijinit in stanga si in dreapta de cate o perinitza, ca sa nu cada intr-o parte de bufli ce era. In stanga, mama strange copilul cu pulover alb si salopeta roz in brate, care se uita zambind la camera.
2 anisori, fetita sta in pat cu macrameul in cap, iar mama doarme in liniste tinandu-si doar mana ocrotitoare asupra copilului, care isi face de lucru rontaind plapuma. Primii pasi sunt intotdeauna cei mai grei, copilul in bluza dungata paseste incetisor si speriat catre lumea larga.
Eleganta, la o plimbare in parc, fetita zambeste de pe ringhishpil, iar apoi de pe hinta de a carei margini se tine cu ambele manute, pentru ca abia ii ieseau piciorusele din ea.
Craciunul gaseste copilul langa brad, strangand in brate o papusa mai mare decat ea, iar la gradi spunand poezia mosului cu ochi mari si incantati, sperand din suflet sa fi fost fetita cuminte ca sa primeasca tot ce si-a dorit.
La serbare, in port popular, fetita danseaza cu un baietel, si zambesc amandoi ca si cum ar impartasi o profunda poveste de iubire la 5 ani, iar in urmatoarea poza, un sir de fetite imbracate in ciupercute portocalii, canta si danseaza uitandu-se la educatoarea care sopteste si arata in cazul in care cineva se pierde.
La 6 ani, fetita sta in bratele mamei, in rochita de marinar si cu fundita in par, participand la o petrecere mondena de adulti, fortand un zambet desi covarsita de plictiseala.
Prima serbare de la scoala, in clasa micuta cu bani invelite in material in carouri, cu peretii plini de pancarte cu cifre si litere, animale si desene felurite, fetita cu un motz in cap si cu o pancarta pe care este desenata initiala S, avea de rostit o poezie despre “Simona Salzstange”. Urmatoarea poza o surprinde langa invatatoarea tanara si simpatica, tinand in mana florile si laurii primului premiu I, zambind larg in rochita alba facuta de bunica.
Vara aceea, fetita merge la mare cu ai ei, unde soarbe o fanta pe plaja in timp ce constuieste cu sarg de arhitect un castel imens de nisip.
Urmatorul revelion, intre matusa si bunica cea draga, cu burta plina dupa festinul organizat de mama, dupa care o poza langa pomul de craciun deja decorat de mana proprie, pentru ca iluzia cu mosul s-a dus deja din timpul gradinitei.
Poze de la botezul nepotelului care arata ca o papusa, tinandu-l in brate cu grija si angrenata in jocul inocent de-a matusica ocrotitoare.
Clasa a 3a, party de halloween acasa la invatatoare, toata lumea mascata si imbracata, se poza cu sarg ca sa produca multe amintiri pentru vremurile ce vor veni.
In tabara la Ciric, cu teatrul de papusi, trupa de fete se poza fiecare cu marioneta ei, in rochite roz de gala, inaintea marelui spectacol.
In clasa a 4a, la Mc’ Donalds, premiul I a adus si un happy meal pentru copilul sarguincios, iar in urmatoarea poza, prima zi de nastere sarbatorita in curte, unde 4 fetite s-au pictat ca niste dalmatieni cu creionul de ochi al mamei pe care l-au consumat tot.
Prima zi din clasa a 5a, emotii mari in curtea scolii, cu o floare pentru diriginta pe care nu il cunoscuse care avea pana la urma sa fie diriginte, iar alaturi o poza ingropata in jucarii de plus, fiecare cu nume si personalitate proprie.
Calatorind la Praga in clasa a 6a, bucurata de o delicioasa prajitura cu mere, si un ceai de cirese intr-un restaurant shicos.
In tabara la mare, foarte cool la 12 ani, poza cu toate fetele la discoteca din Eforie Sud, unde se asculta de zor animal X, 3 sudest, minodora la maxim, si alte vedete colorate ale vremii.
In clasa a 7a, cred ca ultima excursie cu parintii la Venetia, unde se vedea privirea admirativa fata de parintii cu care a descoperit atatea locuri frumoase si atatea experiente placute.
19 ani am stat in acelasi loc, cu familia mea pe care o iubesc enorm, atatea lucruri s-au schimbat si atatea sentimente au evoluat, insa un singur lucru era statornic in viata mea, stabilitatea, dragostea si caldura casei mele.
Acum plec, las in urma totul, si desi ma voi mai intoarce nu va mai fi niciodata la fel. E imposibil sa nu te apuce nostalgia stiind ca nu vei mai manca in fiecare dimineata sandwichul pus de mama ta, ca nu te va mai pisalogi tatal in fiecare weekend sa vii devreme acasa, ca nu vei mai manca cu ei la masa duminica la pranz, ca nu va vetzi mai povesti intamplari si anecdote de pe parcursul zilei, ca nu te va mai pupa nimeni pe frunte cand faci o fapta buna, si nu te va mai dojeni nimeni cand faci o prostie…am ajuns la capat de drum, si sper ca toata lumea a invatat cat de mult a putut de la parinti, si a ajuns sa ii aprecieze cum trebuie, pentru ca mai ales in momentul in care pleci departe, ajungi sa realizezi cate de mult ii iubesti.

Daca mi-ai pune in mana un milion de euro, sunt sigura ca as putea sa ii stric intr-o zi, avand in vedere cate chestii vreau in momentu asta. De obicei vreau cate ceva in fiecare zi a anului, insa exista anumite perioade cand hormonii mei o iau razna si ma trezesc cu dorinte fulgeratoare care ma indeamna sa cheltui tot ce am pe niste impulsuri de moment pe care le regret ulterior cu siguranta, insa care imi satisfac pe moment golul pe care il resimt cand vad o anumita chestie pe care nu o am. (si probabil nici nu imi trebuie). Ma obsedez apoi pe un anumit obiect, incerc sa fac rost de fonduri ca sa ma finantez, si renunt apoi resemnata cand observ ca mama nu va ceda insistentelor mele pentru ca deja cunoaste absurditatea apucaturilor pe care le am din cand in cand, si stie exact cum sa procedeze ca sa nu goleasca bugetul in prima zi dupa salar.
Vreau sa merg la TIFF, pentru ca se vor da toate filmele bune de la Cannes….este un festival de film de 10 zile care are o traditie de vreo 6 ani. Filmele ruleaza in 4 cinematografe in paralel, si un abonament pentru toate ecranizarile costa in jur de 150 de ron…degeaba. Festivalul se tine in Cluj, si eu am bac peste 3 saptamani, deci evident nici nu se pune problema sa merg, desi sunt in stare sa ma tavalesc pe jos si sa renunt la orice cadou de ziua mea ca sa ma lase. Asta pana cand vad altceva si imi dau seama ca totusi imi doresc ceva de ziua mea. Defapt deja am niste idei concretizate care se vor insira in curand pe o lista kilometrica pe care le-o voi arunca alor mei in fata, sa aiba de unde alege in caz de lipsa de inspiratie.
La Eftin se introduc in fiecare zi haine noi, care de care mai ieftine si mai colorate. Sa nu mai vorbim de margele, cercei, bratari, ochelari de soare, shlapi, esarfe, posete…POSHETE (obsesia mea)…si in fiecare zi intru si ma uit cu jind la toate prostiutele expuse acolo, pe care de obicei mi le cumpar cand am bani, le port o data, si le uit mototolite in coltul dulapului, ca sa le gasesc dupa cateva luni si sa raman uimita ca mai am si asa ceva prin dulap.
Am o fixatie de mai bine de doi ani cu ceva poshete dintr-un magazin anume, care costa in jur de 200 de ron, si de fiecare data intru, le iau in mana, spun “Doamne ce faaaaaaaaaaaaaine-s…” si plec rugandu-ma sa castig o data la loto sa imi cumpar si eu vreo 3 posete dinalea, desi sunt prea extravagante pentru toaletele mele si nu as avea la ce sa le port.
Ce sa mai vorbim de terranova, care in fiecare zi au alt fel de reduceri si alt fel de oferte atragatoare, si parca nu ma mai pot satura de bluze si bluzite, care stau teancuri teancuri in dulap, dar asta nu ma impedica sa exclam in fiecare dimineata cand il deschid “Doamne, iar nu am cu ce sa ma imbrac”.
As goli efectiv magazinul Hard Soda, pentru ca imi plac absolu toate articolele, dar si cand trebuie sa scoti din buzunar 80 de ron pt o bluzitza maieutz pe care il portzi o data pe luna ca sa nu te vada lumea ca repeti prea mult toaleta, te apuca strechea si te gandesti ca de banii astia puteai sa iti iei 3 bluze de la eftin.
Vreau sa merg in fiecare zi la cafea si sa imi cumpar si tigari de fiecare data cand mi se termina, si asa cam si fac, mirandu-ma apoi ca nu am bani de nimic, ce sa fac daca in fiecare zi apare o noua ocazie de a mai cheltui ceva, iar eu sunt o persoana care rezista la orice in afara de tentatii ).
Am nevoie de vreo 20 de perechi de shlapi, cate una din fiecare nuanta a curcubeului, si daca mai raman, si nishte combinate, plus cateva perechi de balerini si sandale cu toc, ca nu ma pot duce sambata seara in slapi in orash. Cand prind catalogul de la avon/oriflame, l-as rashcheta efectiv, desi sunt constienta de calitatea proasta a produselor, nemaivorbind ca toate cremele, rimelurile, fardurile si parfumurile, stau inghesuite pe raft sa se puna praful pe ele.
Vreau sa merg la coafor, o data pe luna daca se poate, sa imi schimb lookul, sa imi mai trag o vopsitorie, o tunsoare care sa creasca imediat la loc in caz ca nu imi place, sa imi fac manichiura pedichiura si sa merg la solar, sa ma alint ca o printesa in prag de casatorie, ca doar o viata am desi nu imi permit sa o traiesc cum imi place.
Se mai mira lumea ca mi-e groaza sa merg la Buc, sa fiu nevoita sa economisesc la mancare ca sa pot sa imi cumpar una alta, sa imi permit si eu un cocktail undeva o data in secol, si sa imi fac macar o pofta ceva din cand in cand…omul asta este atat de capricios…mai ales femeia…iar aspiratiile cresc pe masura ce creste venitul…(asta e legea lui Keynes…iar vorbeste economia din mine, daca tot ma duc la meditatii in 2 ore…:(( ).
Si cu asta am incheiat deocamdata…insa mintea imi coace un nou subiect ca sa incat mintile cititorilor mei fideli. V-am pupat cu drag

Zi cu soare…poezii multe…cum le impacam pe toate? Mergem sa “invatzam la casutza”. Vorbiseram de multe ori ca ne intalnim sa invatam impreuna sub soare, dar de fiecare data realismul ne-a lovit si ne-am prins ca va fi practic imposibil sa facem chestia asta, asa ca am renuntat. Azi in schimb am scapat mai repede de la scoala asa ca am zis ca ar fi cazul sa incercam, pentru ca peste vreo 2 saptamani avem banchet si suntem toate nishte telemele. (Cel putin eram, ca eu incep sa prind o culoare rumenie)
Ne-am intalnit la primarie, cu sucu, cu tigarile, cu prosoapele, cremele, cartzile (de joc)…si fie si niste cartzi…bineinteles ca fiecare si-a adus alta materie, ca sa fie si mai sigur ca nu invatam impreuna.
Am ajuns, dupa care am pierdut o lecutza de vreme cu facutul abonamentului, de era sa ne dea domnitza afara ca vezi doamne ne faceam vant cu carnetu si o deranjam vizual….probabil nu se putea concentra sa puna stampila sau mai stiu eu..
La casuta ne-am pus la masa si am inceput sa invatam cu o pauza. Asa cum se cere. Ne-am aprins o tigara si am contemplat locul unde imi voi pune prosopul. Apoi mi-am intins prosopul cel mare pe iarba verde cat China de inalta. Eram ca intr-o padure tropicala acolo, inconjurata de tufe, stufe, ierburi, (..adica ierburi..normale), si alte plante specii nume de buruieni care nu le-am invatat la ierbologie in clasa a 5a. S-au pus si Sandra si Alex langa noi, cu carti cu tot, pe care le-am deschis instant, foarte puse pe invatat. Alex s-a plictisit eroic in 2 minute, s-a ridicat si s-a dus la umbra. Noi doua inca eram pornite ca le putem face pe ambele. Stand pe spate, toropita de caldura, citeam concentrata comentariul de la Lacustra, pana cand mi-am dat seama ca am citit acealsi alineat de 34 de ori, si m-am dat seama ca nu e bine. Plus ca nu voiam sa ma bronzez pe spate ci pe fata, asa ca m-am intors invers. Am reusit sa tzin cartea in sus vreo 2 minute pana mi-au amortit mainile, dupa care mi-am lipit cartea de ochi ca sa imi sprijin mainile de frunte cumva, dar nici pozitia asta nu a fost favorabila pentru ca a inceput instant sa ma doara capul.
Sandra se plangea ca o ataca mustele, dupa care mai imi zicea cate ceva despre jugul intercarpatic, in timp ce eu exclamam in stil Bucurestean “frate, ce cald e”, dupa care mai injuram dobitocul care ne-a blagoslovit cu cartea aceea de comentarii, ca n-are voie saracu Bacovia sa zica de ploaie, ca imediat se interpreteaza ca o dezintegrare a materiei in amorf. Doamne iarta-ma…
I-am zis Sandrei apoi, hai facem o pauza sa ne mai bronzam un pic cat tine soarele, si dup-aia invatam. Zis si facut, am pus cartile deoparte si am inceput sa radem de cat de temeinic am invatat deja. Dupa aceasta pauza a urmat o pauza de rends, pentru ca restul fetelor se plictisisera si ele de atata pauza. Am jucat ce am jucat, dupa care am mai descoperit un petec de soare in cealalta parte a curtii casutei, asa ca ne-am mutat acolo. Am facut si acolo nitzica pauza, pana cand s-a dus de tot soarele, dupa care ne-am mutat pe balansoar, si am mai citit a 35a oara paragraful, ca deja ma simteam vinovata ca facusem atata pauza.
Fetele vorbeau despre atestate, si mi s-a parut atat de interesanta discutia, ca nu m-am putut abtine sa nu intru in vorba, asa ca am lasat cartea pe cand ajung acasa, pentru ca am realizat in finele finelor, dupa 4 ore, ca asa nu se poate invatza, ce mama naibii.
Iar acum sunt aici, scriind blogul, si Bacovia ma asteapta inca de dimieata, asa ca va las, si ne vedem maine…la plaja )

Titlul putea sa fi fost la fel de bine “10 pasi simpli sa faci un atestat de nota 10″, insa ar fi fost prea clisheic, asa ca m-am rezumat la asta. Astazi am avut mult asteptata prezentare a atestatelor care iti ofera o diplomutza de traducator cu studii medii. Evident nimeni in viitorul apropiat sau nu neaparat nu va fi foarte curios de superatestatele noastre, insa nu este stres, toata lumea a fost obligata sa se prezinte cu ele, desi teoretic erau facultative. Noi insa am avut o materie separata, cu medie si tot tacamul, unde in loc de cultura si civilizatia Americii, faceam pregatire pentru atestat. Cred k nici pentru Cambridge nu ne-au bagat atata pregatire, dar ce sa-i faci, nu pot sa ma plang, ca nu pot sa zic ca mi-am dorit nespus sa mai invat si CCA, ca am destule materii pe langa.
Prin urmare, atestatul a trebuit predat prin decembrie candva. Subiectele au fost insirate pe tabla, fiecare si-a putut alege de acolo, sau a putut inventa alt subiect care mai de care mai captivant, sau la polul opus, plictisitor. Eu mi-am ales un subiect plictisitor, si anume castigatorii premiilor Nobel in literatura din UK si US. De ce? Pentru ca toata informatia necesara pentru intocmirea atestatului am gasit-o pentru un singur site, deci toata truda mea de o zi a fost efectuarea multor operatiuni de Ctrl+A si Ctrl+V. Intr-adevar iti trebuie multe cunostinte de engleza ca sa apesi pe aceste doua taste, si demonstrezi mai ales ca esti un traducator de exceptie dupa ce umpli cel putin 30 de pagini de informatie inutila, ca sa faci teancuri teancuri de hartie pentru semineu.
Dupa ce am predat atestatele, am si uitat de ele majoritatea. Stiam ca trebuie sa le prezentam la sf lui Mai, si nu ne-am mai agitat. Doar cu o saptamana inainte cand a trebuit sa ducem variantele finale, sa facem introducerea, blabla..blabla..atunci am inceput sa le cautam in colturi obscure ale calculatorului, si sa speram ca nu a formatat tata intre timp hardul, ca sa nu trebuiasca sa mai obosim degetele o zi intreaga cu Ctrlurile…
Cu o zi inainte, toata clasa era pe net si se sfatuia. Concluzia era ca nimeni nu si-a citit atestatu si oare ce ne facem daca ne intreaba ca la Ghiba “Ce ai scris la pagina 17?”…ne-am pus sa il citim in liniste (aproape toti, ca au fost si unii care s-au dus la risc ) bineinteles, printre randuri, ca doar nu era sa invat pe de rost 20 de biografii plictisitoare despre 20 de oameni plictisitori care au scris si ei niste carti…bineinteles…plictisitoare. Defapt, nu prea pot sa ma laud ca am citit multe din pletora de carti pe care am expus-o in atestat, am vazut in schimb filmul “Cartea Junglei”, iar autorul cartii dupa care s-a facut filmul a luat un Nobel, apoi am mai auzit de unu doi poeti ca doar suntem la bilingv si se cere…si am mai auzit si de “Lord of the flies” de William Golding ca ni l-a predat Shimoncutza intr-a 10a, si mai stiam ceva din el ca imi placea tare mult profesoara.
Cam cu aceasta pregatire minutioasa m-am trezit eu azi dimineata si m-am dus la scoala. Stiam ca mama lui Golding fusese “sufrageta” dar a trebuit sa ma uit pe net sa aflu ce e aia, ca sa nu ma intrebe cumva ce inseamna si eu sa zic…o tanti care statea in sufragerie…sau ceva de genu ).
Am fumat o tigara sub ochii strajuitori ai detectoarelor de fum, care se pare ca au pastrat infractiunea pentru ele si nu ne-au raportat la portar, ca nu a aparut nimeni cu chitantiera sa ne scada 500 Ron din buget.
Lumea intra stresata, iesea relaxata, cam asa era imaginea prezentarilor. Bineinteles ca doamna Vanda monopoliza acolo toate discutiile, si comisia era pusa cam de florile marului. Deci cum sa ma stresez eu daca in comisie era profesoara mea de la clasa, si la Dna Vanda cotizasem cu un an in urma cate 60 ron pe saptamana? Am intrat, m-am asezat, am inceput sa turui despre cat de interesante sunt premiile astea, lumea ma asculta plictisita, intrebarile mi s-au potrivit manusa, adica s-a nimerit sa ma intrebe singurele lucruri pe care le stiam, dupa care am iesit cu un chef nespus de cafea.
Acum ma duc la plaja sa invat Bacovia, mai putin si termin materia…daca asa va fi si la oral, nu mai am nici un stres

Dis de dimineata, dupa doar 4 ore de somn, dupa o noapte de dansat pe bar in nefe in cautarea sticlei de whiskey pierdute…(dar sa lasam asta pt alt post)…m-am trezit ca sa merg cu ai mei, cu prodanica, cu oana si cu ai ei, si cu inca o familie, toata gaska la Gyula la strand, un fel de familia Popescu pleaca in paradis.
La vama am scos buletinele zici ca eram la razie, n-am inteles de ce se uita doar la buletine si nu la fetzele noastre tipu’, probabil nu voia sa zicem k nu-si face treaba si atunci se uita la poza lu prodi si a mea imaginandu-si cine stie ce…hai ca buletinu lu prodi e nou, e sexoasa in poza, dar eu am 14 ani in poza ce Dumnezeu…na bine egal destul SF sa trecem mai departe.
Cum am ajuns acolo, nici o schimbare ). Glumesc, dar banuiesk ca stie toata lumea casele mai frumoase, drumurile mai curate, etc, etc, nu-i laud prea mult pe unguri k nu imi place de ei. (ma refer la ungurii de acolo si mai ales ungurii pe care nu ii cunosc. ungurii pe care ii cunosc sunt niste scumpi, va iubesc pe totzi ). Am platit biletul de intrare la strand, si am auzit din stanga “defapt aici a fost vama, aici ai intrat in paradis”. Pfoa, ce tare m-am simtit atunci, eu si probabil inca ceilalti 1000 de romani care erau tot in acelasi paradis cu mine.
Ne-am asezat frumos pe saltelutza, burtica la soare, si am inchis ochii. Dupa un timp, enervata de niste injuraturi autohtone, am deschis ochii si ma asteptam sa ma trezesc cu imaginea strandului nostru…dar nu, eram tot acolo, insa spre surprinderea mea, eram inconjurata de romani. (bine, nu era chiar surprindere, ca imi spusese multa lume inainte ca asa e, dar hai sa ne prefacem ca am fost surprinsa, de amorul artei). Asa, si mai erau pe langa cativa unguri nervosi. Chiar nu inteleg de ce. )
La un moment dat n-am mai avut stare. Am avut insa foame, defapt un gol imens in stomac provocat de petrecerea din seara precedenta. Am mers la una din establishmentele (Acuma chiar nu imi vine un cuvant mai bun in romana) unde se mananca, si am cerut foarte intrigata sa vad ce mi se raspude “2 meniuri nr.2″…doamna m-a inteles, mi-a cerut “daua mii sheptche sutche forintz” dupa care mi-a zis “da daua sutche n-ai sa dai”…eu zambeam cu gura pana la urechi de accentul colorat, dupa care nu m-am putut abtine sa nu pufnesc in ras cand am citit meniul in care scria “piept de pui umpluta cu cascaval”…da, si meniul era in romaneste, daca va vine sa credetzi.
Mancarea in schimb era tot ungureasca, delicioasa si multa, si chiar ieftina. Despre conditiile strandului nu avem ce comenta, totul ar fi minunat, daca nu ar veni romani de toate soiurile sa le strice. Adica nah, cand am vazut o fata de vreo 6 ani ca se pune frumos langa un pom si isi face nevoile…:|:|:| cand acolo erau vreo 5 locuri amenajate pentru asa ceva, ma gandeam ca imi fac o groapa si ma bag in pamant de jena ca m-am nascut in aceeasi tara cu fata aia. sau cu mama ei care i-a dat aceasta educatie prolifica.
In fine….in esenta m-am simtit bine, am dobandit si putin pigment natural, m-am balacit cat am putut ca nu prea aveai loc acolo de lume, apa rece, apa calda, apa foarte calda )…am mancat destul de bine…si m-am bucurat de experienta strandului intercultural )
Sunt foarte obosita si probabil ca postu asta nu a iesit cum trebuie. Dar nu am chef de meditatziuni azi…cel mai potrivit lucru de spus e “no comment”.